Actualitate Recomandări

Gavril Țărmure rămâne manager la CJC

Gavril Țărmure a luat cu notă mare concursul organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru ocuparea postului de manager la Centrul Județean pentru Cultură. Precedentul contract de management, încheiat în februarie 2013, expiră la 1 februarie 2016. Astfel, s-a organizat concurs pentru încredințarea mandatului începând cu 2 februarie 2016.

Concursul a avut două probe: analiza proiectului de management prezentat de candidat și prezentarea proiectului în cadrul unui interviu.

Comisia de concurs a fost alcătuită din vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, directorul executiv al CJ Teofil Cioarbă, Vasile Filip – prof. la CN ”Liviu Rebreanu”, Dumitru Buzoianu – compozitor și dirijor și Alexandru Păsat – președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Cluj-Bistrița.

Gavril Țărmure a luat 9,72 la analiza proiectului și 10 la interviu (susținerea proiectului de management), media finală fiind 9,86.

Cu o zi înainte, Ioan Pintea a obținut un nou mandat de manager la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”. El a obținut 9,70 la analiza proiectului și 9,90 la interviu, notă finală 9,80. VEZI: Ioan Pintea, un nou mandat de manager la Biblioteca Județeană

Rezultatele concursurilor și noile contracte de management vor fi aprobate de plenul Consiliului Județean în ședința de la sfârșitul acestei luni.

Consiliul Județean a aprobat în septembrie 2015 rezultatele evaluării finale ale managerilor Centrului Județean pentru Cultură și Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, Gavril Țărmure respectiv Ioan Pintea, pentru activitatea depusă începând din 2013.

Astfel, Gavril Țărmure a primit nota finală 9,85 (9,81 la analiza raportului de activitate și 9,88 la interviu). Ioan Pintea a fost notat cu 9,88 (9,85 respectiv 9,90).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.