Să-l luăm ca exemplu pe primarul din Salva, Gheorghe Onul. Potrivit propriei declaraţii de avere, acesta a câştigat şaizeci de mii de lei la nunta fiicei. Tot anul trecut, edilul s-a ales şi cu niscaiva moşteniri în timp ce primea sfaturi preţioase de la fiul lui, Olimpiu, plătit de Primăria Salva să fie consilierul personal al tatălui său. Am trăit să o vedem şi pe asta!
Primarul comunei Salva, Gheorghe Onul (PSD), a moştenit, anul trecut, două terenuri agricole la Telciu şi Nimigea şi două hectare de pădure tot la Telciu. Aşa se face că şi-a completat zestrea imobiliară care era formată dintr-un apartament la Salva şi încă unul la Cluj.
De departe, primarul stă cel mai bine la capitolul „bunuri mobile”. Are, în total, trei maşini toate de fabricaţie germană, un VW Passat din 2000, un Audi A 4 din 2004 şi un BMW tot din 2004. Nu de alta, dar obrazul subţire cu maşină de fiţe se ţine.
La atâtea proprietăţi, conturile familiei Onul sunt cam goale mai ales că nici băncile nu dorm. Primarul are de rambursat datorii de aproape 30.000 de euro în urma unor împrumuturi luate în 2007 de la două bănci.
Tot din declaraţia de avere a primarului mai aflăm că acesta a câştigat din salariu suma de 22.772 lei, în timp ce soţia sa, Viorica, consilier superior în aceeaşi instituţie, a plecat acasă cu 19.396 de lei. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, şi unul dintre copiii primarului este angajat tot la Primăria Salva ca şi consilier personal al tatălui său, funcţie retribuită, anul trecut, cu suma de 8796 de lei. La o simplă privire pe declaraţia de avere ne putem da seama cu uşurinţă că ambii consilieri şi-au făcut treaba şi îşi merită cu adevărat banii. Nu e simplu să întreţii două case, trei maşini şi terenuri cu salarii de bugetari, dar, se pare, nici imposibil.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu