Cei cinci curajoşi au fost Viorel Istrate, Grigore Istrate, Paul Simionescu, Rareş Scridon şi Alexandru Moldovan. Ei au fost invitaţi pe scena de pe pietonal de prezentatorii ediţiei din acest an a evenimentului „Toamna bucatelor de la Jupânu”, Virginia Linul şi Marian Gruştor care i-au ademenit cu premii: un coş cu mezeluri de la Jupânu şi două pungi pline cu bunătăţi fabricate de Agro Invest.
După ce Jupânu a pornit cronometru, concurenţii au dat iama la tava cu mici şi au înfulecat care cât a putut. Învingător la puncte s-a dovedit a fi Viorel Istrate (foto principal) care a dat pe gât patru mici şi jumătate în 30 de secunde. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, este bistriţean şi lucrează în construcţii. El a declarat că este mare amator de mici de la Jupânu pe care-i mănâncă, de fiecare dată, cu plăcere, fiindcă sunt foarte gustoşi.
Pe locul al doilea s-a clasat Alexandru Moldovan care a înghiţit trei mici, unul la zece secunde, iar locul trei a fost împărţit frăţeşte de Paul Simionescu şi Rareş Scridon care au mâncat fiecare câte doi mici. Grigore Istrate a abandonat cursa fiindcă apucase deja să mănânce bine la terase. Toţi cei patru concurenţi au primit premii de la Jupânu, dar şi multe aplauze din partea publicului care, în ciuda ploii, a venit pe pietonal să asculte muzică populară, să mănânce mici, berbec şi purceluş la proţap, dar şi să bea bere şi must.
„Toamna bucatelor de la Jupânu”, ediţia a VII-a, continuă sâmbătă şi duminică. Organizatorii promit alte concursuri cu premii. AICI mai multe fotografii de la concursul de mâncat mici.
prieteni……la asta sintem buni. la mancat si la baut. gratis. festivitatile astea ……………
Festivaluri inventate (gen oktober fest de bistrita), mici si bere de la privati, festivaluri tiganesti – aceste activitati burgheze deschid centrul orasului! Doar e campanie electorala, nu??? Primareeeeeee, ce faci??? Du si politicienii cu manifestarile si pomenile lor in targul de vite, ca asta sunt aproape toti!!!! Aaaaa, scuze…si tu, dle primar, esti tot politician….upssssss