Actualitate

Rromii din Viişoara, motiv de scandal la Primărie. Creţu: Nu suntem pe vremea lui Hitler

Mai mulţi cetăţeni din Viişoara, nemulţumiţi că în zonă se vor construi locuinţe de necesitate, i-au reproşat primarului Ovidiu Creţu, la dezbaterea publică pe buget, că ”aduce toţii ţiganii acolo” şi l-au acuzat de discriminare. Edilul, care a spus un banc cu ţigani, le-a transmis că vremea mitralierei a apus, că Hitler şi Antonescu nu mai sunt, că rromii au nevoi speciale şi trebuie să li se ofere ceva.

La dezbatere a luat cuvântul Doru Veserman din Viişoara, care i-a transmis primarului Ovidiu Creţu că ”Viişoara nu ar trebui să primească întreaga comunitate cu probleme sociale”.

Edilul Bistriţei a spus: ”Este un banc cu cei doi care au fost în străinătate, şi-au făcut case, unul era rrom. Celălalt zice că-şi vinde casa cu 100.000 de euro, rromul spune că vinde cu 150.000 de euro. Dar de ce vinzi cu atât?, îl întreabă pe rrom, doar casele sunt identice. Pentru că eu n-am vecin rrom, n-am vecin ţigan, îi răspunde. Iniţial s-a propus realizarea a 60 de locuinţe de necesitate în Viişoara. Propunerea de realizare a lor este o idee bună, dar 60 într-un loc nu este în regulă. Terenul de acolo este al nostru, pentru aşa ceva. Cei care se vor muta acolo nu sunt din altă parte, sunt cei din blocurile de locuinţe sociale din Viişoara, ca să putem să le dăm un exemplu. Vor avea condiţii corespunzătoare, dar locuinţele vor fi neetajate, individuale, astfel încât să nu perturbe, prin faptul că nu-şi plătesc cheltuielile, o scară sau un bloc întreg. Trebuie să facem aceşti paşi. În Viişoara alte locuinţe de necesitate nu se vor mai face, doar acestea opt”.

El a fost întrerupt de cetăţenii din Viişoara: ”Să vă fie ruşine, aduceţi acolo toţi ţiganii din Viişoara!”, ”Vă vom da în judecată pentru discriminare, discriminaţi Viişoara. Ce, suntem animale? Duceţi-i în altă parte!”.

Ovidiu Creţu le-a transmis: ”Noi nu discutăm de ţigani sau de altcineva, discutăm de oameni care au nevoi sociale, primesc locuinţe sociale şi nu se pot adapta. Jumătate din cei care se mută acolo sunt români, 4-5% maghiari, 43-44% rromi. Dar sunt oameni cu probleme, trebuie să le oferim ceva. Vedeţi că în lumea civilizată până şi câinilor li se oferă adăposturi. Lucrurile se pot derula dacă ne uităm fiecare în oglindă, în sufletul nostru, când mergem la biserică ne uităm şi la icoanele alea şi nu ne batem joc de noi şi de alţii. E foarte simplu să-i arunci undeva sau, cum spunea cineva, mitraliera. Aia a fost pe vremea lui Hitler şi Antonescu. Noi trăim în Europa anului 2014, trebuie să avem un altfel de comportament şi-l vom avea. Începutul locuinţelor de necesitate este în zona respectivă”.

În bugetul de anul acesta este prevăzută construirea a opt locuinţe necesitate în Viişoara, str. Dealul Viilor, cu 520.000 de lei. Ele vor fi grupate în ansambluri modulare de locuinţe colective (fiecare câte 30 mp construiţi), având o cameră, grup sanitar şi bucătărie. Proiectul de hotărâre privind aprobarea realizării lor a fost în câteva rânduri pe agenda Consiliului Local. Prima oară a fost respins, apoi de fiecare dată a fost retras de pe ordinea de zi de către primarul Ovidiu Creţu.

Marţi, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, a avut loc dezbaterea publică a bugetului local pe 2014, care va fi supus joi aprobării Consiliului Local. Printre participanţii la dezbatere s-au numărat consilierii municipali Gheorghe Tuţă, Alin Seserman, Filip Moisil (PDL), Kiss Laszlo (PP-DD), consilierul judeţean PSD Ioan Gaftone, preşedintele PER Bistriţa, Marius Bălan, Adrian Florin Chereji (Bistriţa Civică). Alături de primarul Ovidiu Creţu au fost viceprimarii Ioan Peteleu şi George Avram, secretarul municipiului, Floare Gaftone, dar şi şefi ai direcţiilor, serviciilor şi compartimentelor din cadrul Primăriei.

”Este un buget mare, cel mai mare pe care l-a avut Bistriţa în perioada postdecembristă. Acoperă toate zonele importante şi activităţile oraşului, având în vedere filozofia de dezvoltare a administraţiei. Peste 1.000 de ore de lucru stau la baza fundamentării acestui buget”, a spus Creţu.

doru veserman buget dezbatere 2 buget dezbatere seserman moisil

2 comentarii

  • GRESEALA CAPITALA PE CARE O FAC ROMANII ; TRATEAZA PE TIGANI CA PE UN INTREG , FIIND CONSIDERATI O ETNIE PRIMITIVA SI ANTISOCIALA !
    CRED CA TREBUIE TRATATI FIECARE MEMBRU IN PARTE DUPA FAPTELE SI MERITELE PE CARE LE ARE ! NU INTREAGA ETNIE !( PADURE FARA USCATURI …. NU EXISTA….) , DECI TREBUIE INTEGRATI OM CU OM NU ENCLAVIZATI SI EVIDENT DACA ESTE CAZUL TRASI LA RASPUNDERE JURIDICA !
    DACA TRATEZI INTREAGA ETNIE CA : FURA, CERSESTE, NU MUNCESTE, NU SE SPALA, CASATORESTE MINORI , NU TRIMITE COPII LA SCOALA, NU PLATESTE IMPOZITE ETC… CAZI INTR-O CAPCANA INTINSA …. PE CARE O ASTEAPTA LIDERII ETNIEI TIGANESTI …. SI GATA SCANDALUL !
    CE FAC : IMPARATII, PRESEDINTII, REGII ….TIGANILOR PENTRU PROPRIA ETNIE ?
    REGELE STANESCU NU SPUNEA LA TV CA TIGANII AU PLECAT LA MUNCA IN STRAINATATE , IN ACEST FEL AU CREAT LOCURI DE MUNCA IN TARA PENTRU CA ROMANII SA …… AIBA UNDE SA MUNCEASCA ?
    PRALALE BAFTALO MORA !

  • Din sat sasesc Viisoara se transforma incet intr-un ghetou cu rromi. Nu o sa-i integrati niciodata in acest fel, dimpotriva, vor avea conditii optime pentru a-si continua viata cum stiu ei, adica furand, cersind si inmultindu-se.A-i integra nu inseamna a-i izola, miine poimaine se vor simti discriminati si atunci ce veti mai face cu ei? Poate pana atunci puneti la punct centrul vechi si ii aduceti inapoi,nu? iar in locuintele lor din Viisoara pe cine o sa mutati dupa ce vor distruge tot si acolo? Frumoasa carte de vizita pentru municipiul Bistrita de la intrare incepand.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.