Actualitate Recomandări

Pomelnice lângă pubele pentru gunoi menajer, facturi şi chitanţe de la firme, găsite la un control

Pomelnice lângă pubelele de gunoi menajer de pe Valea Ghinzii şi diverse acte de la firme dovadă că acestea nu au contracte de salubrizare. Asta au găsit echipele mixte de la Vitalia, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu şi Poliţia Locală Bistriţa în timpul unui control făcut în oraş. Toţi cei prinşi cu gunoiul depozitat aiurea vor fi chemaţi, luni, să-şi primească „premiul”, adică amenda dată de autorităţi.

Directorul administrativ al Vitaliei, Ştefan Sîngeorzan, a declarat pentru Timp Online că aceste controale au fost dispuse de preşedintele Consiliului de Administraţie al Vitalia, Octavian Morariu, care a petrecut o săptămână la Bistriţa să facă ordine în propria firmă şi în judeţ, urmare a scumpirii tarifelor la salubrizare.

„Domnul Morariu a stat aici o săptămână. A angajat cinci inspectori care sunt subordonaţi direct lui şi nu depind de Vitalia Bistriţa. Ei ne verifică pe noi cum ne facem treaba. Nu ştim cu ce maşini vin şi când vin. Ei vor verifica şi activitatea Vitaliei fiindcă, odată ce s-a majorat tariful, trebuie să îmbunătăţim serviciile. O să încasăm tariful nou prin noiembrie, decembrie, dar până atunci domnul Morariu vrea o îmbunătăţire, ceea ce vor şi instituţiile. După cum am văzut vor să se implice Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Primăria Bistriţa prin Poliţia Locală.Am făcut deja controale în teren cu toţii şi am descoperit numeroase nereguli”, a spus Ştefan Sîngeorzan.

De exemplu, lângă pubelele de gunoi menajer de pe Valea Ghinzii, s-au găsit multe pomelnice de la o biserică din zonă.

„Erau în lăzi şi în pungi pe lângă pubele. Probabil că cine a făcut curăţenie le-a adus pe toate acolo. Nu le-au depozitat unde trebuie şi, mai mult, mi se pare inadmisibil ca aceste pomelnice pe care omul le plăteşte să ajungă la gunoi. E o intimitate şi nu un lucru care trebuie să ajungă la pubele”, a spus Ştefan Sîngeorzan.

pomelnice 1 pemelnice 2 pomelnice 3 pomelnice 4

În timpul verificărilor, s-a constatat că şi firmele utilizează pubelele din oraş, deşi nu au voie întrucât trebuie să deţină contracte individuale cu Vitalia pentru gunoiul menajer, cel selectat fiind ridicat gratuit de firma de salubritate.

„Chiar în timp ce făceam aceste controale, un angajat al Farmaciei Catena de pe Decebal ducea la container diverse deşeuri, deşi e interzis.  Pubelele sunt strict pentru populaţie. Noi am identificat peste o mie de agenţi economici care nu au contract cu noi. Am predat listele cu ei la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu. Agenţii economici care au fost identificaţi după documentele pe care le aruncă la pubele – unii au aruncat bonuri fiscale de la taximetre, certificate de garanţie, luni vor fi invitaţi la Garda de Mediu să îşi ridice premiul. E spre binele tuturor pentru că nu e normal ca 60% să plătească pentru toţi şi iar să ajungem la mărire de tarif că nu ne ajung banii. Să plătim un tarif corect, dar unul corect, atât persoane fizice, cât şi firme”, a spus Ştefan Sîngeorzan.

control 54 control 1 control 2 control 3

Potrivit acestuia, autorităţile vor chema toţi agenţii economici cu autorizaţiile de funcţionare şi o copie după contractul de salubrizare, iar cei care nu îl au vor primi un termen de 15 zile să le încheie. Potrivit Legii 101, dacă nu vor face luzcrul acesta, în prima fază vor primi o amendă de 1000 de lei. Persoanele fizice riscă amenzi între 300 şi 500 de lei.

De asemenea, în timpul verificărilor a fost prinsă cu mâţa în sac şi Urbana. „Urbana, după ce mătură, gunoiul stradal are obligaţia să îl ducă direct la depozitul de la Tărpiu, însă, pentru asta, ar trebui să plătească 69 de lei. Ca să nu plătească, muncitorii pun sacii prin containere. În ultima vreme, ca să nu îi prindem, întorc sacii pe dos, însă noi am spart sacii negri fiindcă ştiam că sunt de-ai lor şi am găsit inscripţionat numele lor”, a adăugat Ştefan Sîngeorzan.

