Actualitate

Corpul de Control al premierului va verifica cine şi ce fel de certificat de revoluţionar a primit

După ce Guvernul a stabilit că revoluţionarii care au condus grupuri de oameni şi au ridicat baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să verifice modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar din 1990 până în prezent.

Controlul a fost dispus după ce mai multe sute de revoluţionari au protestat la Guvern faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate.

Astfel, a fost dispus un control privind activitatea din ultimii 25 de ani la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, pentru a vedea cine şi ce fel de certificat a primit din 1990 încoace, informează Mediafax.

Revoluţionarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut ”un rol determinant” la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.

Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de ”Luptător cu Rol Determinant”.

Guvernul a stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridicat baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.

Astfel, Guvernul a decis că persoanelor care deţin în prezent titlul de ”Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite” (atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989) li se vor elibera noi certificate pentru obţinerea calităţilor şi titlului de ”Luptător cu Rol Determinant”, dar numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite de lege şi cu avizul unei comisii parlamentare care va înainta preşedintelui ţării propuneri de atribuire a titlului.

Acest nou titlu, care stă şi la baza condiţiilor de acordare şi care va fi atribuit sub sancţiune penală pentru date false, este definit acum de Guvern ca fiind acordat celor care, în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, dar ”doar în localităţile” în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Din această categorie de persoane cu rol determinant vor face parte şi eroii-martiri, ai căror urmaşi beneficiază de indemnizaţii şi facilităţi.

În sprijinirea noului titlu de revoluţionar, Guvernul a decis să modifice şi modul de prezentare a Revoluţiei, din primul articol din Legea revoluţionarilor, şi să nu mai fie utilizată sintagma” Revoluţia română din decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, continuată în Bucureşti şi în alte localităţi ale ţării şi transformată în revoluţie antitotalitară, sprijinită de armată, care a condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, constituie un moment crucial în istoria României”, ci o altă sintagmă potrivit căreia „Revoluţia română din decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, continuată în municipiul Bucureşti şi în alte localităţi ale României, unde revoltele cetăţenilor români au fost reprimate de forţele de ordine şi s-au soldat cu morţi, răniţi sau arestaţi, a condus la dobândirea libertăţii şi la instaurarea democraţiei în România, constituie un moment crucial în istoria ţării”.

13 comentarii

  • Corect!!!!……..Sa-mi justifice mie pentru a obtine noile certificate că au avut ”un rol determinant” la Revoluţie. Dupa 25 de ani pot sa spun ca nu au avut NICI UN ROL pentru ca dintre toate tarile foste comuniste in romania au murit cei mai multi nevinovati….. NISTE INCOMPETENTI REVOLUTIONARII ASTIA!!!

  • revolutionari de la Bistrita niste profitori nesimtiti si lingai DATI LISTA ce-lorFALSI si eu am fost in strada m-ai multe zile si nu am vazut pe nimeni sa faca ceva deosebit ,revolutionari a fost atunci toata populatia judetului

    • Revolutionari ??? i numiti asa ??? sint doar cum ati spus profitori. dar revolutionari nu. ce au facut ei ?/?

  • ii recomand partului de la prefectura sa-si schimbe carnetul de revolutionar de la bistrita la timisoara….poate primeste si de acolo ceva pamant gratis!

  • VA ROG DACA SE POATE VERIFICA SA NE INFORMATI DACA LA BISTRITA AU BENEFICIAT DE CEVA TERENURI….FACILITATI DE PLATA LA IMPOZITE ETC!!!!!
    si nu uitati de lista! (promit ca va mai aduc inca 20 ip-uri noi la cititori permanenti ai ziarului dumneavostra!)

  • Corect, ne trebuie lista! Peste 90% dintre cei care se bucură de multe privilegii, sunt profitori şi tupeişti de haită. Ţin minte o „revoluţionară care în 1989 avea 10 ani! Curat revoluţionară, nene Iancule!

  • asa este . dar uitati-va ca aproape toti cei ce conduc sau au condus pina acum[si inainte de 89] au certificat de revolutionar. deci eu cred a , corb la corb nu-si vor scoate ochii niciodata . ca o sa faca ceva asa de ochii lumii…….da ….dar dreptate cu interziceri de drepturi si confiscare de averi si bunuri materiale nemeritate , nu. niciodata . o sa vedeti.

  • pe cind asa zisi revolutionari iau zeci de milioane [ptr. nimic] , uitati ce se intimpla in alta parte :Aproape 11.000 de copii din Argeş au primit de la ANAF înştiinţări să achite contribuţiile la asigurările de sănătate, anunță postul public de televiziune.
    O premieră pentru alocaţiile primite de la stat: fiecare copil trebuie să dea înapoi 39 din cei 42 de lei pe care îi primeşte drept alocaţie.
    Potrivit TVR, Fiscul argeşean consideră că alocaţiile copiilor sunt venituri, aşa că trebuie să plătească şi contribuţii la asigurările de sănătate. Asta, deşi legea spune clar că minorii sunt asiguraţi gratuit în sistemul de sănătate. Statul a trecut, însă, la impozitarea alocaţiilor şi le cere copiilor aproape toţi banii înapoi. La Curtea de Argeş şi în localităţile din jur au ajuns primele înştiinţări.

    42-39 =3
    mai raman 3 lei care nu acopera costul biletelor de autobuz pentru cele 2 drumuri.
    TRAIASCA Romania lu peste !

  • poate ma grabesc dar mie mi se par de ajuns 25-26 de ani de asteptari si sperante desarte.
    pe de alta parte imi spuneti-oarecum pe drept- ca nu-s atributiile presedintelui…
    pai daca o luam strict asa, presedintele nu poate face-direct- nimic bun ca sa indrepte lucrurile stricate (sunt de acord cu aceasta afirmatie)
    dar atunci la ce ne-am mai bucurat ca a venit „un altfel de presedinte” daca nu va putea face nimic si ramane totul pe mana mafiei vechi puiemontezo hrebenciucisto cocosista??

    nu astept decat ca cel vinovat, seful judetului respectiv, sa se duca unde merita pentru ceea ce a facut . ceea ce a facut rau desigur, ca pentru cele bune l-am pus acolo si i-am dat salariu…

  • Tirilucule (raul)…ai spus ca te duci in Siberia . Nu ai gasit inca bilet ? iti recomand Becleanul, mai este un loc liber.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.