Actualitate

Parcul Industrial Bistrița Sud, finalizat

Municipalitatea anunţă finalizarea implementării proiectului cu finanțare europeană ”Parc Industrial Bistriţa Sud”. ”În data de 15.09.2015 au fost finalizate lucrările de execuţie din cadrul proiectului”, a precizat Primăria Bistrița.

Valoarea totală finală este de 25.564.673,68 lei, din care 14.456.019,47 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar restul provin din creditul bancar contractat de Primărie.

Obiectivul general al proiectului constă în crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor, revigorarea şi dezvoltarea economiei locale şi regionale, creşterea nivelului de trai, atragerea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă în Bistriţa.  

Durata de implementare a proiectului: 32 de luni. Durată de execuţie a lucrărilor: 17 luni. 

Lucrările în Parcul Industrial din Sărata au fost realizate de asocierea SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj – SC Serbis SRL Bistriţa. Valoarea contractului de execuţie este de 24.223.601,86 lei.

Ce cuprinde Parcul Industrial: 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă. Structura parcului: suprafaţă totală – 30 ha, spaţii logistică – 12 %, spaţii industrie – 38%, spaţii servicii administraţie – 5%, spaţii verzi – 15%, drumuri şi tehnico-edilitare – 30%. Toate spaţiile vor fi prevăzute cu parcări (peste 1.700 de locuri).

Parcul Industrial Bistriţa Sud va începe să fie populat cel mai devreme în luna octombrie a acestui an. Între timp, se fac eforturi pentru promovarea lui la nivel naţional şi internaţional. În conformitate cu scrisorile de intenţie existente, anul acesta se vor concesiona în jur de 50.000 de metri pătraţi. Taxa de administrare este de 1 euro/mp/an.

3 comentarii

  • Intr-o şedinţă a Consiliul Local de data recenta s-a hotarat ca in Parcul Industrial Bistriţa Sud va exista un incubator de afaceri, prevazut chiar si cu o hală de producţie pentru prototipuri sau producţie de serie mică . Aceasta creaza premizele ca pe langa incubatorul de afaceri sa se dezvolte si activitati de cercetare si inovare. Astfel se realizeaza dezideratul integrarii cercetarii cu productia din parcul industrial. Ar fi insa necesara si amenajarea drumului de legatura spre oras, pana in Zavoaie, astfel ca dupa finalizarea Podului Berariei, se creaza posibilitatea realizarii unei legaturi directe pe malul stang al raului Bistrita intre oras si Parcul Industrial, evitand aglomeratia din localitatea Viisoara.

    • no… ai cam facut o ciorba din toate (incubator, cercetare, pod, drum, zavoaie, viisoara, aglomeratie, rau, etc)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.