Actualitate

CJ al Tinerilor: Centre de colectare ShoeBox în toate orașele, până în 15 decembrie

Consiliul Județean al Tinerilor se implică și anul acesta în campania umanitară ShoeBox care are ca scop colectarea de jucării, alimente şi articole vestimentare într-o cutie de pantofi, care vor fi ulterior donate către copiii nevoiaşi de pe raza judeţului.

”Într-o cutie de papuci, frumos împachetată, adună haine în stare bună, încălțăminte, dulciuri, jucării, produse de igienă. De asemenea, noi te rugăm să scrii într-un colț cui i se adresează coletul tău (fetiță/băiat) și în ce vârstă se încadrează (0 luni – 18 ani). 1-15 decembrie este perioada de colectare a pachetelor, pe urmă acestea o să fie distribuite copiilor aflați în dificultate financiară”, precizează CJT.

Vor fi centre de colectare în fiecare oraș: Sala Polivalentă din Bistrița, Sala de sport a Liceului Economic din Năsăud, Liceul ”Solomon Haliță” din Sîngeorz-Băi, str. Mihail Kogălniceanu (vizavi de Biserica Greco-Catolică) din Beclean, zilnic între orele 15.00 și 18.00.

”Anul trecut am reușit să aducem un zâmbet pe fața a peste 1.500 de copii din județul nostru. Sperăm ca anul acesta să depășim numărul, așa că din 1 decembrie vă așteptăm la donat! Dacă sunt firme sau alte instituții care vor să ne sprijine, nu o să fie acceptată nicio sumă de bani. Vă rugăm să achiziționați dumneavoastră diverse alimente, dulciuri, produse igienice, etc. și pe urmă să le aduceți la centrele de colectare. Persoană de contact: președinte CJT, Iulia Bidică (0740.365.657)”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.