Actualitate

Cod galben de ninsori și viscol în BN! Revine gerul

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de ninsori viscolite în zonele de munte, valabilă în 25 de județe inclusiv Bistrița-Năsăud, de marți 27 decembrie, ora 20.00, până joi 29 decembrie, ora 10.00.

În intervalul menţionat în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent şi vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. 

Intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Începând cu data de 29 decembrie vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor în nordul şi centrul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.

Conform prognozei pentru perioada 26 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, în Transilvania intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic uşor mai ridicat decât în mod normal la această dată, caracterizat prin maxime diurne de 2 grade şi minime nocturne de 0 grade, în medie. Apoi valorile de temperatură vor scădea de la o zi la alta, astfel încât, în jurul datei de 31 decembrie vor fi medii regionale de aproximativ -4 grade ziua şi -15…-14 grade noaptea. În primele zile ale lunii ianuarie, vremea se va încălzi uşor, iar pe 3 – 4 ianuarie se vor atinge, în medie, 0 grade ziua şi -8…-7 grade noaptea, pentru ca apoi, până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, un nou proces de răcire să determine scăderea temperaturii cu aproximativ 3…4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 26 – 29 decembrie şi 2 – 8 ianuarie, iar în rest doar izolat vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe, trecătoare.

Etichete

1 comentariu

  • Stim foarte bine ! Nu am uitat, cā administratia localā curātā drumurile, iar noi bistritenii harnici si de incredere, curātām trotuarele de zāpadā, cu cea mai mare plācere !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.