Actualitate

Teatrul ”Al. Misiuga” a împlinit 60 de ani. Creţu: Un cadou excepţional

(FOTO) La 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului pentru copii și tineret ”Alexandru Misiuga”, în trecut ”Nichipercea”, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” a organizat la Sinagoga Bistriţa un eveniment aniversar, la care au fost invitaţi toţi foştii și actualii componenţi, care au vizionat un film documentar despre istoricul trupei şi au participat la o reprezentaţie a trupei actuale, coordonată de Cornelia Apostol.

Primarul Ovidiu Creţu a oferit trupei de teatru mascota oraşului, struţul, „simbolul excelenţei”, dar şi un coş cu flori, iar directorul CCM, Dorel Cosma, le-a înmânat membrilor acesteia diplome de excelenţă şi trofee aniversare.

DSC_0229 DSC_0236 DSC_0233 DSC_0234

„Este un moment important, 60 de la înfiinţarea Teatrului de păpuşi. Am fost la spectacolul de debut, se întâmpla în 1955, parcă nici nu ne vine să credem că au trecut atâţia ani, şi ce vremuri erau, încă nu eram redresaţi după război, România mai plătea dări Uniunii Sovietice. A fost o perioadă chiar dificilă, dar inimoşii culturii biştriţene au decis să înfiinţeze un teatru de păpuşi. Este cred cea mai veche trupă, celelalte au venit ulterior. Au încercat să ne înfrumuseţeze viaţa, a noastră a tuturor, dar mai ales celor mici. Nu înseamnă că este ceva facil, actorii sunt tot actori şi dacă o joacă o piesă pentru cei mari şi dacă joacă pentru cei mici. Efortul care a fost făcut timp de 60 de ani merită aplaudat şi trebuie recunoscut ca atare. Eu recunosc acest lucru şi spun că e un lucru foarte important, cultura este un cadou excepţional de frumos, cadouri culturale nu poate face oricine, trebuie să ai har ca să faci astfel de cadouri. Pentru a arăta consideraţia şi aprecierea, ofer mascota oraşului, struţul, aflat pe stema Bistriţei de 600 de ani, şi vă doresc să ajungeţi la această vârstă, la cifra 600. La mulţi ani!”, a afirmat primarul Ovidiu Creţu.

DSC_0240 DSC_0245 DSC_0246 DSC_0248

„60 de ani înseamnă o viaţă, momente deosebite care au ţinut aproape viaţa artistică a Bistriţei de teatru. Marcăm 60 de ani de teatru de păpuşi pentru copii şi tineret, dar nu numai. Tineri şi vârstnici au realizat de-a lungul timpului momente de mare valoare artistică. În urmă cu 60 de ani, un grup inimos de bistriţeni a decis să pună bazele unei trupe de teatru de păpuşi şi poate nu ştiau atunci că această trupă va avea o stagiune permanentă şi va câştiga mii şi mii de spectatori. Astăzi, teatrul poartă numele baronului Alexandru Misiuga şi nu întâmplător, ci ca un omagiu am decis să jucăm sub acest nume sub denumirea unuia dintre fondatori”, a spus directorul CCM, Dorel Cosma.

Timp Online a stat de vorbă cu o parte dintre actorii trupei:

Cornelia Apostol: „Eu am venit la teatrul de păpuşi din 1989 şi activez de atunci. Doamna Anita a condus formaţia Nichipercea după care mi-a predat mie ştafeta fiindcă a vrut să se retragă, dar a fost alături de mine cu toate îndrumările de care aveam nevoie. Nichipercea a început cu Comoara din ladă, Iepurele şi vulpea, Gâscănelul foarte multe poveşti îndrăgite de copii. Noi amCornelia Apostol adăugat Pinocchio, Motanul Încălţat, Hansel şi Gretel, Albă-ca-Zăpada şi multe poveşti muzicale. Am încercat să ne apropiem de public în toate felurile, atât papusasufleteşte prin alegerea repertoriului, cât şi prin coborârea în public, alături de copii. (…) Viaţa de păpuşar nu este uşoară, dar e frumoasă. Eu am făcut un an de teatru la Tîrgu Mureş, după care am renunţat, a trebuit să mă retrag după un an, dar profesorii mei de la Tîrgu Mureş mi-au dezvăluit multe din tainele teatrului de păpuşi. Sunt însă un autodidactic, mă uit la piese de teatru de păpuşi şi mă inspir. Cred că aceasta este o meserie care se poate fura. Toate personajele îmi sunt dragi, dar o prefer pe zâna care îl salvează pe Pinocchio, un personaj interpretat de mine. Îmi doresc ca şi următorii ani să fie măcar cum au fost cei de până acum. Eu sunt foarte mulţumită de cum suntem înconjuraţi de colegii din Centrul Cultural Municipal. Ultimii ani au fost minunaţi şi nici nu îndrăznesc să vreau mai mult. Aşteptăm să se termine lucrările la Palatul Culturii fiindcă într-o sală specială pentru teatru de păpuşi copilul e şi mai emoţionat când vede reflectoarele. Nu se compară scena cu altceva. Cu mare drag vă invit să fiţi alături de noi la fiecare spectacol şi să vă bucuraţi, şi copiii mai mari, şi cei mai mici, de tot ceea ce vă oferim cu toată dragostea”

