Actualitate

Mircea Archiudean: ”Am demisionat din ALDE şi candidez independent”. Replica ALDE

Managerul Proterm Line, Mircea Archiudean, a declarat pentru Timp Online că a demisionat din ALDE şi că va candida ca independent la funcţia de primar al Bistriţei.

Am decis să demisionez din ALDE după două luni în care am activat în acest partid. Nu am deţinut nicio funcţie, am fost simplu membru. Am decis să merg mai departe ca independent”

ALDE Bistrița-Năsăud a transmis într-un comunicat:

Referitor la opțiunea unui domn care dorește sau nu știe exact dacă dorește să candideze pentru o funcție la alegerile locale 2016, a fost inclusă în discuție apartenența la Partidul Alianței Liberalilor și Democraților –  ALDE, prin urmare, dorim un drept la replică. Persoana care invocă apartenența la gruparea ALDE, respectiv o demisie din ALDE, probabil încearcă pe toate căile să-și promoveze imaginea, verificând tertipuri de amatori în politică, încercând pe orice cale să se folosească de imaginea unei grupări ce la nivel european reprezintă a 3-a forță politică. Domnul candidat independent NU A FOST membru ALDE. A fost prezent la întâlnirile filialei Bistrița-Năsăud în calitate de INVITAT. Pe această cale dorim să-i transmitem căutătorului de audiență că nu este cazul să-și dea demisia din funcția de INVITAT, dar cum este vorba din popor – Încercarea moarte nu are. Independenţă plăcută!”

„Sunt primul care crede că Bistrița are nevoie de un proiect îndrăzneț pentru se remarca așa cum merită o adevărată așezare urbană, dar realitatea este că nu putem chema oamenii la o stagiune de teatru permanentă sau la un eveniment cultural de anvergură, când ei încă ies din curți cu cizme de cauciuc și trebuie să-și scoată noroiul din beci după fiecare ploaie. Canalizările care nu mai fac față (sau nu există, în unele cazuri), noroiul de pe străzile neasfaltate și bălțile uriașe care se formează chiar pe bulevardele principale sunt probleme care nu mai trebuie ignorate dacă vrem să trecem următorul nivel în dezvoltarea orașului”, a scris Mircea Archiudean pe Facebook. 

Tot aici, el a adăugat că „Bistrița avea mare nevoie de o centură, iar faptul că orgoliile politice și interesele de partid, atât din partea puterii, cât și a opoziției, au fost mai importante decât interesele cetățenilor a dus la pierderea unui proiect european de aproximativ 170 de milioane de euro. A fost o șansă imensă, pierdută de actuala administrație și e puțin probabil ca o astfel de oportunitate să reapară în viitorul apropiat, asta, mai ales, din perspectiva surselor de finanțare. Realizarea unei centuri ocolitoare ar fi însemnat, pe lângă decongestionarea traficului, și beneficii economice pentru orașul nostru. În condițiile actuale am identificat, totuși, un traseu care nu ar avea funcția de centură ocolitoare, însă ar reuși să scoată traficul greu din cartierele Viișoara și Unirea. E vorba de un traseu de 16 km, o soluție viabilă, fără impact negativ și cu o valoare a investiției în limite rezonabile. Împreună cu mai mulți specialiști în domeniu, am identificat această variantă ocolitoare pentru traficul din Bistrița, care să nu presupună defrișări masive, dealuri rase de pe fața pământului și demolări care să afecteze zeci de locuitori. Voi face public acest subiect, pe larg, săptămâna viitoare, urmând să facă parte din platforma mea electorală”.

39 comentarii

  • te sustinem, Mircea. Bistrita are nevoie de un primar care sa nu mai fie legat de partidele politice…ne-am saturat de oltean, de dolha si de cretu, de psd si de pnl!

    • Draga candidatule, cu regret pentru tine, dar nici n-ai intrat in pre-campanie. Ai vorbit cu toti, te-ai rugat de toti si in final cand ai realizat ca ALDE nu inseamna nici 10 % te-ai dezis de ei. A, si nu tu i-ai trimis pe ALDE la plimbare, ca aud ca ei, negociind cu altcineva mai cu potential decat tinr, te-au expediat. PNL nu te-a vrut, pentru ca n-ai niciun brand, nu existi,(poti sa te strambi cat vrei la Titieni, ca nu esti de nivelul lui) ecologistii te-au trimis si ei la plimbare si acum faci pe independentul.Nu stiu cine te sfatuieste , dar ar trebui sa gasesti pe altii, ca zig-zagul asta te decredibilizeaza.