În ce priveşte măsurile dispuse de Octavian Morariu pentru propria firmă, Ştefan Sîngeorzan a spus că acesta a dispus montarea de camere de supraveghere pe toate maşinile de ridicat gunoiul.

„Am avut şoferi de-ai noştri care au fost mituiţi de agenţi economici şi, în loc de 10 metri cubi, au trecut pe bonul de confirmare un metru cub pentru nişte mici şi bere sau altceva. Oamenii aceştia au fost daţi afară. S-au făcut nişte mişcări în organigramă. A stat o săptămână aici preşedintele Morariu şi bine a făcut. M-aş fi bucurat să vină mai repede, dar e bine că a venit şi acum”, a conchis el.

În ce priveşte asociaţiile de locatari, în special cele din cartierul ANL Subcetate care au restanţe mari la salubritate, ele vor plăti taxa direct la Primăria Bistriţa.

12 comentarii

  • Ăștia se transformă din MAFIA gunoiului în GESTAPO-ul gunoiului… nu știu câtă relevanță juridică poate avea controlul făcut de niște oameni care nu sunt funcționari ai statului român, nu știu câtă relevanță are faptul că scormonești în gunoi și găsești ceva care crezi că aparține cuiva și automat presupui că acela se face vinovat pentru că a lăsat gunoiul lângă pubelă și nu în pubelă, omițând din start posibilitatea ca altcineva (poate un om al străzii de ex.) să scoată acel sac de gunoi și să-l lase alături… Numai reiau încă odată aberația cu firmele care trebuie să facă contract și le obligăm să plătească nu știu câte tone pe an dar nu știm cum le cântărim dar noi le obligăm în sistemul de management european integrat al deșeurilor, sau ceva…

    • Actiunea sa desfasurat la solicitarea noastra si va continua.In ce privesc acele deseuri abandonate linga pubelele semingropate,mention- am ca platformele respective(cu doua pubele) sunt destinate numai pt.reciclabile(capac albastru=hirtie-carton,capac galben=plastic metal).Multumim pt.intelegere.

  • Contractul trebuie luat de la Vitalia si dat urmatorului clasat dintre cei care au ofertat. Eu nu sunt de acord sa platesc mai mult. Prea usor a cedat consiliul judetean si se ceeaza un precedent periculos, in defavoarea noastra. Eu cred ca la un control al curtii de conturi e bine sa se verifice termenii din contract si mai ales temeinicia ridicarii preturilor de catre cei de la Vitalia.

    • Bine Dorule,ai uitat ca la Urbana plateam 9 lei de pers.iar la astia 6,80 dupa majorare.Din ce am mai citit cei de pe locul doi avaeau 7,40 iar acum sa fi convins ca si aceia ar fi cerut marirea.,,Toti e hoti” stai linistit.Sistemul e prost gandit,facut de hoti pt.talhari.

    • 7,6 lei plateai la urbana inainte iar cei de pe locul 2 au avut tarif de sub 6 lei! Da o cautare la articole mai vechi

  • D-le VALI : controalele sunt bune indiferent cine le face. Ele duc in final la un rezultat palpabil. Nu trebuie sa denigram pe nimeni. In caz contrar sa nu avem pretentii. Va amintesc doar un exemplu. In 2012 la o ecologizare cu pescarii pe malul raului Bistrita, prietenii ecologisti, au gasit doar intr-un punct, pe malul apei in dreptul strazii VICTOR BABES, mai multi saci de rafie cu moloz si cu chitante de la GAZ si multe altele. Au fost prinsi la fix cetatenii de la 3 imobile invecinate ca raul. A fost sesizata de pescari, Politia Comunitara si au curs amenzile. Tot de atunci am insistat la primar sa monteze acolo o plasa inalta de sarma sa nu mai arunce nimeni gunoiul. Degeaba bineinteles, pt. ca edilii nu au treaba cu MEDIUL. Ca atare si D-vs. si orice cetatean poate sa faca asta, cu o conditie : sa iubeasca orasul, mediu si sa fie voluntar. FELICITARI organelor abilitate in rezolvarea acestui caz . BRAVO si LA MAI MARE !!!