Dan Buta: „Eu activez în trupă de aproximativ opt ani. Să fii păpuşar e ca şi cum ai fi un copil mai mare,Dan Buta te cuprind toate emoţiile vieţii. Încercăm să ne modificăm vocile în funcţie de personaj. Am avut multe personaje care mi-au fost dragi, am fost şi moş, şi Pinocchio, de toate. Unde a fost nevoie şi s-a suprapus rolul peste personalitatea mea, am jucat cu drag”.

Cornelia VrazmasAdrian Ioan Pop: „Activez de circa 18 ani în trupă. Cel mai îndrăgit personaj al meu a fost vrăjitoarea din Hansel şi Gretel. Îmi place să joc teatru fiindcă vreau să văd copiii fericiţi. Foarte adesea sunt lup. Unii copii se sperie, alţii nu. Personajele negative suscită mult interesul copiilor pentru că sunt rele, iar copiii au alte percepţii asupra binelui şi răului. Ei văd lucrul rău altfel decât noi. Am putea învăţa multe de la ei. La aniversare, îmi doresc sănătate maximă pentru toţi colegii şi să dea Dumnezeu să mai prindem multe aniversări de felul acesta”.

Cornelia Vrăzmaş: „Sunt de 6 ani în trupă. Majoritatea colegilor vin din învăţământ, dar eu sunt funcţionar public. În timpul liber îmi place să vin şi să activez alături de ei. Îmi place să-i văd pe copii fericiţi, iar cea mai mare răsplată e atunci când ei aplaudă, când fac linişte, iar atunci înseamnă că sunt atenţi. Întotdeauna, copiii au ce învăţa de la teatru. Pentru mine e foarte important să pot reînvia poveştile copilăriei care sunt foarte frumoase şi pline de învăţăminte încât e păcat să nu le promovăm”.

Florina Vlasin: „Sunt cel mai nou membru. Încă nu am împlinit doi ani de când sunt alături de colegii Florina Vlasinmei. E foarte frumos în sensul că fiecare dintre noi are în el un copil care aşteaptă să se bucure în orice moment. Eu sunt profesor pentru învăţământul primar şi mă bucur să activez aici fiindcă mă ajută foarte mult ceea ce fac. Duc şi la clasă pentru că şi noi avem jocuri de rol, miniscenete. Îi urez teatrului Alexandru Misiuga mulţi ani. Să dea Dumnezeu să ne vedem şi la o sută, să avem mulţi spectatori care să se bucure de ceea ce facem noi”.

Teatrul de păpuși a luat ființă în anul 1955, având ca specific o activitate cu spectacole adresate copiilor. Denumirea trupei, în acea vreme, era ”Nichipercea”. Printre cei care au înființat trupa teatrului de păpuși este epigramistul și mai târziu baronul Alexandru Misiuga. Multe din piesele de teatru importante, montate de-a lungul timpului, au avut ecou multă vreme în sălile de spectacole: ”Comoara din ladă”, ”Vasilache la nuntă”, ”Boroboațele lui Gigel”, ”De-ale lui Păcală” și altele. O mare parte din piesele de teatru au fost scrise de epigramistul Alexandru Misiuga. Printre păpușarii de care se leagă istoricul de peste 5 decenii: Al. Misiuga, Elvira Botoș, Cornel Botoș, Sultana Salvan, Rozalia Brendea, Maria Pop, Virgil Rațiu și alții. Numeroasele participări la festivaluri naționale au adus teatrului importante premii.

În prezent, trupa teatrului de păpuși poartă denumirea unuia dintre cei care i-a dat ființă, Alexandru Misiuga. După dispariţia acestuia, directorul CCM Dorel Cosma a dat numele trupei ”Alexandru Misiuga”. Spectacole de referință: ”Hansel și Grettel”, ”Scufița Roșie”, ”Albă ca Zăpada” și altele. Din repertoriul actual al teatrului fac parte spectacole ca: ”Albă ca Zăpada”, ”Capra cu trei iezi”, ”Scufița Roșie”.  Trupa are în componență, pe lângă poveștile din repertoriu, clovnii Zozo și Bibi, care cu jocurile lor hazlii înveselesc micii spectatori. Adaptarea, scenografia și regia pieselor jucate aparțin Corneliei Apostol.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.