Lucrările de înlocuire a rețelelor de apă și canalizare de pe strada Tărpiului din Bistrița se apropie de final, pasul următor fiind asfaltarea.
Intervențiile au presupus o serie de provocări tehnice, echipele fiind nevoite să lucreze printre numeroase magistrale și rețele de utilități.
Pe strada Tărpiului a fost înlocuită magistrala nr. 2 de apă a municipiului Bistrița, vechea conductă fiind înlocuită cu o soluție modernă, din PAFSIN, cu diametrul de 600 mm.
Totodată, a fost înlocuită și vechea rețea de canalizare cu o conductă nouă, de 600 mm. Lucrările s-au desfășurat în condiții dificile, printre magistrale de apă, canalizare, gaz și electricitate.
În prezent, mai sunt de executat ultimele intervenții, respectiv o cuplare a rețelei de apă în zona intersecției cu strada Griviței.
Strada este deja frezată și pregătită pentru asfaltare. Dacă vremea va permite, în 14 noiembrie va fi finalizată asfaltarea, iar strada Tărpiului va fi redată integral circulației rutiere, precizează administratorul public al municipiului Bistrița, Adrian Costea.










Sâmbăta? Permiteți-mi să mă îndoiesc de acest lucru!
Dar… dacă este cu adevărat gândită treaba, să lucreze sâmbăta când nu e circulație și să nu încurce participanții la trafic, atunci BRAVO!