Actualitate Economie

Profesorii vor primi câte 150 euro din bani UE pentru cărţi. Guvernul nu impune obligaţia de decont

Profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului "Dezvoltarea carierei didactice" finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o.

Guvernul a anunţatalocarea circa 50 milioane, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice”, urmând ca minimum 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 profesori din mediul universitar să primească suma de 150 euro, potrivit Mediafax.

„Un proiect mai vechi care a fost întrerupt în 2010 se numea atunci «Suta de euro pentru cărţi», fiecare cadru didactic primea echivalentul în lei a 100 de euro pentru a-şi achiziţiona cărţi. Acest drept în perioada crizei a fost anulat, iar noi, acum, în urma discuţiei cu colegii din Guvern şi cu sindicatele, am găsit această nouă formulă”, a afirmat ministrul Educaţiei, R Remus Pricopie

Acesta a arătat că alocarea totală financiară pentru program este de 50 milioane euro, iar banii vor fi plătiţi în câteva săptămâni către universităţi şi inspectorate şcolare, care la rândul lor vor vira banii către cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar.

Ministrul a precizat că, spre deosebire de programul în care profesorii erau obligaţi să justifice suma de 100 euro cheltuită pentru cărţi, de data aceasta cadrele didactice nu vor mai deconta cei 150 de euro.

„De data aceasta, nu există condiţionare strictă de a cumpăra cărţi şi a deconta prin facturi, ci este vorba de o sumă forfetară pe care profesorii o pot folosi pentru achiziţia de materiale didactice, cărţi, participare la cursuri, conferinţe şi aşa mai departe (…) Nu vorbim de deconturi, ci vorbim de o pagină în care fiecare cadru didactic spune cum a folosit cei 150 de euro în raport cu dezvoltarea perofesională a fiecărei persoane”, a arătat Pricopie.

El a adăugat că, în viitor, ministerul va încerca să folosească POSDRU şi pentru a creşte alocaţiile bugetare pentru bursa socială „Bani de liceu”, pentru naveta elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi pentru bursele studenţilor doctoranzi şi post-doctoranzi.

10 comentarii

    • Foarte bine! Toată ziua cumpără cărți și materiale din banii lor, iar acest lucru este lăudabil, având în vedere că de câțiva ani nu au mai primit decât promisiuni că le vor da bani și de haine.

  • incredibil, nu am cuvinte, nu ca am ceva impotriva, dar cum se face, cand se face, vai de capu nost, octombrie rosu a sosit

  • inca o pomana electorala. auzi tu colo ca nu mai e nevoie sa deconteze. da pot sa-si cumpere tigari, ciorapi, chiloti, etc, prin programul “Dezvoltarea carierei didactice”? din 2010 pana acum in campania electorala, nu au gasit un alt moment sa dea acesti bani? e MITA ELECTORALA pe fata. astia ne FAC pe toate partile…

  • maa da carcotasi mai suntti…daca nu se da nu i bine,daca se da d c se da acum… zice ti multam ca noi oricum votam cum vrem…nu mai sunteti fraieri…

  • (OUG 58/2014) Art. V
    (1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in anul scolar/universitar 2014-2015 se poate acorda o subventie sub forma de suma forfetara personalului didactic din invatamantul preuniversitar de stat si universitar de stat, incadrat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata sau determinata pentru dezvoltare profesionala.
    (2) Fondurile necesare acordarii subventiei prevazute de prezentul articol in cuantum de echivalentul in lei a 50.000.000 euro se cuprind in bugetul Ministerului Educatiei Nationale, la capitolul 65.01 „Invatamant”, titlul 56 „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, dupa semnarea contractului de fianntare cu autoritatea de management.
    (3) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa introduca, in conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, modificarile ce decurg din aplicarea prezentului articol in volumul si in structura bugetului Ministerului Educatiei Nationale si al altor ordonatori principali de credite pe anul 2014.
    (4) Se autorizeaza Ministerul Educatiei Nationale si ordonatorii principali de credite al caror buget se modifica potrivit alin. (3) sa introduca in mod corespunzator modificarile in anexele la bugetele proprii si sa le comunice la Ministerul Finantelor Publice in termen de 5 zile.”
    http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_58_2014_masuri_financiare_modificarea_unor_acte_normative.php

    • Subliniez: ” se poate acorda o subventie sub forma de suma forfetara”. Acest SE POATE …O SUMĂ…………….. se va traduce „CIU-CIU!!!!!”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.