Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” vă invită la aniversarea a 60 de ani de la înființarea Teatrului pentru copii și tineret ”Alexandru Misiuga”, în trecut ”Nichipercea”.
Evenimentul aniversar are loc duminică 15 noiembrie, ora 16.00, la Sinagoga Bistrița.
Sunt invitaţi toţi foştii și actualii componenţi ai trupei, care vor viziona un film documentar şi vor lua parte la o reprezentaţie a trupei actuale, coordonată de Cornelia Apostol, cea care este instructor, regizor, actor, scenarist.
Teatrul de păpuși a luat ființă în anul 1955, având că specific o activitate cu spectacole adresate copiilor. Denumirea trupei, în acea vreme, era ”Nichipercea”. Printre cei care au înființat trupa teatrului de păpuși este epigramistul și mai târziu baronul Alexandru Misiuga. Multe din piesele de teatru importante, montate de-a lungul timpului, au avut ecou multă vreme în sălile de spectacole: ”Comoara din ladă”, ”Vasilache la nuntă”, ”Boroboațele lui Gigel”, ”De-ale lui Păcală” și altele. O mare parte din piesele de teatru au fost scrise de epigramistul Alexandru Misiuga. Printre păpușarii de care se leagă istoricul de peste 5 decenii: Al. Misiuga, Elvira Botoș, Cornel Botoș, Sultana Salvan, Rozalia Brendea, Maria Pop, Virgil Rațiu și alții. Numeroasele participări la festivaluri naționale au adus teatrului importante premii.
În prezent, trupa teatrului de păpuși poartă denumirea unuia dintre cei care i-a dat ființă, Alexandru Misiuga. După dispariţia acestuia, directorul CCM Dorel Cosma a dat numele trupei ”Alexandru Misiuga”. Spectacole de referință: ”Hansel și Grettel”, ”Scufița Roșie”, ”Albă ca Zăpada” și altele. Din repertoriul actual al teatrului fac parte spectacole ca: ”Albă ca Zăpada”, ”Capra cu trei iezi”, ”Scufița Roșie”. Trupa are în componență, pe lângă poveștile din repertoriu, clovnii Zozo și Bibi, care cu jocurile lor hazlii înveselesc micii spectatori. Adaptarea, scenografia și regia pieselor jucate aparțin Corneliei Apostol.
Foto: arhivă CCM
Adaugă comentariu