    • In continuare vom vedea cat de tare incearca postacii PNL sa murdareasca imaginea unui om normal. Am facut o lista cu acestia : razgandacul, cucu , padurarul , costantin etc. POSTAC = Persoana platita sa scrie mizerii despre diferite persoane , ascunzandu-se sub protectia ANONIMATULUI.

  • partidele din bistrita nu mai aduna nici 30 la suta din voturile oamenilor pentru ca lumea nu mai are incredere in politicieni. ai votul familiei mele!

  • Bravo, tinere. In sfarsit te-ai dumirit ce este cu politica si politicienii. Bazeaza-te pe oameni, nu pe ipocritii partidelor. Acum ai o sansa. Te sustinem. Am folosit pluralul pentru ca suntem destui care credem in tine. Uita-i pe Dolha, Dobra, Oltean, Tintean, Popescu etc. Esti altfel. Ramai altfel. Succes, tinere.

    • Nu vi se pare voua ca omul asta si-a pus niste postaci la treaba? Nu de altceva, dar asa seamana toate comentariile astea dulcege, inttre ele , ca te ia cu capul. Curaj, te votam, alea-alea…Hai, ma, puteti mai mult. Serios

    • Draga Oana am fost de acord cu tine pana ieri cand ce sa vezi , am aflat ca d-nul Mircea a batut palma cu PSD.
      Este sustinut de PSD sa candideze doar pentru a lua din voturile dreptei .CURAT MURDAR .
      Pacat , multi am crezut in el .

  • Partidele politice la gunoiul istoriei. Tot inainte, domnule Archiudean! Nu mai vrem politruci care isi vad doar propriul interes. Succes

    • Dacă aţi citi măcar prima frază, respectiv aceasta: „Managerul Proterm Line, Mircea Archiudean, a demisionat din ALDE şi va candida ca independent la funcţia de primar al Bistriţei, a declarat el pentru Timp Online”, nu aţi mai comenta doar ca să vă aflaţi în treabă.

  • Deci nu a plecat din ALDE din cauza oamenilor de acolo. Nu a plecat din ALDE pentru că nu vrea să se asocieze cu Tăriceanu, Popescu, Țintean și care mai îs pe acolo. Asta nu era nici o problemă, oamenii ăia sunt curați și perfect compatibili cu ideea de reformare a clasei politice. A plecat din ALDE pentru că nu s-au înghesuit să îl confirme ca și candidat de primar. Mai declara în alt interviu că el nu se luptă cu Ovidiu Crețu ci cu sistemul politic din Bistrița. În același interviu mai spune că a negociat cu mai multe partide.
    Nu zic, poate o fi omul cu bune intenții, o fi profesionist, dar în cazul ăsta pare complet pierdut. Cum mama naibii să zici că te lupți cu sistemul politic când ai stat în ALDE și ai așteptat să te desemneze candidat, cum mama naibii te lupți cu sitemul când bați pe la ușile partidelor să te primească măcar unul din ele, nu prea contează care. Cum poți să pretinzi să fii primar când nici măcar acuma în an electoral, după ce ți-ai anunțat inteția de a candida, nu ți-ai făcut timp să mergi la dezbaterea publică pe buget? Simionca, așa om simplu cum e, măcar s-a dus acolo și și-a exprimat opinia, a venit cu niște propuneri (proaste, asta e). Vorba lui Bojor (chiar dacă formularea asta era adresată altuia care are impresia că Bistrița se face preș în fața lui, se porivește și aici): domnule Archiudean, fiți înțelept și nu imatur.

    • Domnule padurar, nu reusiti sa vedeti padurea din cauza copacilor, daca ati fi reusit sa distingeti literele, dintre tufe, ati fi reusit sa intelegeti ce zice omul… ca s-a opus desemnarii lui ca si candidat din partea partidului ALDE, stiu ca era vorba despre asta inca din luna decembrie. Mai departe, spune ca a avut discutii cu partidele, nu a batut la usa lor, a avut discutii in vederea sustinerii lui ca independent, nu a fost vorba sa candideze din partea unui partid. Si acum sa fim seriosi, fara o unificare a dreptei, Cretu nu poate fi invins. Cu alte cuvinte, domnule Archiudean, stati dracului acasa, sunteti optimist, dar oamenii din Bistrita sunt la fel de prosti.

