Cultură

Maxim Dumitraş a adus pădurea artistică în mijlocul oraşului. artFORest 2013, pe simezele muzeului

Sala „Grigore Bradea” a Complexului Muzeal, complet renovată, a găzduit, vernisajul artFORest 2013 – „No Limit”. Pe simeze au fost expuse lucrările Mariei Balea, Gabrielei Culic, Ioan Augustin Pop, Arpad Racz, Constantin Răducan– pictură, Lucian Muntean – fotografie, dar şi ceramica lui Emil Cassian Dumitraş şi Alexandra Mureşan, respectiv sculpturi de Maxim Dumitraş şi Eugen Petri.

Despre lucrări şi expoziţie au vorbit istoricul de artă Vasile Duda, pictorul Marcel Lupşe, dar şi managerul Muzeului, Alexandru Gavrilaş.

La rândul lui, directorul Muzeului de Artă Comparată Sîngeorz-Băi, Maxim Dumitraş, curator al expoziţiei, a explicat pentru Timp Online că expoziţia reuneşte lucrări ale artiştilor care au venit din toată ţara la ediţia de anul trecut a Simpozionului de artă contemporană artFORest 2013 care s-a axat, în special, pe pictură. După ce vor fi admirate timp de o lună pe simezele Complexului Muzeal Bistriţa, ele vor intra o parte în patrimoniul Muzeului de Artă Comparată de la Sîngeorz-Băi, iar altele în colecţia de artă a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud care, anul trecut, a susţinut financiar organizarea simpozionului din staţiune.

Seria simpozioanelor va continua şi anul acesta, în luna august, însă, de data aceasta, pe Dosul Gârciului, într-un peisaj special. „Încercăm să facem acolo un Muzeu de Land art. Avem un sat artistic. Sunt construite deja cinci case şi anul acesta simpozionul va fi bazat mai mult pe pământ, copaci şi lemn. Fiecare artist va lucra doar cu materiale naturale, fără elemente sofisticate. E a patra ediţie pe care o organizăm acolo. Din cauza unor probleme de natură tehnică, timp de doi ani am întrerupt simpozionul de pe deal. Acum îl facem din nou acolo. Tema simpozionului va fi iar No Limit, iar artiştii vor fi selectaţi după criterii profesionale, având libertate totală în a se exprima”, a spus Maxim Dumitraş.

O parte dintre lucrările ce vor realizate anul acesta vor avea viaţă mai scurtă, dar vor fi fotografiate şi filmate, aşa încât să rămână în mentalul colectiv.

„Intervenţiile în natură sunt în zona efemerului. Lucrarea poate dura o zi, un an, 15 ani, în funcţie de artist. Sunt unii care lucrează cu frunze, iar lucrările lor nu durează, dar sunt şi lucrări din granit, din metal, care vor dura în timp. Celelalte vor rămâne în fotografii, în filme. Intenţia noastră este a creşte o pădure de mesteceni pentru ca artistul să facă o lucrare cu pădure cu rădăcinile în pământ. În România nu mai există un astfel de sat, iar în lume e aproape unicat ceea ce încercăm să facem noi acolo. Casele nu sunt de vacanţă, ci ateliere de creaţie în care nu mergem să ne relaxăm, ci să lucrăm, să discutăm, să realizăm opere. Ideea mi-a venit după ce am moştenit 15 hectare de la tatăl meu, iar după 20 de ani am descoperit că, pe acest teren, a crescut o pădurice de mesteceni. Tatăl mi-a dat terenul, am luat păduricea, am donat terenul artiştilor, am construit casele. Fiecare artist îşi face casa în funcţie de arhitectura zonei. Suntem cinci deocamdată, dar anul acesta va mai veni un sculptor din Franţa care îşi va face un fel de bordei în pământ şi încă un sculptor de la Baia Mare. Creşte de la an la an populaţia satului. Vrem să facem acolo şi o bisericuţă care va completa muzeul acesta despre cultura ceaiului, despre ciuperci, să luăm copiii să-şi facă un obiect de artă pe care să îl ardem în cuptoare naturale, pictură, sculptură, orice. E fără limită. Avem un fel de drum, dar nu vrem să fie unul circulat ca să vină turişti şi să facă grătare şi mici. Din staţiune sunt patru kilometri, iar ideal este ca omul să vină pe jos, să dialogheze cu oamenii, e un spaţiu de excepţie. Anul acesta, simpozionul începe în data de 15 august când vor veni artişti din ţară, din Franţa, Turcia şi România”, ne-a spus Maxim Dumitraş, neobosit în a se reinventa de la o ediţie a simpozionului la alta, ceea ce determină lumea să aştepte cu nerăbdare ca artFORest să meargă mereu mai departe.

artforest 1 artforest 2 artforest 3 artforest 4 artforest 6 art forest 5 art forest 7 art forest 8

2 comentarii

  • Doamna Sabău, vă cer prea mult dacă vă rog să mai postați imagini cu lucrările domnului Maxim Dumitraș, din cadrul expoziției? Dacă puteți posta vă mulțumesc anticipat, dacă nu….promit să nu nă supăr și vă mulțumesc totuși pentru articol!

    • Ideea nu e să vă arătăm noi lucrările, ci să vă stârnim pofta să mergeţi să le vedeţi. Azi e şi Noaptea Muzeelor, aşa că e o ocazie excelentă. Sala arată impecabil şi merită să mergeţi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.