Actualitate

Ce îi solicită Ioan Oltean ministrului Sănătății dând un exemplu de la Bistrița

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, i-a adresat o interpelare ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu, prezentându-i ”o situație tragică” și cerându-i ”soluții viabile pentru cazurile pacienților sufocați de un sistem medical fragil si vulnerabil”.

Oltean solicită includerea urgentă a medicamentului Zelboraf pe lista medicamentelor compensate:

”Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare an, aproape trei milioane de persoane din întreaga lume sunt diagnosticate cu melanom malign. În România, cazurile de melanom malign au crescut în mod îngrijorător, numărul acestora triplându-se în anul 2014, față de anul 2013. Situația este cu atât mai alarmantă, cu cât în aproximativ 80% dintre cazurile de melanom malign din România, pacienții au şanse de supraviețuire de maximum 5 ani de la momentul depistării afecțiunii. 

Constat cu tristețe şi dezarmare că deşi medicamentul Zelboraf a existat o lungă perioadă de timp pe lista medicamentelor compensate în proporţie de 90%, acesta a fost scos de curând din evidența listei medicamentelor compensate. Amintesc, în acest context, cazul deosebit de dramatic al doamnei Lucia Felicia Dumitru, asistentă medicală, în vârstă de 36 de ani, care în ultimii 10 ani de zile, a participat la salvarea a mii de vieți în cadrul Serviciului Medical de Urgență şi Descarcerare din Bistrița-Năsăud. Doamna Lucia Felicia Dumitru, alături de alți mii de pacienți suferinzi, a reuşit, până de curând, să-şi achiziționeze, cu mari eforturi, tratamentul necesar pentru lupta cu această boală necruțătoare, mai exact tabletele Zelboraf. Din nefericire însă, aceste tablete au fost retrase de curând de pe lista medicamentelor compensate, astfel că pacienta, ca de altfel multe alte mii de bolnavi suferind de melanom malign din această țară, este obligată să plătească 7.200 lei, în fiecare săptămână, pentru achiziționarea lor.

În acest sens, mă adresez dumneavoastră, stimate domnule ministru, solicitându-vă respectuos să prezentați o motivare a deciziei instituției pe care o conduceți, respectiv a deciziei de retragere a medicamentului Zelboraf, act care a generat repercusiuni deosebit de grave asupra vieților pacienților suferind de această maladie gravă. De asemenea, vă reamintim pe această cale, domnule ministru, deşi nu credem să nu aveți cunoştință de acest detaliu, faptul că momentan, acest medicament este primul şi singurul medicament personalizat, destinat tratamentului melanomului metastatic, reprezentând totodată, primul progres major în tratarea acestei afecțiuni, din ultimii 30 de ani. Este preconizat că numărul persoanelor diagnosticate cu melanom, din țările dezvoltate, se va dubla în următorii 10 ani, de la 138.000 de cazuri pe an la 227.000 până în 2019. Conform datelor statistice, o persoană cu melanom metastatic are o speranță de viață scurtă după diagnosticare, uneori chiar măsurată în luni. Menținerea acestui medicament pe lista medicamentelor compensate este cu atât mai importantă pentru pacienți, având în vedere că în ultimii 30 de ani nu a existat niciun progres major în tratamentul melanomului, pacienții cu stadii avansate ale bolii având foarte puține opțiuni de tratament.

Pe această cale, mă adresez dumneavoastră, domnule ministru, solicitându-vă în scris, un punct de vedere referitor la situația tragică prezentată mai sus, şi, mai ales, soluții viabile pentru cazurile pacienților sufocați de un sistem medical fragil si vulnerabil”.

Etichete

14 comentarii

  • Chiar daca nu il plac pe dl.Oltean, nici partidul din care provine (PDL) si nu sunt de acord cu modul lor general de a face politica, de data asta trebuie sa apreciez interpelarea facuta, deoarece cred ca acesta este felul in care trebuie facuta politica, asa trebuie sa actioneze un deputat ales, adica sa rezolve problemele celor care l-au trimis in parlament.
    Indiferent ca e la putere sau in opozitie, prioritatea unui deputat sau senator trebuie sa fie reprezentarea intereselor cetatenilor si nu a intereselor personale sau de partid.
    Probabil ca e mult pana acolo, probabil ca in spatele interpelarii se afla tot interese electorale, dar totusi sper ca se mai poate schimba ceva in politica romaneasca…
    P.S. Acum ma duc sa beau o cafea, sa ma trezesc din vise !

