Actualitate

Proprietarii terenurilor agricole care nu sunt ”fermieri activi” vor fi incluşi pe lista neagră

Proprietarii care vând sau arendează, de anul viitor, terenuri agricole pentru comasare vor primi, cinci ani, echivalentul a 120% din plata pe suprafaţă, urmând să fie redactată şi o "listă neagră" a proprietarilor, inclusiv parohii, firme de construcţii şi societăţi de exploatare forestieră care nu se vor încadra în categoria "fermierului activ".

Lista neagră, pentru care nu vor mai fi acordate plăţi pe suprafaţă, va fi notificată Comisiei Europene şi va include persoane fizice sau juridice care gestionează bănci, cooperative de credit, instituţii financiar-nebancare, societăţi de asigurare, burse de mărfuri, servicii de transport rutier, firme de construcţii, societăţi de exploatare forestieră sau instituţii precum Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Aceste prevederi vor face parte din opţiunile pe care România le va transmite Comisiei Europene până la 1 august cu privire la aplicarea plăţilor directe începând din 2015 până în 2020, informează Mediafax.

Fermierii care vor renunţa la activitatea agricolă, fie prin vânzare, fie prin arendarea terenurilor, în scopul comasării acestora, vor avea posibilitatea ca, pe lângă plata pe care o încasează de la agentul comercial, să primească de la Agenţia de Plăţi, pentru o perioadă de cinci ani, o sumă reprezentând 120% din plata care li s-ar fi cuvenit pe suprafaţă.

Începând cu anul viitor vor fi luate şi alte măsuri de stimulare a comasării terenurilor. Va fi acordat astfel un ajutor suplimentar de 45 de euro pentru fermierii cu terenuri în suprafaţă cuprinsă între 5-30 de hectare, pentru cei cu terenuri cuprinse între 1-5 hectare sprijinul fiind de doar 5 euro suplimentar.

Şi tinerii în vârstă de până în 40 de ani care lucrează în agricultură vor avea posibilitatea să primească, începând cu anul viitor, un sprijin suplimentar pentru o suprafaţă cuprinsă între 25-60 hectare, cu 25% mai mare decât ceilalţi fermieri care sunt mai în vârstă de 40 de ani.

Pentru a proteja adevăraţii fermieri din România, va fi introdusă o definiţie a fermierului activ, însoţită de o listă neagră a persoanele fizice sau juridice care nu vor mai primi plăţile pe suprafaţă. Lista neagră va fi notificată de asemenea la Comisia Europeană şi va fi valabilă tot de anul viitor.

Lista neagră va include persoanele fizice sau juridice care gestionează bănci, cooperative de credit, instituţii financiar-nebancare, societăţi de asigurare, burse de mărfuri, servicii de transport rutier, firme de construcţii, societăţi de exploatare forestieră sau instituţii precum Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Consiliile locale şi persoanele fizice sau juridice care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport, terenuri destinate activităţilor de recreere nu vor mai putea primi plăţi pe suprafaţă, de anul viitor. Printre opţiunile pe care România le va notifica CE se numără şi măsura pentru tinerii fermieri.

România va opta totodată să aplice schema pentru micii fermieri, prin care în jur de 800.000 de fermieri cu terenuri între 1-5 hectare nu vor mai fi supuşi unor controale administrative numeroase, simplificându-se procedura pentru acordarea plăţilor directe.

Ministerul Agriculturii a mai decis ca între 13,4% şi 15% din plăţile directe alocate anual pentru România să fie distribuit sub formă de „sprijin cuplat”, fiind selectate o serie de culturi din producţia vegetală, dar şi anumite categorii din zootehnie care, pe lângă plăţile directe şi ajutoarele de stat acordate, vor beneficia de astfel de plăţi cuplate.

Astfel, în cadrul producţiei vegetale s-a optat pentru culturile de soia, cartof de primăvară, tomatele şi castraveţii destinaţi procesării, legumele de seră sau de solarii. În cazul producţiei de soia, sprijinul va atinge anul viitor o sumă de circa 325 euro/ hectar şi va ajunge în 2020 la 376 euro/ hectar.

Un sprijin cuplat va fi introdus de anul viitor şi pentru fermele cu vaci pentru lapte, în cazul cărora va fi eliminată cota de lapte la nivel european.

Potrivit ministrului, sprijinul cuplat pentru aceste sector va fi anul viitor de circa 250 euro/cap de animal şi va ajunge în 2020 la 325 euro/cap de animal, în plus faţă de ajutorul naţional.

Ajutorul va fi acordat pentru ferme cu vaci pentru lapte de minimum 10 capete şi maximum 250 capete. Un ajutor asemănător va fi acordat la ovine pentru minimum 150 capete şi maximum 1.000 capete.

2 comentarii

  • imi place ca astia cauta tot felul de smecherii pentru a castiga! de ce? ….un fermier de 39 de ani e mai tare decat unul de 41 de ani?…….sau un fermier cu 1 hectar de solar sa fie defavorizat fata de unul care are 6 hectare de fanat pentru 2 capre??? romanii sunt inventivi…trec pamanturile pe copii….sau comaseaza in familie ….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.