Mai are mulţi „băieţi orientaţi” judeţul acesta?

Cu excepţia a două luni după ce am început să lucrez la vârsta de 22 de ani, tot timpul am avut de la două joburi în sus. În primii ani de muncă, deşi dimineaţa lucram la şcoală, iar după-amiaza la ziar, singura investiţie pe care mi-am permis-o a fost să-mi iau un televizor în rate. Doi colegi binevoitori au acceptat să-mi fie giranţi, creditul luat de la Banca Agricolă fiind unul uriaş, cel puţin pentru mine şi nici măcar cele două salarii nu erau în măsură să demonstreze că am de unde da banii înapoi. Cred că am plătit la acel televizor câţiva ani buni. După vreo şase ani, mi-am cumpărat şi prima maşină în rate, de la o colegă care a avut răbdare cu mine aproape un an. Era un Fiat Uno vechi care mi s-a oprit de vreo câteva ori în Pasul Tihuţa, dimineaţa pe la ora patru când ningea de îngropa. Mecanicul care mă ajuta m-a somat atunci să-mi iau maşină germană că pe respectiva nu mi-o mai repară. Mi-am cumpărat tot una la mâna a doua şi tot cu credit, de data aceasta pe zece ani. La vremea respectivă, aveam cel puţin cinci contracte de colaborare cu ziare naţionale, agenţii de presă, televiziuni şi posturi de radio şi câştigam relativ bine. E adevărat că, în fiecare lună mi se ducea cel puţin un salariu pe benzină, facturi telefonice, consumabile la maşină sau casete mini dv şi investeam bani mulţi în camere video, reportofoane sau laptopuri. Aşa se face că, deşi lucrez de 18 ani în presă, nu am reuşit să-mi fac vilă la Unirea. E lesne de înţeles că nu am fost „bine orientată”.

Sper să nu creadă cineva că scriu acest text din invidie. Nu-mi doresc vilă, nici servitoare în casă care să-mi facă ordine, mâncare şi să-mi spele hainele. Nu vreau să fiu nici robul unor pereţi, să alerg toată ziua să caut nu ştiu ce covor, dulap sau perdele, să umblu prin casele altora şi să văd ce şi-au făcut pentru ca să-mi fac şi mai multe ca şi cum ar fi o întrecere socialistă din care primul ar avea ceva de câştigat. Ca tot omul crescut la ţară, îmi displace să stau la bloc, dar nici într-un caz nu concep să mă îndatorez pe viaţă pentru o clădire, oricum ar arăta ea şi orice mesaj ar transmite ea despre mine altora. Consider că occidentalii care au posibilitatea să închirieze apartamente mobilate cu spălătorie la subsol au găsit o formulă mai bună să-şi trăiască viaţa. În fond, toţi murim. De ce să fim robii unor ziduri pe care, oricum, nu le ducem cu noi? Doar pentru ca să ne invităm prietenii la masă ca să admire ce avem pe pereţi? Sunt resturante destule în care ne putem da întâlniri. Doar ca să cazăm rudele când vin o dată pe an la noi? Nu e mai simplu să rezervăm o cameră la o pensiune cu 100 de lei/noapte? Consider că a trecut epoca în care e nevoie într-o casă de „camere de oaspeţi”, sufragerie şi veselă pentru invitaţi.

Am făcut această paranteză pentru că mi-am dat seama că toate mizeriile care ies la suprafaţă din tot soiul de dosare duc spre acelaşi numitor comun. În timp ce sunt bieţi slujbaşi la stat, adică fac parte din categoria de mijloc, nişte băieţi au început să-şi dea seama că, dacă sunt „bine orientaţi”, trăiesc mai ceva ca industriaşii. Aşa se face că au început să-şi construiască vile pe sfere de interes. Lângă poliţiştii de la rutieră, mai au palate unii care lucrează la înmatriculări, alţii care fac reviziile maşinilor şi le schimbă fişa tehnică după cum bate vântul. Ceva mai încolo stau şi cei care girează şcolile de şoferi şi uite aşa e de ajuns să te uiţi pe ortofotoplan ca să vezi grupuri şi grupuri de „băieţi orientaţi”, toţi bugetari cu neveste inserate prin instituţii publice care s-au trezit peste noapte „dumnezei”, care au tras sfori şi au schimbat lucrurile ca să iasă bine pentru cei pe care i-au slujit cu credinţă pentru bani şi putere.

E foarte bine că a ieşit la iveală dosarul poliţiştilor cu un singur loc de muncă fiindcă astfel putem vedea până unde se întinde caracatiţa, prin zona politică, administrativă, etc., pe unde găsim aceleaşi vile făcute în diverse mandate în care s-au trucat licitaţii, s-au „sifonat” bani publici şi s-au făcut aranjamente. Unirea e plină de vile de politicieni, aşa cum bine ştiţi, iar oraşul e împânzit de palatele lor, adesea goale şi sinistre fiindcă nu mănânci decât într-un loc şi nu dormi decât într-un pat. Restul încăperilor evident că rămân goale.

Gândindu-mă la faptul că unii nu au lucrat nicăieri în altă parte decât la stat, ceva mă face să cred că toate instituţiile mustesc de corupţi. Ştiu mulţi alţi slujbaşi cu vile, jeep-uri şi neveste sau copii plasaţi în posturi cheie, deşi nu au studii de specialitate şi nici nu se pricep cu adevărat la ceva.

Şi dacă tot am ajuns la neveste şi copii, mă tot întreb oare cum se simt doamnele Mureşan şi Hasnăş acum când află ce puneau la cale soţii lor ca să închidă definitiv gura unei poliţiste. Oare ştiau cu cine stau în casă şi dorm noaptea în pat? Oare vilele în care locuiesc li se par la fel de minunate după ce au citit cum soţii lor sunt gata să „împingă la sinucidere” o poliţistă care îi deranja, să „pună pe unul care să o violeze”? Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu le atribui altă vină decât aceea că au ştiut şi au acceptat pentru că mi-e greu să cred că o femeie nu ştie cu cine s-a măritat sau, dacă nu ştie, nu simte pe parcurs, nu aude şi nu înţelege. Doar dacă nu vrea.

Cristiana Sabău