Actualitate

Viceprimarul Kiss Laszlo, raport de activitate

Viceprimarul Bistriței, Kiss Laszlo, a făcut public un nou raport de activitate, în care precizează că platforma pentru vizualizarea online a locurilor de parcare în timp real va fi gata în scurt timp și că a fost în control la blocurile sociale din Viișoara, unde a constatat lucruri ”care cu greu pot fi exprimate în cuvinte”:

”Am participat la un curs de perfecționare cu privire la situațiile de urgență, curs care a avut loc la Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență din Cluj-Napoca. Pe durata cursului am avut posibilitatea acumulării de informații utile cu privire la protecția civilă precum și vizitarea unor locații de interes local, județean și național. De asemenea, am avut posibilitatea de a purta discuții cu colegii viceprimari din țară cu privire la sistemul local de protecție civilă precum și efectuarea schimbului de informații din alte domenii care țin de administrația publică locală.

La revenire, am luat legătură cu domnul Irinel Rad, șeful SVSU Bistrița, cu care am trecut în revistă situația existentă și am discutat măsuri active de îmbunătățire a dotărilor și a SVSU. I-am solicitat domnului Irinel Rad întocmirea unei liste cu necesarul de echipamente și dotări și prin parteneriatele legate l-am îndrumat spre o fundație care se ocupă de donarea unor echipamente și dotări specifice. Tot în acest context, l-am informat cu privire la un stagiu de pregătire pentru situații de urgență care va avea loc anul acesta în septembrie în comuna Florești, județul Cluj, unde îmi doresc ca și SVSU Bistrița să participe la instruire.

Am fost într-o delegație la București, unde la Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale am ridicat o autoutilitară transport persoane 17+1, autoutilitară care a fost donată Liceului cu Program Sportiv pentru transportul sportivilor respectiv a elevilor.

Direcția Patrimoniu

a. Am finalizat programul pentru afișarea regimului parcărilor de reședință online, ce urmează a fi postat pe site-ul Primăriei. În perioada imediat următoare urmează să preluăm baza de date existentă și să o transpunem peste programul digital, astfel încât cetățeanul să poată vizualiză situația parcărilor de reședința din municipiu în timp real. Am solicitat în acest sens sprijinul Direcției Comunicare, în special sprijinul domnului director Chirlejan Nicolae, care ne-a promis sprijinul pentru realizarea în cele mai bune condiții și în timpul cel mai scurt a platformei tehnice.

b. Tot în perioadă imediat următoare vom efectua o nouă licitație publică pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință în zona str. Năsăudului și Aleea Heniu programate a avea loc în data de 18.06.2015.

Direcția de Servicii Sociale 

a. La începutul lunii mai 2015, la sesizarea unor cetățeni chiriași în locuințele sociale de la Viișoara am efectuat în control împreună cu Direcția Patrimonoiu, DSSM și Poliția Locală la fața locului. Au fost vizitate 2 locuințe, însă cele constatate la fața locului pot fi cu greu exprimate în cuvinte. Practic, cele 2 locuințe vizitate au fost date în folosință chiriașilor în urmă cu nu foarte mult timp, însă în momentul de față ele sunt practic complet distruse; nu mai sunt racordate la utilități, încălzire respectiv energie electrică, iar oamenii trăiesc în condiții mizerable, cu toate că la momentul dării în folosință aceste apartamente au fost dotate modern cu toate cele necesare unui trai decent și în condiții civilizate. Am dispus acordarea unui timp corespunzător astfel încât chiriașii să aibă timp să își pună locuințele la punct, urmând ca în cursul lunii iunie să se efectueze un nou control la cele 2 locuințe în cauză. În cazul în care situația de la fața locului va fi neschimbată, voi solicita primarului Ovidiu Crețu evacuarea persoanelor în cauză și transmiterea locuințelor următoarelor persoane trecute pe lista de așteptare.  Asemenea controale inopinate vor avea loc și la alte locuințe în perioadă următoare.

b. S-au efectuat de asemenea controale împreună cu DGASPC respectiv Poliția Locală la fostul UCTA respectiv CPL cu privire la persoanele de etnie romă care locuiesc în zonă, de unde s-au luat declarații de la persoanele în cauză cu privire la trimiterea copiiilor la cerșit. Proprietarii terenurilor în cauza au primit sancțiuni contravenționale.

c. Se discută modificarea HG 799/2014 privind acordarea ajutoarelor alimentare din partea EU; aceste alimente se preconizează a fi distribuite la Bistrița în jurul datei de 15.08.2015”.

4 comentarii

  • D-le vice. Mai desfintati buda publica de la biserica de la Coroana?…da cu parcarea subterana pe sub parculet, o mai faceti ?….poate ajungeti cu ea sub altar , si pica enoriasii intre masini.

  • NU STIU CE SA INTELEG DIN ACEST TEXT…..sa fie solutia data subiectului cu basmul de la evaluare si „asta ” asteapta sa-i dam calificative?
    sa fie o compunere in perspectiva concediului …”cum am petercut vacanta de vara”?
    sau sa fie o gluma de 1 aprilie?
    pentru asta pot sa-i dau doar nota 4 …dar nici intr-un caz statul de plata sa-l semneze!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.