Actualitate

Încă un sens giratoriu pe centură. Primăria nu mai vrea blocaje în intersecţia Cetăţii – Tărpiului

Primăria Bistriţa, prin Direcţia Servicii Publice, a comandat un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului (Leoni - Capelă), Drumul Cetăţii şi Livezi, care va cuprinde insulă centrală, zonă de siguranţă şi două benzi carosabile, va fi prevăzut cu treceri pentru pietoni pe trei ramuri şi va fi iluminat suplimentar pe timp de noapte.

Municipalitatea consideră că este necesar un sens giratoriu în zona respectivă, având în vedere creşterea semnificativă a valorilor de trafic, existenţa unor importanţi agenţi economici pe str. Tărpiului, care la orele de intrare – ieşire din schimburi generează un flux masiv de autovehicule care duc la blocarea intersecţiei.

”Avem experienţa reuşită a rezolvării intersecţiei dintre str. Drumul Cetăţii şi str. Subcetate (foto) tot printr-un sens giratoriu. Soluţia adoptată în această intersecţie, prin acoperirea pe o anumită lungime a şanţului de gardă cu o structură de tip pod, se pretează perfect şi în intersecţia Drumul Cetăţii – str. Tărpiului. Acest lucru permite o dezvoltare suficientă a unui sens giratoriu având insulă centrală, zonă de siguranţă şi două benzi carosabile care să permită circulaţia în condiţii de deplină siguranţă inclusiv a autovehiculelor de mare tonaj şi agabaritice”, precizează Primăria.

Intersecţia este străbătută de importante reţele de apă, canalizare, gaz, electricitate. De asemenea, şanţul de gardă în zona vizată este traversat de reţele secundare care vor trebui deviate sau îngropate.

Sensul giratoriu va fi dotat cu parapeţi metalici de protecţie în zona şanţului de gardă, va avea o semnalizare rutieră verticală şi orizontală adecvată, iar pentru o bună vizibilitate pe timpul nopţii va fi iluminat suplimentar. Accesul în sensul giratoriu pe ramura care coboară de pe str. Tărpiului (ruta Leoni – Capelă) va fi deviat de pe actualul pod peste şanţul de gardă pe str. Livezi. Actuala traversare a str. Tărpiului peste şanţul de gardă va rămâne, urmând ca împreună cu poliţia rutieră să se stabilească pe care dintre relaţiile de mers să rămână activă.

Se va asigura un gabarit suficient sub structura tip pod a sensului giratoriu astfel încât să poată fi preluate debitele apelor pluviale şi evitarea inundaţiilor. Sensul giratoriu va fi prevăzut cu treceri pentru pietoni pe trei ramuri, semnalizate şi marcate corespunzător.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.