Cultură

Azi puteți vedea un spectacol de circ la prețul de zece lei

Când ați văzut ultima oară o dresură de lei? Lei africani în carne și oase pe care numai Tarzan avea curajul să-i înfrunte. Ei bine, dacă nu vă puteți lăuda cu așa ceva, trebuie să mergeți la circ.

Cei de la circ s-au adaptat crizei și organizează spectacole la care accesul costă doar zece lei. Cel puțin în prima zi, adică astăzi de la ora 19.00.

Bistrițenii care își vor cumpăra bilet, vor vedea ponei, tigri, lame, zebre și cămile, dar și acrobați care vor sfida legile fizicii în timpul jongleriilor pe sârmă, totul ca să țină publicul cu sufletul la gură.

Circul Europa, care a poposit la Bistrița, vine tocmai din Budapesta și are în spate o tradiție de peste 300 de ani, transmisă din tată în fiu. Bazele circului au fost puse în jurul anului 1700 de familia Tokacs, care, în urmă cu un deceniu, a înființat actuala trupă cu care a colindat întreaga lume. Profesionalism va fi așadar cuvântul de ordine atât în ce privește dresura, cât și acrobațiile sau jongleriile sau numerele de magie.

Spectacolul durează două ore, dar merită văzut mai ales de copii care au rareori ocazia să vadă animale exotice, Bistrița neavând ngrădină zoologică. În plus, ei se vor amuza și datorită clovnilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.