Sănătate Social

Cum ne ferim de caniculă

Ministerul Sănătății recomandă populației să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00.

Ministrul Sănătății cere personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate. Astfel, serviciile de ambulanță vor trece la alertarea echipajelor și suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creștere, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Totodată, direcțiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a populației în caz de nevoie.

Ministerul Sănătății recomandă populației să asculte sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00.

În aceste zile este recomandat consumul zinic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a se aștepta să apară senzația de sete, fiind recomandat un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii sfătuiesc populația să consume în fiecare zi cât mai multe fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă.

Totodată, este recomandată evitarea consumului de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice, mai spun medicii.

În cazul în care este absolut necesară expunerea la soare între orele amiezii este indicată o ținută adecvată care să includă pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.

Potrivit atenționării emise de meteorologi în urmă cu o zi, vremea va fi caniculară joi, vineri, sâmbătă și duminică, iar indicele de confort termic (ITU) se va situa peste pragul critic de 80.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.