Actualitate

Noi destinații pentru două foste puncte termice

Destinația a două foste puncte termice din Bistrița ar putea fi modificată de Consiliul Local la solicitarea ecologistului Alexandru Toniuc, raportul executivului Primăriei fiind unul favorabil.

Consilierul municipal PER cere ca PT 6 din Aleea Ineu să devină ”Punct liturgic și spațiu pentru desfășurarea de activități sociale”, destinația inițială fiind ”Sediu partid politic”, iar PT 9 de pe str. Mesteacănului-Colibiţei să fie ”Sediu administrativ, spațiu pentru servicii recuperare, educative și ateliere protejate”, nu ”Imobil pentru amenajare incubator de afaceri”.

Toniuc spune că toate partidele au sediu, nefiind alte solicitări în acest sens pentru PT 6, iar în PT 9 nu se mai justifică un incubator de afaceri, în condițiile în care se dorește realizarea unuia în Parcul Industrial Bistrița Sud.

Pentru cele două spații nu există până la această dată niciun contract de închiriere, astfel că obiectivul pentru PT poate fi schimbat.

ACTUALIZARE În urma deliberării şi a propunerii iniţiatorului, s-a modificat destinaţia PT 6 situat pe Aleea Ineu, noua destinaţie fiind aceea de punct liturgic. Celelalte prevederi privind valorificarea spaţiilor situate în punctele termice din municipiu rămân nemodificate. Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi pentru.

Destinația celorlalte puncte termice, stabilită de municipalitate, este:

PT 7, str. Năsăudului-Aleea Heniu – ”Imobil pentru amenajare parcare etajată”;

PT 8, str. Florilor – ”Imobil pentru activităţi sportive”;

PT 9, str. Mesteacănului-Colibiței – ”Imobil pentru amenajare incubator de afaceri”

PT 10, str. Sucevei – ”Imobil pentru amenajare sală de sporturi asiatice”;

PT 15, Piaţa Independenţei Nord – ”Imobil pentru amenajare piaţă de produse lactate şi spaţiu alimentaţie publică”;

PT 16, str. Rodnei – ”Imobil pentru amenajare centru de cercetare şi inovare”;

PT 19, str. Nicolae Bălcescu – ”Imobil pentru amenajare centru pentru energie regenerabilă”;

PT 22, Intrarea Castanului – ”Imobil pentru amenajare grădiniță”;

PT 23, Intrarea Clopoţeilor – ”Imobil pentru prestări servicii”;

PT 24, Aleea Cireşului – ”Imobil pentru amenajare bazin de înot şi sediu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi”;

PT 29, str. Ştefan cel Mare – ”Imobil pentru amenajare sediu RPL Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa RA”;

PT 30, str. CR Vivu – ”Spaţiu pentru prestări servicii – contract existent SC Aquabis SA”;

PT 32, str. Spătarului – ”Imobil pentru prestări servicii”.

Restul fostelor puncte termice sunt ”Obiective de interes public”.

4 comentarii

  • Daca destinatia anterioara a fost de sediu politic, trebuie avut in vedere sa fie dat bine cu MIR pe la colturi.

  • Faceti dracului parcari, nu distrugeti sp. verzi. Toniuc, la ce este bun acuma centru liturgic?…ce activitati sociale, ca primarul nu agreaza nimic social si civic.

  • Bine ar fi sa se faca intr-o astfel de locatie si o sala de sport pt gimnastica feminina, ritmica in special. De ce in Bistrita nu se poate promova si gimnastica femina?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS