Actualitate

Cum vă puteţi face singuri mobilă la preţuri de patru ori mai mici faţă de cele din magazine (FOTO)

Cine se pricepe cât de cât la meşterit poate să îşi mobileze singur toată casa folosind subsansamble produse la Bistriţa, de forma şi culorile pe care le doreşte şi la preţuri chiar şi de patru ori mai mici faţă de mobila de-a gata care se vinde în magazinele de firmă.  Nu are nevoie decât de un model, de măsurători corecte şi nu trebuie să aştepte mai mult de o zi să primească toate componentele.

„În mod normal, în piaţă existau producători de mobilă care veneau la client acasă, luau măsurile, tăiau PAL-ul pe Mircea Archiudeancirculare de mână, lipeau o folie cu fierul de călcat şi era gata mobila. Noi, Proterm-Line, am intrat pe o nişă care e prezentă şi în Ungaria. Facem toate aceste servicii şi livrăm subansamble pe care meşterii le montează în casele oamenilor. Totodată avem şi foarte multe persoane fizice care îşi montează singure mobila. Au venit o dată cu un producător care le-a montat mobila şi au văzut că nu au nevoie decât de o maşină de găurit şi de o şurubelniţă. Mulţi au ajuns să facă ei mobilă. Mai întâi au fost clienţi după care au ajuns mici producători. Oricine vrea să îşi facă o poliţă pentru un dulap sau orice alt obiect, dacă îşi ia măsurile corect, poate să îşi comande la noi subansamble. Este indicat să apeleze la un meşter fiindcă acesta ştie să ia măsurile bune în casă şi să dimensioneze corpurile. PAL-ul are dimensiune de 18 mm, iar tu trebuie să calculezi şi să scazi dimensiunile lateralelor, să pui capace, e ca şi la lego”, a declarat Mircea Archiudean, general manager Proterm-Line Bistriţa.

În fabrica Proterm-Line, dotată cu cele mai performante utilaje, PAL-ul este prelucrat pe maşini computerizate, exact la dimensiunile cerute de clienţi, într-un timp scurt şi la preţuri chiar şi de patru ori mai mici faţă de cele din magazinele care comercilializează mobilă de brand.

proterm 5 proterm 4 proterm 3 proterm 2

„Dacă mergeţi la alte firme de mobilă cu renume, veţi vedea că tot ce e folosit pe post de accesorii, de la blaturi, la feţele de uşi, toate se pot prelucra aici. Nu au alţi furnizori sau game de produse în plus. Acolo costă mai mult fiindcă se plăteşte brandul, iar brandul înseamnă un design pe care poţi să îl reproduci la scară mai mare sau mai mică, în funcţie de numărul de corpuri de care ai nevoie. Dacă vrei să vezi un model frumos de mobilă, nu trebuie decât să te uiţi pe site-uri la italieni, sunt cei mai buni. Aşa că vezi undeva un model care îţi place şi îl poţi crea singur. Acesta este avantajul. Ca şi preţ nu mai are rost să vorbim. Faţă de Mobexpert ieşi la noi cu 50% mai ieftin, iar faţă de Nobilia şi mai mult. Dacă acolo o bucătărie costă 16.000 de lei, cu subsansamble de la noi dai pe acelaşi produs 4.000 de lei, adică de patru ori mai puţin”, a explicat Mircea Archiudean.

În showroom-ul firmei, există o gamă variată de accesorii pentru mobilier, de la rafturi şi bare pentru haine, la soluţii extrem de ingenioase pentru depozitat încălţămintea, masa de călcat, etc, aşa încât oricine e în criză de idei se poate inspira la faţa locului. În plus, Proterm-Line Bistrița este unic distribuitor în judeţ al accesoriilor pentru bucătărie Blum, compania care a inventat mobila ce se deschide sau închide printr-o simplă atingere.

proterm 6 proterm 7 proterm 8 proterm 9

„Lucrăm cu firma Blum care este specializată în accesorii de mobilier. Ei au creat un concept prin care îţi poţi crea bucătăria direct în showroom. Sunt create nişte corpuri pe rotile, cu sertare de colţ, separate, pe role, tu vii în showroom şi vii să le aranjezi cum vrei ştiind dimensiunile. Toate corpurile sunt marcate cu diverse culori. De exemplu, zona roşie e pentru gătit, zona albastră pentru preparare, şi aşa mai departe. Fiecare îşi alege exact numărul de corpuri de care are nevoie. Ne-au dat proiectul şi vom lucra şi noi. Corpurile au accesoriile în ele aşa încât le aranjezi exact cum vrei şi vezi din prima ce te interersează”, a mai spus Mircea Archiudean.

Întrucât deţine maşini extrem de performante, în această perioadă, firma Proterm-Line poate onora comenzile de pe o zi pe alta.”Avem o perioadă din an, înainte de sărbătorile de iarnă, de la jumătatea lunii noiembrie până de sărbători, când livrăm cam la trei zile fiindcă avem mult de lucru. Acum maşinile merg doar la capacitatea 25-30%, aşa că avem capacitatea acum să producem mai mult şi suntem capabili să livrăm comanda de la o zi la alta”, a adăugat el.

proterm 10 proterm 11 proterm 12 proterm 13

Firma Proterm-Line debitează şi cantuieşte pe drept şi contur, găureşte, decupează şi frezează, respectiv deţine şi un depozit de materiale pentru mobilier pe strada Tănase Tudoran nr. 1 bis, Bistriţa.

Puteţi contacta firma astfel la tel/fax: 0040-263-233.492, email: office@protermline.ro

Mobil depozit pal/ logistică: 0751-166-814,

Mobil accesorii: 0751-166-818, email accesorii: accesorii@protermline.ro

Mobil comenzi pal/servicii: 0751-166-817, email comenzi pal/servicii: comenzi@protermline.ro

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.