    • Nici nu merita sa va straduiti sa-i intelegeti !
      Sunt postacii de serviciu – pupincuristii – asa-zisilor „oameni politici ” care isi fac datoria atunci cand cineva indrazneste sa spuna ceva de rau despre sefii lor !

  • Daca broscoiul atunci cand era la putere ,impreuna cu toti hoti nu inchideau spitale,nu jefuiau bugetul prin ANPR impreuna cu Crinuta,Cocos si Lenuta azi erau bani pentru toate.Azi Olteanul si ai lui sa caute pastile pt.beciul domnesc.

    • Cam greu sa pui situatia actuala din Romania doarin spatele crocodilului. Ar si el bucatica lui, dar zic sa nu exageram.

  • astia o sa va conduca nene, de la anul!
    se schimba odata la 4 ani
    vin ai nostriii, pleaca ai nostriii………………………
    Calo si nenea

  • Asemenea interpelari sunt de remarcat ! Se puteau face mult mai din timp si mult mai des… Ma bucuram sincer daca dl Dr. Banicioiu ar fi avut timp sa se intalneasca cu cei care conduc Colegiile Med.,Stoma.si,Farm. din BN. Afla multe lucruri interesante! Nu a fost sa fie! Doresc doamnei asist. Dumitru si pe aceasta cale, sanatate si putere in lupta cu aceasta parsiva boala! PS. Sper ca aceasta interpelare nu are nicio legatura cu alegerile care urmeaza…Cu respect, Dr. MNPop

  • Incepeti sa va reveniti, d-le Oltean ? Nici noi nu vrem moartea pacatosului , vrem indreptarea lui. Sa speram ca nu e doar o greseala si veti continua .

  • Stimat d-le deputat,

    multumim ca incercati sa aparati cauza pacientilor cu melanom malign din Romania.

    Cu respect, va rugam insa sa va informati corespunzator inainte de a face afirmatii publice pentru ca cei care va citesc sa aiba parte de o informatie corecta.

    Asadar:

    1) Zelboraf (denumit si vemurafenib) nu a fost NICIODATA pe lista medicamentelor compensate de catre statul roman.

    2) Zelboraf (vemurafenib) nu este singurul tratament inovator (”personalizat”) pentru pacientii cu melanom avansat. Pacientii cu melanom avansat neoperabil si mutatia genei Braf pot fi tratati atat cu terapii inhibitoare (Dabrafenib, Zelboraf), cat si cu imunoterapie (Pembrolizumab, Nivolumab sau Ipilimumab).

    Nici una dintre aceste terapii – cu eficacitate superioara fata de chimioterapie- NU ESTE si NU A FOST vreodata compensata de catre statul roman.

    Cu stima,
    Violeta Astratinei
    Grupul de pacienti Melanom Romania

  • Zelboraf nu a fost NICIODATA pe lista medicamentelor compensate de catre statul roman.

    Zelboraf nu este singurul tratament personalizat pentru melanomul avansat (vezi si Dabrafenib).

  • Dumnezeu sa va binecuvanteze ! Daca ati reusi sa miscati lucrurile astfel incat si aceste medicamente sa fie incluse pe lista compensatelor , pt noi ar insemna ca primim o noua sansa la viata .

  • Da’ despre Crinuta nimic? O interpelare ceva? O vizita la arest? Basescu e barbat fata de inghititorul de broaste care vomita carabusi. El macar a vizitat-o la greu pe fosta doamna Cocos. Daca din cat a furat Crinuta cu Alinuta si cu Stelica de la ANRP se cumparau medicamente multi erau in viata si azi.

    • Acuma daca stam sa calculam cat sa furat in tara asta in toate domeniile eram bogati tare……hai sa nu vorbim numai sa ne aflam in treaba, totusi. E plin Parlamentul de oameni condamnati, chiar si primul-ministru este cercetat, la fel si noul presedinte PSD. Sunt multi oricum de la toate partidele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS