Vă rog să mă credeţi pe cuvânt – fiindcă ar fi complet lipsit de sens să ataşez o înregistrare de zece minute ca să vă convingeţi – că e mult prea mare gradul de agramatism atins de copiii din zilele noastre. Întâmplarea a făcut că am întâlnit un grup de la Şcoala Viişoara care venise să deseneze parcarea din faţa Consiliului Judeţean şi m-am gândit să-i întreb pe copii ce mesaj au vrut să transmită. Am vorbit cu doi sau trei dintre ei şi nu am înţeles absolut nimic. M-am convins de ce se exprimă aşa după ce am interacţionat cu doamna învăţătoare. Am recunoscut topica – sau mai degrabă lipsa ei – ăăăă-urile, îîîîîîîîî-urile, tot arsenaluil care nu are nimic de-a face cu limba articulată. Cum, Doamne iartă-mă, se vor descurca bieţii copii în lumea în care trăim dacă nu pot înţelege mai nimic şi nici exprima mare lucru? Nici nu vreau să mă gândesc. La halul în care au pornit în viaţă nici măcar cererea de intrare în şomaj nu-i văd capabili să o completeze.
Că politicienii încep o frază, deschid o paranteză şi apoi o acoladă pe care nu le mai închid, că nu are unul habar când se foloseşte „care” şi când „pe care”, deja ştim. După ce îi ascultăm o dată live şi încă o dată înregistraţi, ne prindem cu chiu cu vai ce vor să spună şi punem punctele de rigoare. Unul nu ar admite că vorbeşte prost, unul nu s-ar pregăti să vorbească bine. Ce să mai discutăm de transmis mesaje, de oratorie şi alte bazaconii? Ei le ştiu pe toate. Aproape că ne-am pierdut definitive speranţa că vor apărea nişte oameni care să ne fascineze prin discursuri dacă nu pot prin alte modalităţi.
În ce-i priveşte pe copii, mi se pare extrem de grav să aibă un start atât de împiedicat în viaţă. E clar de la o poştă că nu citesc nimic. Pot să admit că le place mai mult în faţa televizoarelor sau a computerelor, aşa cum copacilor le place să crească aiurea în toate direcţiile. La ce mai plătim atunci dascăli din moment ce nu sunt în stare să le creeze o coroană frumoasă? Felul în care a vorbit doamna aceea, învăţătoarea lor, cu nişte dezacorduri uriaşe, cu pleonasme, fără să pună punct mi s-a părut absolut intolerabil. Cum e posibil aşa ceva într-un sistem care se tot autoreglează, care dă teste peste teste şi evaluări în cascadă?
Dacă îmi amintesc de ceva din clasele primare este felul în care doamna învăţătoare vorbea: rar, apăsat, articulat, spunea toate cuvintele întregi şi era un Cerber al fiecărui sunet rostit aiurea. Fireşte că absolvise Liceul Pedagogic Năsăud, o şcoală ca o facultate, în care se intra greu, se termina şi mai greu. Acum, toate învăţătoarele sunt, de fapt, profesori pentru învăţământul primar, mult prea multe dintre ele cu şcoli făcute pe la Ciorogârla. De fapt, nici nu contează unde au sediile din moment ce nu au dat deloc pe acolo. Au virat banii în cont şi s-au dus după diplome. Prostia lor oficializată cu o diplomă va distruge o generaţie de oameni pentru că niciun profesor nu va mai reuşi mai târziu, cu oricâte eforturi, să scoată din mintea unui copil nişte automatisme formate greşit.
Mai e puţin până se termină şi acest an şcolar, cu siguranţă că şi elevii cu care am discutat eu – vorba vine discutat din moment ce nu am priceput nimic – vor face serbări şi îi vor mulţumi doamnei pentru nimicul magistral cu care i-a înzestrat. Aşa îi vor învăţa mamele lor că e bine să facă fiindcă au văzut ele la „Noră pentru mama” cât de frumos se poartă băieţii educaţi şi ce noroc au ei în viaţă să-şi găsească o nevastă tocmai la televizor, adică deja vedetă.
Cristiana Sabău
asa este. platim degeaba profesorii si alte cadre de invatamint. copii sint la fel de invatati ca atunci cind i trimiti la scoala prima data . am si eu un copil si am extrem de multe ex. in acest sens. rusine .
Aveti perfecta dreptate D-na CRISTIANA. Din pacate sunt si oameni maturi dar nu la cap,care se exprima mai rau decat copii, si asta chiar pe acest online. De ex. Raul Adrian comentacul de serviciu care la toate stirile se hahaie, si bate multe semne ,inutile , care nu spun nimic. Iel cam asta ne spune.: HA,ha,ha, V-am spus eu!!!!!!!!!!!.Vedeti ca am dreptate??????? Ha,ha,ha.Mai aveti unul :pe STROEcu noooooo_ul lui. Si ala e o panarama..Estia doi da analisti,
aveti perfecta dreptate !!!!!!!?????!!!!!!!! noooooo.
„Iel” si „Estia” – rade harb de oala sparta! (este un proverb – cauta in DEX ca sa vezi ce inseamna)
“Numarul cititorilor de carte a scazut ingrijorator in Romania ultimelor doua decenii. Tot mai putine volume ajung in mainile copiilor si adolescentilor, tot mai putine titluri se aseaza in biblioteca de familie a contemporanilor nostri.” – Principele Radu al Romaniei (pe coperta unei carti din colectia “Cartile copilariei”, colectie promovata de Casa Regala a Romaniei). Inca in cartierele municipiului Bistrita LIPSESC bibliotecile publice, desfiintate dupa 1990!
Mai mult de a-l ruga pe cititorul nostru care semnează cu acest pseudonim – stroe – să nu mai scrie în felul în care o face, noi nu avem ce face. Câtă vreme nu înjură, respectă regulile enunţate mai jos. Poate că vrea să aibă o marcă personală. De neînţeles de ce exact aceasta, dar nu se ştie niciodată care sunt motivaţiile oamenilor.
noooo sunt prea ardelenit nooooo
si cred ca am mai mult bun simt ca altii noooo
si multumesc Doamna Cristiana pentru intelegere noooooo
Vivat stroe! Deși mă chinuiesc să descifrez sensul celor ce vrei a le spune, de atâtea noooo-uri, io-s fanul tău! Noooo binie, noooooo!
e simpatic stroe si sunt sigur ca e si istet, asta asa e vrea sa aiba comentarii cu iz personal, cat despre raul, sa comenteze ca doar nu da la nimeni in cap….de aceea e rubrica lasa un comentariu
cat despre ce ati scris in articol, e foarte interesant si subscriu 99 %, insa sunt si copiii faini, chiar dvs ati scris de ei ex BUHAI
Doamne,iarta-ne pe noi cei care i-am educat pe acesti parinti care scriu mai rau decat copiii lor.Oare exista o explicatie ?
exista mai multe explicatii.
De obicei explicatiile le dau cei care nu lucreaza in sistem….
asa este.
De ce va mirati? azi-maine vom ajunge sa comunicam prin emoticoane,copiii comunica prin mesaje sau prin internet,v-ati intrebat vreodata cum scriu/vorbesc copiiii oamenilor care scriu cu i din a la inceputul cuvantului sau nu stiu sa faca acordul subiectului cu predicatul intr-o propozitie? ei,incercati sa corectati un amic pe vreun site de socializare spunandu-i ca nu e bine cum scrie…..sau mai bine nu…eu am renuntat demult,desi ma racaie sa fac asta
Stroe psd-istu. Stroe psd-istu. Pardon comunist batran
noooooo mintea nu mi-o poti fura nooooooooooo
Primul om care i-a indreptat pasii spre succes lui Buhai e invatatoarea lui. Prin urmare invatatoarele nu sunt toate agramate si lipsite de profesionalism. Despre doamna aceea nu s-a spus niciun cuvant vreodata, desi e omul care a trudit alaturi de Buhai 4 ani si era deja cunoscut la concursuri nationale de pe atunci.Din pacate oamenii de felul acesta raman anonimi datorita modestiei.
Conform unei statistici realizate de Comisia Europeană, nivelul de analfabetism funcțional printre tinerii români de 15 ani este undeva pe la 50%. Adicătelea jumate dintre elevii de clasa a IX-a știu să citească, dar nu înțeleg nimic din textul citit. Mândru că sunt român!