Alexandru Pugna a declarat că organigramele și statele de funcții ale instituțiilor subordonate Consiliului Județean trebuie să fie aprobate de plenul acestui for și nu de președintele Liviu Rusu.
Întrucât nu s-a respectat această cutumă, spune Pugna, la Centrul Județean pentru Cultură a apărut un director adjunct în persoana lui Ioan Simionca, deși instituția nu are în organigramă un astfel de post.
„Nu am nimic împotriva domnului Simionca. Este un profesionist în ceea ce face, dar nu este în regulă ca președintele Liviu Rusu să facă numiri în funcții după bunul său plac și să nu țină cont de lege. Acestea sunt abuzuri în serviciu”, a declarat Pugna.
Tot el a mai spus că niciuna din instituțiile de cultură subordonate CJ nu are aprobat programul de activități de către CJ, ceea ce înseamnă o nouă nerespectare a legii de către actualul președinte al instituției.
Joi, CJ se va reuni într-o ședință ordinară, iar Alexandru Pugna spune că îi va reaminti lui Liviu Rusu că în aceste două situații se află împotriva legii.
Reamintim că Timp Online a scris în data de 8 iunie despre numirea „cu șustă” a lui Ioan Simionca în funcția de director adjunct al CJC. Reacțiile șefului său, Florin Vasile Șomlea, le puteți citi aici: http://www.timponline.ro/dansatorul-simionca-director-adjunct-la-centrul-judetean-pentru-cultura-numit-de-insusi-liviu-rusu-coregraful-sef-al-judetului/
Adaugă comentariu