Actualitate

Tinerii liberali bistrițeni, la Școala de Vară de la Eforie. Ce le-au cerut Blaga și Gorghiu

Reprezentanții TNL Bistrița-Năsăud, printre care copreședintele TNL BN, consilierul județean Robert Sighiartău și copreședintele TNL Bistrița, consilierul municipal Mihai Sărmășan, participă la Şcoala de Vară a TNL, care se desfăşoară la Eforie Nord.

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prezenți la deschiderea Școlii de vară, le cer tinerilor liberali să nu îl copieze pe Victor Ponta pentru că este un ”exemplu nefericit”, reprezentând ”eşecul clar al tânărului politician ajuns acolo unde nu merita”, şi continuă să solicite demisia acestuia din funcţia de premier.

”Nu fiţi ca Victor Ponta, nu-l copiaţi. El este eşecul clar al tânărului politician ajuns acolo unde nu merita şi asta datorită faptului că el – şi cei de care s-a înconjurat – e mai rău decât vechii PSD-işti, care se mai ţineau de cuvânt. Eu spun de ani de zile Ponta minte cum respiră. Numai ieri, cică nu a mai votat el Codul Fiscal, îl votase prin iunie. De unde, din Istanbul ? Ăsta este Victor Ponta. Ne dorim să guvernăm, chiar dacă se supără Ponta pe mine, cât mai repede cu putinţă, ca să ne implementăm programul, că nu mai are încredere în el nici PSD-ul, dar românii. Îi spun şi de aici lui Victor Ponta, dorim să guvernăm şi să organizăm alegerile. Vorbeşte Ponta de organizarea alegerilor în 2009? Păi în 2009 a cerut secţii de votare cu camere de luat vederi peste tot. Şi i-am făcut. Cum a organizat Ponta alegerile prezidenţiale în diaspora? Ba mai mult, după ce a venit din Dubai, spunea că a înţeles mesajul românilor. Aşa l-a înţeles că nu i-a lăsat să voteze nici pe românii din ţară, nici pentru zeci de primării, nici pentru preşedinţi de consilii judeţene. Şi iată că suntem în situaţii incredibile în România lui 2015, nu în Afganistan”, a afirmat Vasile Blaga.

Liderul PNL le-a solicitat tinerilor liberali sprijin în campania electorală de anul viitor şi le-a atras atenţia că ”ce nu câştigă PNL câştigă PSD”: ”Șansa noastră este să fim uniţi şi vă recomand să nu mai plecaţi urechea şi să învăţaţi numai lucruri bune de la cei de vârsta noastră, că unii au greşit. Fiţi mai înţelepţi decât noi”.

Alina Gorghiu le-a spus tinerilor liberali să nu urmeze lui Victor Ponta: ”Cel mai rău lucru în politică şi cel mai periculos lucru pentru tineri este atunci când se cred perfecţi. Vedeţi unul la Palatul Victoria care se crede perfect, nu-l urmaţi, nu-i urmaţi exemplul pentru că este unul din cele mai nefericite exemple”.

Ea le-a cerut tinerilor liberali mobilizare pentru viitoarea campanie electorală, subliniind că la viitoarele alegeri trebui să participe ”oameni proaspeţi, care nu s-au compromis”.

1 tnl eforie 15 2 tnl eforie 15 3 tnl eforie 15 4 tnl eforie 15

Foto: Facebook

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.