Actualitate

Drept la ţintă! Vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna a împuşcat mistreţi în Ţara Dornelor

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, şi-a petrecut sfârşitul de săptămână la vânătoare, în Ţara Dornelor. El a împuşcat mistreţi cot la cot cu primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, dar şi cu alţi vânători. Din fotografiile postate pe contul său de Facebook reiese că vicele CJ s-a relaxat înainte de săptămâna în care îi va ţine locul lui Radu Moldovan, plecat în concediu.

Rămas la conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud după ce preşedintele Radu Moldovan a plecat în concediu, Alexandru Pugna s-a relaxat la vânătoare de mistreţi în Ţara Dornelor. Din fotografiile postate pe Facebook reiese că vicele CJ, vânător din 2012, a avut parte de o zi fructuoasă, în care în faţa ochilor i-au apărut şi peisaje foarte frumoase.

La vânătoare a participat şi primarul Becleanului, Nicolae Moldovan. Cinci dintre animalele care au ajuns în bătaia puştii se văd în fotografii, aranjate ca într-o expoziţie de trofee.

Potrivit Poliţiei, în judeţ sunt 1.871 de persoane fizice şi 47 persoane juridice autorizate să deţină 3.334 arme, din care 1.946 arme de vânătoare. Vânători sunt şi preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul din Lechinţa, Romeo Florian, dar şi consilierul judeţean PDL Florin Urîte.

În luna august a anului trecut, Alexandru Pugna şi-a condus echipa ”Bistriţa multicultural”, care a preparat labă de urs şi limbă de căprior, spre câştigarea trofeului ”Ăl mai…ăl” la tradiţionalul concurs culinar ”Vânătoare la ceaun” organizat la Băile Figa.

În judeţ funcţionează Societatea de Vânătoare Montana Coşbuc, Societatea Cinegetică Someşul Rodna, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bistriţa-Năsăud, Organizaţia Vânătorească Transilvania Bistriţa, Societatea Cinegetică Bistriţa Tihuţa, Asociaţia de Vânătoare Diana Bistriţa, Asociaţia de Vânătoare Călimani Şieu, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Acvila Teaca, Grupul Şcolar Silvic Năsăud, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Vulpea Herina, Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Ardealul Lechinţa.

Sursa foto: Facebook Alexandru Pugna

vanatoare 5 vanatoare 1 vanatoare 3 vanatoare 4

12 comentarii

  • … pe urmele mentorului: Adiţă Năstase, mare şef, pe vremuri, al vânătaurilor şi pescarilor mincinoşi…
    La mai mare tovarăşe Pugna!

  • De ce sa-i urasca poporul? Nu inteleg de ce un om public, fie politician sau artist sau simplu cetatean nu are voie sa-si duca la bun sfarsit o actiune legata de pasiunea sa. E liber oricine sa faca ceea ce-si doreste daca nu-i afecteaza direct pe ceilalti. Doar invidiosii si cei ce vor sa para sfinti gandesc ca unii din voi. Nu vad nimic rau in asta. Vanatoarea a fost una din indeletnicirile primordiale ale omului… Nu mai fiti farisei!

  • vanatoarea se pare ca este hobbyul politicienilor nostri…..daca altii se destind citind o carte,vizionand un film sau o piesa de teatru,ei se simt mai increzatori in fortele lor cu pusca in mana…..nu stiu de ce cand ii vad am impresia ca il vad pe Ceausescu venit la vanatoare in judetul nostru……..

  • Costane, demonstreaza tu ca esti mai bun. Hai, arata ce valoros esti tu, si nu te ascunde dupa un „pseudonim” demonstrand ce libidinos esti. Tu esti un las si un nimic. Ce-ai realizat tu pana acum? Iti ascunzi neputiinta dupa un pseudonim. La fel totii invidiosii si frustratii vad la altii „paiul” din ochi, si nu vad „barna” din ochiul lor… Penibili…

  • Vorbind de asociatile din JUDET sunt multe si mari si care nu respecta legea , mai ales ocoalele care recolteaza dupa cum ii taie capul ca de cei de sus sunt si ei partasi la distractie. Cat despre LICEUL SILVIC DIN NASAUD nu mai are nimic cei interesati studiaza in manual ca terenul este luat in locatie de gestiune de faimosul HORGA si de o firma din DEJ reprezentat de un alt MARE VANATOR , LARI deci asta este ROMANIA

  • DOMNUL PUGNA ESTE DE MESERIE STRUNGAR ?
    CA PE VREMURILE DE ALTADATA CAND TOTI TEMBELII AJUGEAU CU FUNCTII MARI FARA SCOALA LA PLENARELE DE PARTID ( PCR) SI DE AICI PANA LA A CONDUCE UN JUDET ESTE NUMAI UN PAS.
    CONSTATAM CA LA CONDUCEREA JUDETULUI SUNT DOI SCOLARIZATI , UNUL IN STRUNGARIE CELALALT IN OSPATARIE !
    BRAVO CAPITALISM !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.