Politică Social

Emil Radu Moldovan: Sunt convins că PDL devine istorie după alegeri

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat că este convins că PDL va deveni istorie după alegeri, el mărturisind, în schimb, că are emoţii legate de momentul în care se vor ţine alegerile.

„Dacă ei (cei de la PDL –n.r) cred că populaţia e atât de tâmpită şi o vor păcăli făcând un mega partid, cu UNPR şi nu mai ştiu cine şi lumea nu va mai şti cine sunt oamenii din spatele acestor noi sigle şi culori, eu cred că se înşală amarnic. Oricât le-ar modifica şi oricum le-ar modifica aceste sigle şi culori, o să vadă că tot în acelaşi mod vor pierde următoarele alegeri. Sunt convins că PDL devine istorie după alegeri. Am o singură emoţie astăzi dacă se vor ţine. Peste vreo cinci ani tot le vor ţine, că nu au încotro”, a declarat Emil Radu Moldovan într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că este o certitudine deja că alegerile nu vor mai avea loc în vara lui 2012.

„În mod sigur, nu vom mai avea, anul viitor, în vară, alegeri. Acum se discută dacă vor fi în toamnă sau în 2013 sau, de ce nu, dacă se amână, să se amâne pentru vreo 5 sau 7 ani. Dă domnul preşedinte un decret, iar Boc îl va pune în practică. Sigur, aceasta e o glumă, dar ei discută serios despre amânarea alegerilor până în 2013. Noi suntem în faza de a desemna candidaţii, să ne ţinem de calendarele despre care am vorbit”, a spus el.

Emil Radu Moldovan a mai declarat că va candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud chiar dacă alegerile vor fi comasate.

„Am luat decizia de a candida la şefia Consiliului Judeţean chiar dacă alegerile vor fi comasate. E o obligaţie morală a mea pentru colegii mei şi locuitorii acestui judeţ. Vreau să facem alt fel de politică”, a spus el.

Moldovan a mai adăugat că, în ciuda faptului că „mulţi cântau prohodul USL”, Uniunea a depăşit şi momentul desemnării judeţelor din partea cărora vor candida reprezentanţi ai PSD sau PNL.

„E adevărat că sunt probleme în două judeţe, dar copreşedinţii USL vor face deplasări în cât mai multe judeţe, începând cu cele unde sunt probleme”, a spus el.

Moldovan a afirmat că, în urma discuţiilor purtate de USL cu UDMR a reieşit faptul că Uniunea vrea să rămână la guvernare, alături de PDL până la finalul mandatului şi îşi asumă acest lucru.

„Este deja un lucru evident, UDMR vrea să rămână la guvernare, alături de PDL până la finalul mandatului, îşi asumă acest lucru”, a spus el.

Moldovan a declarat că, la întâlnirea respectivă, PSD a căzut de acord cu UDMR asupra unor lucruri comune.

„Principala noastră cerere către UDMR a fost să ne sprijine să avem alegeri corecte şi nefraudate atunci când ele se vor ţine şi să încerce, în cadrul coaliţiei, să insiste pe respectarea legilor şi să insiste ca ele să aibă loc la termene. Am înţeles de la UDMR că îşi doreşte ca alegerile să fie comasate şi că rămâne să discute despre luna şi anul în care se vor ţine”, a spus el.

Moldovan a adăugat că nici UDMR nu sprijină votul prin corespondenţă.

„Noi noi, cei de la USL nu suntem împotriva unui vot a românilor din diaspora. PNL, sprijit de noi, a creat colegii în diaspora şi astăzi, în Parlament, sunt reprezentanţi ai românilor din diaspora. Suntem împotriva tipului de lege pe care-l promovează Baconschi ca să poată aduna un milion de voturi pentru PDL, lege în care nu există niciun control, ştim cu toţii ce s-a întâmplat la ultimele alegeri”, a adăgat Moldovan.

El a mai spus că tot cu UDMR s-a mai discutat reprezentarea minorităţilor în Parlament, proporţional cu ponderea pe care o au în populaţia României. „Credem că este un principiu corect şi, dacă va fi luat în discuţie, USL are toată disponibilitatea să-l susţină”, a spus el.

Moldovan a adăugat că s-a mai purtat o discuţie şi legat de modificarea Constituţiei.

„Preşedintele a trimis, chiar dacă nu avea dreptul, proiectul de modificare a Constituţiei la Parlament. Dacă lucrurile nu s-au putut rezolva acolo, am văzut că PDL şi-a asumat acest proiect de modificare a Constituţiei şi l-a depus la Parlament”, a declarat el.

El a declarat că, dat fiind faptul că, în momentul de faţă, cum se discută de comasarea alegerilor, de şase buletine de vot, sunt slabe şanse ca modificarea Constituţiei să se facă de către actualul Parlament.

„Sunt slabe  mai ales că acest Parlament este şi viciat. El nu mai reprezintă votul dat de români în 2008, structura politică este cu totul alta decât cea reieşită din vot şi am căzut cu toţii de acord că misiunea modificării Constituţii va fi una pentru viitorul Parlament”, a spus Moldovan.

El a mai precizat că că, în noua sesiune legislativă, PSD e interesat de reducerea numărului de parlamentari şi interzicerea traseismului politic.

„Priorităţile noastre legislative au rămas aceleaşi din sesiunea trecută pe care le-am depus atunci şi nu au intrat la dezbatere şi ne dorim să intre. Ţinând cont că se discută foarte mult de modificarea legilor electorale, ne interesează foarte mult ca cele două principii, reducerea numărului de parlamentari şi traseismul politic, să fie luate în dezbatere”, a declarat el.

Moldovan a declarat că PSD vrea ca legea de reducere a numărului de parlamentari să fie adoptată împreună cu completarea ca toţi cei care îşi părăsesc partidul pe listele căruia a fost ales să-şi piardă mandatul respectiv.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS