”Noi cetăţenii, semnatari ai acestei petiţii, îl delegăm pe Dl. Bălan Marius să ne reprezinte în Consiliul Local, precum şi în relaţia cu instituţiile de mai sus. Menţionăm că toţi cei înscrişi pe aceste liste nu suntem de acord ca administraţia (Primăria Bistriţa) să construiască în perimetrul Parcului Mihai Eminescu o parcare subterană. Considerăm şi suntem convinşi că se vor aduce prejudicii şi distrugeri iremediabile la actuala conformaţie a parcului. În fond, atragem atenţia Consilierilor Locali, Gărzii de Mediu şi APM-ului că se încalcă legile de mediu dacă această lucrare va fi aprobată în Consiliul Local. Este vorba de Legea 24/2007 Spaţii verzi, art. 18 şi 21 şi Legea de mediu 265/2006, art. 62, 70, 71, care nu permit schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi amenajate. Cerem edililor acestei administraţii precum şi instituţiilor să nu avizeze în niciun fel asemenea proiecte, să vegheze la respectarea acestor legi, iar noul cadastru verde al mun. Bistriţa să fie completat aşa cum se cuvine. Pentru începutul demersului nostru ataşăm 10 liste a câte 23 semnături”, se arată în adresă.
Primăria Bistriţa, care a comandat la sfârşitul anului trecut elaborarea fazelor de proiectare pentru realizarea unei parcări subterane în Piaţa Mihai Eminescu, a depus la APM BN solicitarea de emitere a acordului de mediu necesar acestui proiect.
Deoarece Bistriţa este dificitară în asigurarea locurilor de parcare, municipalitatea vrea realizarea unei parcări subterane în Piaţa Mihai Eminescu. Terenul pe care este propusă amenajarea parcării are o suprafaţă de 9.274 mp. ”Pentru ca nevoia de parcări să nu afecteze zonele de spaţiu verde, cât şi dorinţa de a crea o nouă amenajare urbanistică a zonei fără parcări la nivel, municipalitatea are prevăzute prin planurile urbanistice şi în strategiile de dezvoltare locală construcţia unui parking subteran în Piaţa Mihai Eminescu”, este motivul prezentat de municipalitate.
Primarul Ovidiu Creţu, care a declarat că nu s-a găsit încă soluţia depunerii proiectului pentru finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional, a precizat în şedinţa Consiliului Local că ”suntem departe de parcarea subterană, poate la 4-5 ani de ea”.
Ecologiştii s-au declarat împotriva realizării acestei parcări în Piaţa Mihai Eminescu, consilierii locali PER propunând schimbarea locaţiei, însă fără succes. ”Dedesubt e apă, mlaştină, ca să nu mai vorbim de păienjenişul de cabluri şi conducte. Doar extratereştrii eventual ar putea să execute asemenea lucrări acolo. Suntem suficient de puternici să acţionăm în instanţă administraţia dacă se încalcă legea şi se face acea parcare”, spunea Marius Bălan.
Proiectarea parcării are patru componente: construcţia propriu-zisă; devierea şi/sau protejarea reţelelor subterane de utilităţi existente în Piaţa Mihai Eminescu; amenajările exterioare urbanistice la nivelul pieţei astfel încât aceasta să-şi recâştige atractivitatea pentru cetăţeni, cât şi pentru dezvoltarea potenţialului turistic al municipiului; construirea a două pasaje pietonale subterane pe sub b-dul Republicii şi strada Gării.
Suprafaţa destinata construirii parcării subterane şi circulaţiilor verticale auto şi pietonale este de aproximativ 9.000 mp şi trebuie să asigure construirea pe două nivele a unui număr total de locuri de parcare de minim 500, din care 450 pentru autoturisme iar 50 pentru alte tipuri de vehicule – motociclete şi microbuze cu capacitate de 16 locuri.
Parcarea va beneficia de minim două accese şi două ieşiri pentru autovehicule plus minim două intrări/ieşiri pentru pietoni. Intrările/ieşirile pentru autovehicule vor fi prevăzute cu: un limitator al înălţimii de intrare, corespunzător înălţimii autovehiculului cel mai înalt; sistem de afişare a capacităţii parcării şi locurilor de parcare libere; sistem de barieră automată şi eliberare tichete la intrare; sistem de supraveghere video. Intrările/ieşirile pentru pietoni vor fi cu scări şi vor fi dotate cu dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi (lift de ultimă generaţie).
Am mai aratat si cu alta ocazie ca o parcare subterana in Piata Eminescu nu se justifica. In primul rand, costul ridicat al unei astfel de investitii este corelat cu un numar mic de locuri de parcare, comparativ cu o parcare supraetajata unde cheltuiala este mai redusa iar numarul de locuri mai mare. In al doilea rand, cheltuielile de exploatare ale unei parcari subterane sunt destul de ridicate. Este vorba de sisteme permanente de iluminare si ventilatie, mari consumatoare de energie. Apoi trebuie prevazute sisteme de pompare pentru eventuale pericole de inundatii accidentale. Toate acestea duc la cresterea taxei de parcare facand neatractiva utilizarea parcarii. Evident, nu se pune problema construirii unei parcari etajate in Piata Eminescu. In apropiere exista solutii alternative de rezolvare a problemei parcarii. Spre exemplu, pe Str. Lupeni, in spatele Bisericii Catolice „Sf. Anton” exista un spatiu generos ce ar putea fi amenajat ca parcare. Aceasta parcare ar putea rezolva si problema celor ce doresc sa ajunga cu masina in apropierea centrului istoric al orasului, cu atat mai mult cu cat pe strada Lupeni mai exista o parcare situata in spatele ansamblului arhitectonic Sugalete. De asemenea chiar si o parcare etajata bine gandita pe locul situat alaturi de Piata Eminescu , in fata trezoreriei ar putea asigura un numar mai mare de locuri de parcare decat o parcare subterana realizata cu pretul distrugerii parcului din Piata Eminescu.
Varianta unei parcari subterane este gandita tocmai pentru a face la suprafata un loc fara parcari, cu multa iarba verde, respectiv tocmai pentru a face un parc mai mare. Il rog pe d-nul Balan pe aceasta cale sa nu isi mai faca campanie electorala blocand dezvoltarea orasului, asa cum a incercat in cazul toaletarii copacilor de pe bulevard, a parcului mare sau a centurii municipiului..
Demersule făcute de dl. Bălan sunt făcute în numele altor cetățeni decât dv. care nu consideră că parcarea din Eminescu este o dezvoltare urbanistică. Consider că, dezvoltarea unui oraș trebuie făcută armonios, în echilibru, cu păstrarea procentelor de ocupare prin construcții, spații verzi, drumuri, etc. Doriți un oraș curat, un oraș civilizat pentru copii dv. atunci trebuie să acceptați că parcurile sunt o necesitate vitală.
Domnule SonicV, în câți ani au crescut acei copaci din parc ? La circulația din zonă acești copaci purifică aerul de gazele de eșapament. Cu iarba nu faci nimic dacă nu sunt arbori . Și nu cu arbori pitici, ci pomi cu coroana bogată. Acesția vor fi tăiați dacă se intervine în zonă.
Texte fara nici un suport, demagogie si multa prostie.
Dorule, ești în afara subiectului. Știi vorba aceea: ”dacă tăceai, filozof rămâneai”?
O zi bună, Alex
Sunt curios daca dupa ce o sa se faca parcarea acolo, o sa parcheze si Balan masina in ea? Asta ar fi o stire. Si alta stire ar fi daca se va duce in parcul care va fi amenajat in locul betoanelor care sunt acum in Eminescu.
Sunt convins că nici dv. nu veți parca în parcarea subterană. Când vi se va cere să plătiți locul de parcare, vă veți duce între blocuri sau pe trotuar.
Balan asta n-are niciun pic de minte. Unde gaseste cativa cetateni care sunt impotriva a ceva, indiferent ce, hop si el si striga si se leaga si…… iar apoi daca la final, rezultatele sunt bune zice ca n-ar fi crezut ca poate iesi un lucru bun dinr-un proiect pe care el nu-l analizase prea bine. Culmea este ca de multe ori reuseste sa prosteasca si sa instige cetatenii impotriva unor proiecte care sunt chiar bune pentru Bistrita.
Ce legi sa se incalce d-le Balan cand la final va ramane un spatiu verde mai mare decat a fost initial?Ce schimbare de destinatie vezi cand acolo va ramane parc in continuare?
Domnule Gicu, citește legile și apoi vorbește. Faceți parte din grupul celor care sfidează și încalcă legile ?
Papaini iubirea mea, vezi ce trupa de postaci virili are Cretu. Tu ma ai numai pe mine, poate mai gasim vre-o doi, trei care au luat bac-ul sa putem combate si noi.
Am răspuns câtorva postaci de mai sus fiindca am altă opinie privind amenajarea parcării din Eminescu și fiindcă consider că prin acest proiect vor fi încălcate legi.
Consider că suntem o comunitate civilizată, cu respect pentru justiție și legile care ne conduc.
Un proiect trebuie să prezinte mai multe variante care sunt supuse dezbaterii publice. Care sunt celelalte variante pentru o parcare subterană sau supraterană etajată în alte zone neamenajate din oraș ? Atunci când sunt 2-3 variante, analizând oportunitata, costurile, poți găsi varianta optimă. Dar așa, fac aici parcare fiindcă așa dorește domnul primarul și unii care nu mai știu să circule ”a pied”, care și pentru o sticlă cu apă se duc cu mașina!
D-le ALEX : va multumesc in numele concitadinilor nostrii care au semnat aceasta petitie si m-au trimis cu ele sa-i reprezint ,pt interventiile , lamuririle si observatiile facute de D–vs. privind aceasta stire. Ati inteles f. bine si corect, cum sta treaba cu parcarea. O seara buna va doresc.
Vă propun să anunțați niște locuri cu liste pentru semnături, așa cum au făcut cei de la Asociația Bistrița Civică pentru salvarea Pădurii Codrișor. Se impune ca noi , cetățenii, să fim mai implicați, mai conștienți de importanța acestor demersuri.
D-le IOAN POPA. Inteleg ca si D-vs. faceti parte din acei cetateni care nu-i intereseaza respectarea si aplicarea legilor.
Oameni buni, sunteti chiar inghesuiti, tare detot. Nu aveti nici un argument clar care sa stea in picioare pentru a nu se realiza parcarea subterana, cu toate amenajarile care se vor face ulterior, la suprafata. Relitatea impune realzarea unei parcari si cu asta am spus tot. Voi, o seama, un numar neansemnat de sustinatori, dar foarte vocalisti doriti absurdul. Hai , veniti cu picioarele pe pamant si puneti umarul sa se faca si lucruri bune in tara asta.
Dorule, ți-am scris ceva mai sus. Rămâne valabil.