    • Foarte minunat dar cum se dovedește că acel sac de gunoi a fost lăsat lângă pubelă și nu în interiorul pubelei de către aparținătorul acelui sac de gunoi (că asta văd că e principala problemă a acestui sistem integrat de colectare, mai nou, scotocire a gunoiului), deci revenind, cum se face dovada „vinovăției” a culpabilităţii cetăţeanului respectiv, că asta n-am înțeles… Şi n-am mai înţeles încă o chestiune general valabilă în ţara noastră, nu numai legat de colectarea deşeurilor şi anume: De ce se pleacă întotdeauna de la premisa că X sau Y, face ce face din rea voinţă sau din indiferenţă sau că e prost crescut sau etc. Ideea e, de ce plecăm întotdeauna de la PREMISA VINOVĂŢIEI şi nu încercăm să ne însuşim PRINCIPIUL PREZUMŢIEI DE NEVINOVĂŢIE atât de important într-o democraţie. În cazul de faţă nu stăm o clipă să ne gândim că poate cu totul altele sunt motivele pentru care se ajunge la asemenea situaţii. Poate acest SISTEM INTEGRAT DE MANAGEMENT AL DEŞEURILOR, ce bine sună, poate nu e chiar atât de grozav…

    • VALI draga ,traiesc in Irlanda,iar in urma cu 3 ani am lasat linga container o punga cu resturi.Am fost depistat de cei de la pol.locala dupa un ambalaj de la napolitane cand au scanat codul de bare,aflind datele de pe card.Am primit acasa o amenda de 600 euro.De atunci m-am invatat minte.

  • Doamne, cat de penibili pot fi oamenii astia! Se apuca sa scormoneasca prin rahat sa vada cine lasa plasa langa container. Pai unde s-o lase daca containerul e plin ochi? Doar se vede si in poza…. Mari descoperiri: o factura din 2004 si un cupon de pensii. Jenant.

  • Florin draga, cu tot respectul, ce bine că te-ai dus în Irlanda… mai ales dacă ai şi plătit acea amendă de 600 de euro… Faptul că au scanat meseriaşii ăia codul de bare la un ambalaj poate demonstra cel mult că tu ai cumpărat produsul şi nici asta nu e 100% sigur. Poate l-a cumpărat soţia sau prietena de care te-ai despărţit între timp. Poate l-ai cumpărat tu dar l-ai dat la un copil etc. sunt nenumărate situatii care se pot intampla. În nici un caz acea scanare nu poate să demonstreze dincolo de orice îndoială că TU ai aruncat aiurea acel ambalaj. De-aia zic că e absolut degeaba, cretin şi penibil în acelaşi timp tot acest demers politienesc cu tente SS-iste…

    p.s. imi place si cum ai formulat: „Am fost DEPISTAT de cei de la pol.locala”… tu adresându-te ţie ca la cel mai mare infractor de drept comun, traim in democratie, ce mai…

  • Ce chestie INTERESANTA! Timp de ZECI DE ANI, cata vreme colectarea gunoiului era asigurata de orice ALTA FIRMA (in afara de VITALIA), toti CETATENII BISTRITENI aruncau CIVILIZAT gunoiul in containere. De cand a venit Vitalia, CE SA VEZI, ne-a lovit pe TOTI DINTR-O DATA o dorinta de NECIVILIZATIE si aruncam numai pe langa. Bineinteles NU ARE CUM sa fie vina VITALIEI ca trec zile intregi pana vin sa ia gunoiul, NU are cum sa fie VINA LOR ca NU au asigurat un sistem in care EFECTIV sa poti arunca gunoiul colectat selectiv (sa poti arunca un sac intreg de PET-uri, nu sa pierzi 10 minute indesand intr-un container murdar PET cu PET); cu siguranta e vina CETATEANULUI BISTRITEAN, care asa dintr-o data a fost lovit de o BOALA psihica, de o MANIE de a arunca tot pe langa, NU?

  • facturile,la,gunoi,nu,ar,trebui,sa,contina,tva,deoarece,sunt,prestari,servicii,si,nu,valori,adaugate,acestea,nu,pot,fi,tratate,ca,un,agent,economic,producator,de,pib,deoarece,este,suficient,la,firmele,de,reciclare,considerat,astfel,transportul,gunoiuluyi,la,groapa,ar,trebui,fara,TVA,si,asa,probabil,ca,firmele,prestatoare,angajatii,sunt,inregistrati,ca,atare…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.