Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Nimigea de Sus au fost recepționate în prezența președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și a primarului comunei Nimigea, Mircea Runcan.
Reabilitarea a însemnat refacerea acoperișului și a șarpantei, modernizarea tuturor sălilor de clasă, construcția altor 8 noi săli de clasă și modernizarea învelitorii și a izolației termice, informează CJ.
Valoarea totală a investiției este de circa 2 milioane de lei (500.000 euro) și a fost asigurată de Guvernul României prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală.
De asemenea, în imediata vecinătate a Școlii Gimnaziale, Primăria Nimigea, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, a amenajat o bază sportivă și un teren de fotbal sintetic.
Președintele CJ Radu Moldovan a declarat: ”Am recepționat o investiție foarte importantă pentru destinele celor 300 de elevi care începând de luni vor avea ocazia să învețe în condiții foarte bune. Știm cu toții că cele mai multe investiții în județul nostru au fost făcute în ultimii trei ani și jumătate cu sprijinul Guvernului social-democrat condus de Victor Ponta. În total, în acest interval, în comuna Nimigea au fost investite peste 4,4 milioane de euro în lucrări de infrastructură rutieră, în rețele de apă și canalizare și în alte investiții de acest gen”.
Conform CJ, din 2012 până în prezent la Nimigea s-au derulat investiții de peste 4,4 milioane de euro: 17,7 km de drumuri județene și comunale asfaltate, 17 km rețele de apă curentă, 777 branșamente la rețeaua de apă curentă și bază sportivă multifuncțională: ”1. Modernizarea drumurilor comunale Nimigea de Jos-Nimigea de Sus și Nimigea de Jos-Mititei pe o lungime totală de 5,5 km. Guvernul României, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, a finanțat un proiect în valoare de peste 3,7 milioane de lei (850.000 euro), prin care numai în acest an a fost asfaltat drumul comunal din Nimigea de Jos în Nimigea de Sus (3,5 km) și din DN 17D în satul Mititei (2 km). 2. Modernizarea drumului județean 173 B, care leagă comuna Nimigea de comuna Dumitra, prin satul Cepari este intrată in linie dreaptă pe un tronson de 5 km (de la intersecția cu Tărpiu din satul Cepari și până la capătul satului Mintiu). 3. Asfaltarea a 6 km din drumul comunal Nimigea de Jos – Tăure. Investiție totală 1,5 milioane euro. 4. Modernizare stradă în satul Nimigea de Jos. Este vorba despre una dintre cele mai populate strazi din Nimigea de Jos, care face legătura dintre drumul județean 173B și drumul județean 172. Pentru modernizarea acestei străzi în lungime de circa 1,2 km, Guvernul României a alocat 1,3 milioane de lei (300.000 euro). 5. Extinderea și modernizarea rețelelor de apă curentă în satele Nimigea de Sus, Nimigea de Jos, Mocod, Florești, Mogoșeni, Tăure și Mintiu, pe o distanță de 17 km. 2100 de beneficiari. 6. Construirea unei baze sportive și a unui teren de fotbal sintetic. Această investiție de circa 380.000 lei (86.000 euro) a fost realizată de Primăria comunei Nimigea prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană prin intermediul GAL Țara Năsăudului.
Urit sa faci o poza de grup si sa tii o femeie in spate,dapoi sa le promovezi in functii de primar.
Arata bine doar ca pretul este foarte mare tinand cont si de faptul ca materialele pe care le-ati folosit sunt destul de ieftine! Cu 500000 de euro adica 22 de miliarde vechi se putea demola si face o constructie noua dar cand vine vorba de Radu Moldovan chiar nu ma mai mira nimic!