”Administraţia municipiului Bistriţa, cel puţin în perioada din 2008 încoace, s-a implicat şi a stat cu faţa către oameni şi nevoile lor spirituale şi materiale. Am organizat cu de la noi putere centre în care asigurăm un sprijin material direct celor care au nevoie. Am sprijinit şi asociaţii şi fundaţii ale unor oameni inimoşi care şi ei s-au implicat să ofere acelaşi lucru, hrana materială. Ne-am străduit să dăm şi o mână de ajutor bisericilor din Bistriţa, în special bisericilor ortodoxe şi asta printr-o colaborare instituţională foarte bună cu Protopopiatul. Ideea de a realiza o cantină socială şi un centru de zi pentru vârstnici a fost una excepţională, m-am bucurat când am auzit despre ea şi despre posibilitatea participării municipiului în această asociere care s-a dovedit a fi mult mai cuprinzătoare. Suntem onoraţi să fim în asociere cu Mitropolia, cu instituţii care doresc să facă lucruri bune pentru oameni şi viaţa lor”, a spus Creţu la deschiderea oficială a cantinei sociale şi a centrului de zi pentru vârstnici de la Protopopiatul Ortodox Bistriţa.
Primarul Bistriţei a menţionat că municipalitatea va fi în continuare alături de Biserică în ”lucrările pentru oameni”.
”Societatea de astăzi este mult diferită faţă de ce a fost şi mă întreb şi vă întreb, privindu-ne în ochi: oare câţi dintre noi am primi în apartamentul nostru sau în vila noastră frumoasă pe evreul cu soţia însărcinată, murdar şi obosit de drum? Dacă puţin să ne gândim, va trebui să ne facem cruce cred că, mulţi dintre noi. Societatea trebuie să găsească ea însăşi metode şi argumente care să rezolve probleme, care nu se mai rezolvă individual, ci instituţional. Aici este marele merit al Bisericii, că reuşeşte să se implice în acest lucru. Aştept de mult ca Biserica noastră Ortodoxă să facă aceşti paşi. Vă mulţumesc că aţi făcut aceşti paşi în Bistriţa, la îndemnul şi gândirea ÎPS Andrei. Trebuie să acţionăm pe aceste linii, să fim cu sufletul deschis. Părinte Mitropolit, şi la alte proiecte, în continuare, dacă ne veţi chema, vom fi onoraţi să fim alături de dvs., şi la reabilitarea şi continuarea lucrărilor de construcţie a bisericilor din Bistriţa, şi alte lucrări care sunt pentru oameni”, a subliniat el.
cine vorbeste de omul necajit? Farisei si mincinosi.Va puneti cu buna pe langa popi sa va aduca votanti. Oribil cat de fatarnici sunteti…Mi-e greatza !!!Ii dati afara si din sala de consiliu, daramite sa-i primesti in casa.
cantina sociala in locul restaurantelor, grup social la biserici.
DUMNEZEU MAI IARTA UNELE PACATE….DAR A.N.I NU VREA NICI IN RUPTU’ CAPULUI !
PRIN LACOMIE SI ALTE PACATE LUMESTI …. AJUNGI LA JUDECATA TERESTRA ( la I.C.C.J.din Romania)!
Ave mama justitia terestra !
Cretule, pe oameni ii poti pacali, dar pe D-zeu NU.