Actualitate

Dolha, apel către PSD. ”Suntem pe muchie de cuțit”

”Anul 2016 ar trebui să fie un an al decenței, al echilibrului, un an în care politicienii, indiferent de la ce partid ar veni, ar trebui să reziste la ispita de a promova legi populiste, care să dezechilibreze bugetul și așa fragilizat. Și când spun lucrul ăsta mă gândesc la pensiile speciale. Cutia Pandorei a fost deschisă de parlamentarii PSD. Acum, dacă ascultați alte categorii profesionale, o să vă spună că își doresc și ei. În anul 2016 măsurile astea populiste ar trebui să nu-și mai aibă loc și rost”, a spus deputatul PNL Stelian Dolha într-o conferință de presă.

El a adăugat că în 2016 ar putea izbucni o criză mondială: ”Avem în spate experiența anului 2008, când criza ne bătea zgomotos la ușă și noi am intrat în alegeri cu unele măsuri populiste. Experiența asta ar trebui să ne dea de gândit, pentru că astăzi avem avertismente de peste tot că s-ar putea ca 2016 să fie un an în care să fie aproape de noi o criză mondială. Dacă nu suntem atenți, experiența nefastă din 2008 se poate repeta și în 2016. Criza Chinei ar putea fi epicentrul unei crize mondiale, să nu mai vorbim de criza refugiaților și suspiciunile de atacuri teroriste. Sunt avertismente clare că ar trebui să fim echilibrați, cumpătați, decenți, mai ales plecând de acolo de la Parlament”.

”Cu alte cuvinte, suntem pe muchie de cuțit. Fac un apel către parlamentarii PSD: nu încercați să băgați cuțitul în gâtul Guvernului prin Parlament, lăsați Guvernul de tehnocrați în pace să-și facă treaba, lăsați-i în pace! Măsuri populiste ați dat în 2015 cât a încăput. S-a dat și majorarea aia de 10% la bugetari. Cine a profitat de asta? Cei cu salarii de 4.000-5.000 de lei, nu cei cu 800-1.000 de lei, acolo majorarea e nesemnificativă. Ceilalți da, au profitat”, a menționat copreședintele PNL BN.

Stelian Dolha a afirmat că este nevoie urgentă de o lege a salarizării unitare. ”O lege care să fie clară, dezbătută public, care să articuleze veniturile just. Asta ar trebui să fie prioritatea zero pentru noi. Ei n-au făcut-0, deși puteau și aveau obligația să o facă. Pe urmă, va trebui să ne concentrăm pe o scădere a impozitării muncii, azi 43,5% din salariul fiecărui angajat se duc la bugetul de stat și povara asta este enormă, e cea mai mare din Europa. Statele din jurul nostru, Cehia, Polonia, Bulgaria, au reușit din 2008 până în 2013  să reducă această povară, noi nu, am crescut-o. Suntem singura țară din Europa care  afăcut lucrul ăsta. Minunat!”.

Dolha a declarat că o altă prioritate ar trebui să fie legea dării în plată, retrimisă spre reexaminare de Klaus Iohannis. ”Mă așteptam ca președintele Senatului să convoace sesiune extraordinară, dar Tăriceanu nu s-a mai obosit, are alte priorități”.

”Nu vă ascund că trebuie să ne aplecăm și asupra amendamentului PNL cu cele două tururi de scrutin la alegerea primarului. Le cer celor din PSD să spună dacă alegerile în România în 2016 trebuie să fie drepte și corecte. Păi numai așa sunt drepte și corecte, cu două tururi de scrutin pentru primari. Asta înseamnă să pornești cu aceleași arme, altfel e clar că cei noi, cei tineri, o să fie dezavantajați și le-am tăiat aripile din start”, a mai comentat el.

Etichete

7 comentarii

  • La o criza mondiala anuntata, pun pariu ca parlamentarii nostrii, se vor grabi sa-si mai voteze ceva special. Bunaoara : niste buncare de familie cu toate dotarile pe termen lung.

  • Cer scuze daca gresesc (batranetea bat-o vina)dar era un domn Dolha in 2012,agătat pe benere si pe toate gardurile împreună cu primari PSD si care promitea ca va face dreptate pana la capăt,ca va dubla pensiile si salariile ca va curge lapte si miere daca va fi votat,iar pe cei vinovati o sa-i pedepsească.Daca nu era-ti d-voastra îmi cer scuze,dar de cumva este vorba de aceiasi persoana care azi bea sampanie cu vinovatii atunci sa va fie rusine si sa va cereti scuze nu sa da-ti lectii.PAREREA MEA!

    • P.S. Cu,,aplecatul ” asupra legii privind alegerea primarului din doua tururi,ori ne iei de prosti,ori nu cunosti legea.Chiar daca se votează,legea se aplica la alegerile din 2020(conform constitutiei cu un an inainte de alegeri nu mai poate fi modificat sistemul de alegere,nici organiza alegerii anticipate) asa ca va trebui sa stai aplecat vreo 5 ani asa ca vezi sa nu plătești ceva stînd aplecat…

  • Domnule dolha pana acuma ce te-a impiedicat sa te lupti pentru legea unitara a salarizarii. Unde ai fost sau ai dormit. Acuma vreti toti voturile si demonstrati cat va intereseaza cetatenii. Ce ati facut pana acuma pentru ei. Nimic. Asa ca m-ai lasane ca nu tine.

  • Domnule dolha pana acuma ce te-a impiedicat sa te lupti pentru legea unitara a salarizarii. Unde ai fost sau ai dormit. Acuma vreti toti voturile si demonstrati cat va intereseaza cetatenii. Ce ati facut pana acuma pentru ei. Nimic. Asa ca m-ai lasane ca nu tine. Voi cei de azi indiferent de culoare politica nu mai reprezentati nimic ne-am saturat de minciunile voastre. Acuma inainte de alegeri existam si noi in rest nu ne vedeti. Toti sunteti la fel cretu,dolha,dobra,moldovat etc niste mincinosi, increzuti, infumurati. V-ati votat salarii, pensi barosane ,de ce ati iesit din sala de ce nu ati stat acolobsa va luptati, oricum stisti ca si voi ve-ti beneficia de aceste favoruri in timp ce 60% din oameni nu au ce pune pe masa, rusine sa va fie.

  • Mai oameni acest domn este bun numai la povesti.. .cum naiba sa stie ceva?eu nu am vazut sa organizeze o campanie de informare in ceea ce priveste aspecte reale legate de agricultura ,accesare de fonduri etc…ca doar din comisia aia face parte…ATENTIE CATEII:nu caricatura de caravana de acum 2 ani..cine a mers in audienta la domnul Dolha a iesit cum a intrat …in ceata

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS