Actualitate

Câini din opt ţări îşi etalează frumuseţea la Dorolea, la prima expoziţie internaţională din judeţ (FOTO)

Câini din opt ţări, inclusiv din Germania şi Malta pot fi admiraţi în acest sfârşit de săptămână la Dorolea unde au loc, timp de două zile, cinci expoziţii chinologice. Iubitorii raselor Dac Moloss şi Ciobănesc Românesc Carpatin au un motiv în plus să nu rateze acest eveniment de ecou european, o premieră pentru judeţ.

Matilda Gubesch, preşedintele Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud, a declarat pentru Timp Online că este prima Matilda Gubeshexpoziţie internaţională găzduită de oraşul nostru după eforturi care s-au întins pe ani întregi.

„Din 1997 organizez expoziţii chinologice la Bistriţa şi este pentru prima oară când ne-au aprobat să facem una internaţională. La Bistriţa au fost expoziţii bine organizate, dar nu au fost atât de mulţi câini ca să ne dea CACIB, dar acum îl avem şi sperăm ca de acum să facem expoziţii tot mai frumoase. Fiind expoziţie internaţională, am solicitat şi dreptul de a organiza expoziţie Dac Moloss Club fiindcă avem mulţi bistriţeni care deţin expemplare din această rasă. Tot acum avem expoziţie de Club Românesc Carpatin şi selecţie, dar şi expoziţie naţională, adică cinci expoziţii chinologice în două zile”, a explicat Matilda Gubesch.

Potrivit sursei citate, la Complexul Poiana Corbilor de la Dorolea pot fi admiraţi câini din 74 de rase.

CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA EXPOZIŢIE

„Niciodată nu am avut atât de multe. În CAC aveam 422 de câini înscrişi, în CACIB 440, la Carpatin 45 de exemplare şi la Dac Moloss 87 de exemplare. Sunt circa o mie de exemplare deţinute de circa două sute de proprietari. Unii vin cu 4-5 câini, alţii cu şapte. Suntem foarte mândri să avem aşa de mulţi. Avem participanţi din opt ţări: Slovacia, Polonia, Croaţia, Republica Moldova, Malta, Ungaria, Germania şi Slovenia. Ne bucurăm că am început. Sperăm la anul să fie şi mai bine fiindcă vestea merge, locaţia este superbă. Îi mulţumim domnului Zagrai că ne-a pus locaţia la dispoziţie. Dacă nu era aşa de umed terenul, făceam pe terenul mare, dar pentru câini nu e indicat aşa că am ales să ne desfăşurăm aici”, a adăugat Matilda Gubesch.

Ea a adăugat că, începând cu acest an, Asociaţia Chinologică Bistriţa-Năsăud vrea să organizeze şi curse de atelaje pentru câini. „Vrem să cumpărăm un atelaj de iarnă şi un cărucior pentru antrenamente de vară. Câini avem, har Domnului, e un preot din Rodna care a participat anul acesta la mondiale în Italia şi a luat locul doi. Suntem foarte mândri. Are cine să instruiască, ne mai trebuie hamuri şi să nea pucăm de treabă”, a completat ea.

Câinii prezenţi la expoziţie sunt evaluaţi de arbitri internaţionali Liudmila Lavrova – Republica Moldova, Luigi Corna – Italia, dr. Atilla Kelemen, Vasile Carol Papp şi Brânduşa Gheorghiu, toţi din România.

În cele două zile de expoziţie, va fi organizat concursul „Câinele mâncăcios”, „Junior Handler”, va dfi desemnată cea mai frumoasă pereche de câini, cel mai frumos Ciobănesc Românesc al expoziţiei, cel mai frumos câine din Bistriţa-Năsăud, Best of Group, Best Baby, Best Puppy, Best Veteran, Junior Best in Show şi Best în Show.

Duminică, va fi expoziţia internaţională şi expoziţia de selecţie pentru Ciobăneşti Româneşti Carpatini. Accesul în zonă va fi permis începând cu ora 10.00.

expo caini 2 expo caini 3 expo caini 4 expo caini 5 expo caini 6 expo caini 7 expo caini 8 expo caini 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.