Actualitate

Asociaţia ”Filantropia Ortodoxă” Bistriţa: Cantina Socială are nevoie de susţinere

Cantina Socială ”Sfânta Filofteia” din Bistriţa, proiect realizat de Asociaţia ”Filantropia Ortodoxă”, are nevoie de susţinere, spune preotul Marius Pintican, preşedintele asociaţiei şi coordonatorul proiectului, care face un apel către cei ce pot şi doresc să contribuie cu produse alimentare sau bani.

În cadrul cantinei servesc zilnic masa de prânz peste 70 de persoane nevoiaşe din oraş. Programul de funcţionare este de luni până vineri între orele 9.00-16.00, iar meniul se prepară în funcţie de stocul de alimente disponibil.

Potrivit coordonatorului proiectului, pr. Marius Pintican, beneficiarii sunt selectaţi în urma unei anchete sociale şi la recomandarea preoţilor parohi de pe raza municipiului. Pentru buna desfăşurare şi pentru a ajuta cât mai multe persoane nevoiaşe, cantina are nevoie de susţinerea credincioşilor, informează Radio Renaşterea.

pr ioan pintican”Pentru susţinerea şi derularea acestui proiect, în numele lui Iisus Hristos, facem apel către toţi oamenii de bine care doresc şi pot să contribuie cu produse alimentare sau financiare la sediul asociaţiei din Piaţa Unirii nr. 9. În acelaşi timp, familiile celor adormiţi întru Domnul care doresc să ofere o mângâiere pentru sufletele celor plecaţi în veşnicie o pot face prin cantina noastră oferind alimente pentru pregătirea mesei sau bani pentru cumpărarea celor necesare pregătirii acesteia. De asemenea, pentru donaţii şi sponsorizări se eliberează chitanţe, facturi şi contracte de sponsorizare”, a declarat părintele Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei ”Filantropia Ortodoxă” – Filiala Bistriţa şi coordonatorul proiectului realizat la iniţiativa ÎPS Andrei.

Cantina Socială ”Sfânta Muceniţă Filofteia” şi Centrul de zi pentru persoane vârstnice ”Sfântul Simeon”, situate la parterul sediului Protopopiatului Ortodox Bistriţa din Piaţa Unirii, sunt proiecte ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă – filiala Bistriţa-Năsăud şi au fost inaugurate în 25 februarie, în prezenţa ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Investiţiile la cele două centre sociale se ridică la circa 160.000 de lei, bani din bugetul local destinaţi bisericilor ortodoxe, iar dotările necesare pentru funcţionare au costat aproximativ 400.000 de lei.

5 comentarii

  • Biserica ortodoxa pune tot mai mult stapanire pe bunurile bisericii greco-catolice confiscate abuziv in perioada comunista. Este si cazul concret al bisericii din piata Unirii din Bistrita, cunoscuta si sub numele de “Biserica de la Coroana”. Reamintim ca in 1893 biserica (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. Dupa cumparare, au fost efectuate ample lucrari de reabilitare interioara si de adaptare la nevoile cultului greco-catolic. De asemenea, porticul vestic a fost refacut in stil gotic si a dobândit aspectul actual în perioada interbelică. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi lăcaşul de cult a fost preluat de către ortodocşi. In vechiul ansamblu manastiresc a functionat o buna perioada de timp Muzeul Bistritean. Dupa 1989, nu doar ca nici macar biserica nu a fost retrocedata adevaratilor proprietari greco-catolici, dar ortodocsii au pus stapanire si pe cladirile manastiresti unde si-au instalat protopopiatul, iar acum intr-o aripa au amenajat cantina saracilor, cu care se lauda acum, sfidand cu nonsalanta dreptul la proprietate. Este o dovada clara de lipsa de bunavointa si o incalcare a legii retrocedarilor.

  • Intr-adevar, inainte de 1989 Protopopiatul ortodox din Bistrita a functionat la „Catedrala Ortodoxa” de pe str. Odobescu. Biserica de pe Odobescu, avand hramul „Sfintii trei ierarhi” a primul edificiu, construit în Bistriţa, pentru cultul ortodox. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1927, iar primul său slujitor a fost Grigore Pletosu, profesorul de limba şi literatura română al poetului George Coşbuc, al Mitropolitului Nicolae Bălan şi al Patriarhului României, Miron Cristea.

  • In Bistrita exista 2 parohii de greco-catolici si au pretentii la cele mai importante biserici. Aiurea. Istoria nu incepe de la 1.700 si trebuie privita per ansamblu aceasta chestiune

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.