    • Stimată doamnă Alina, nu prea am ce pădure să văd în cazul ăsta. Am urmărit declarațiile lui Mircea Archiudean de la început și știu ce discuții a avut cu partidele. Dar să zicem că aveți dreptate și de fapt a încercat să unifice dreapta să îl susțină ca independent. Ce îl îndreptățește să aibă astfel de pretenții? Tot complet absent din viața publică a fost, tot 0 idei și proiecte a prezentat până acum câteva săptămâni, tot de 0 ori a participat la dezbateri publice… ZERO. Serios, dacă se aștepta să pice toate partidele la picioarele lui înseamnă că e și mai praf și pierdut în spațiu decât credeam. Nu îl cunosc personal așa că nu știu și nu comentez intențiile lui, mă limitez la cum se prezintă acum și ce pe ce își bazează candidatura. Dacă omul e serios trebuie să o dovedească în timp, să vină constant cu proiecte și să le susțină și dincolo de postări pe facebook și declarații de presă. Dacă e serios va candida la CL și își va face partid local sau o asociație și se va implica în următorii ani în viața orașului, va demonstra că știe mai mult decât să taie PAL.

  • Cam cine credeti ca ar merita cu adevarat sa va reprezinte in administratie d-lor comentaci ? Hai sa vedem ,dupa D-vs. cine-i mai bun ? Acem nevoie de primar, ori punem de o experienta unica in Europa, si nu mai folosim aceasta functie.Se poate observa cu usurinta ca aveti de criticat absolut pe toti candidatii. Cred ca suntem cel mai impostor popor din UE. Nu ne plac hotii si hotiile, dar votam de 26 de ani tot cu ei. Situatia este generala, bineinteles.

    • Dle Balan, domnul Archiudean a recunoscut ca a fost membru Alde (partidul varanului Voiculescu). In timpul asta s-a dus la PER, la PNL si la altii sa il puna candidat. Repet, in timp ce era membru ALDE. Puteti avea incredere in un astfel de om. Acuma ii mare independent.
      Va mai intreb ceva: l-ati vazut in viata comunitatii pana acuma, l-ati vazut la dezbaterea pe buget?
      Ma opresc aici cred ca ajunge.

    • Domnule Bălan, eu sper că majoritatea bistrițenilor vor să îl schimbe pe Crețu dar totuși cred că e important să ne uităm și cu cine e schimbat și până una alta ce șanse au cei care își anunță candidaturile. În condițiile alegerilor dintr-un tur 3-4 „independenți” de ăștia care împreună adună 5-7% nu fac decât să îl ajute pe Crețu până la urmă. E interesantă și originală și abordarea dumneavoastră, cum se anunță câte un candidat cum vă place și îl susțineți chiar dacă nu a prezentat nici un proiect concret și nu s-a remarcat cu nimic, decât eventual cu confuzie în anunțarea candidaturii. Cred că ați vota cu toți dacă s-ar putea, ca bunica unui prieten care în 2009 a votat cu Băsescu în primul tur și cu Geoană în al doilea, să nu se supere nimeni.

    • din partea mea poate sa candideze oricine …ca eu nu votez. asa ca …..ma doare undeva . mie imi merge bine am tot ce imi doresc , cine merge pe drum cu mine si ma asculta ce trebuie facut are de cistigat , deja am citeva zeci de persoane care imi multumesc . dar nu asta e important . ce vreau sa spun este ca : de furat poate oricine , de folosit banii altora , poate oricine ….etc….dar de artat ce trebuie facut si cum trebuie facut pe banii mei si al altora …nu poate oricine . pot doar eu. asta e adevarul. si atunci …….

  • Domnule padurar, si eu am urmarit activitatea lui Archiudean, prezenta lui in spatiul public nu e de cateva luni, daca nu ma insel, dateaza de la mijlocul lui ianuarie, discursul lui pare a fi a unui om care candideaza la Primarie, nu la CL, am citit aproape toate materialele aparute in presa si nu mi se pare ca vorbeste pe langa… Din contra, mi s-a parut un om concis, care isi pregateste o campanie electorala altfel fata de cum suntem obisnuiti. Retin faptul ca pe Timpoline, sau poate ma insel, omul a spus ca isi va prezenta platforma electorala chiar inainte de campanie, acum daca dumneavoastra considerati ca daca un om care provoaca scandal, prezent la dezbateri, merita atentie, sunteti un sustinator al lui Basescu a carui cariera politica s-a bazat pe scandal.

    • Alinuta, copiluta, sa presupunem ca ai dreptate si tipul e virginul, neprihanitul,, Apoliticul, etc N-a cochetat pe rand cu toate partidele, doar l-a sustine cineva. Nu, n-afacut nimic din toate astea. Si totusi cand s-a dezbatut bugetul unde a fost? E bugetul pe 2016, teoretic din iune incolo, daca vrea primar ar putea fi pus sa-l gestioneze (nicio sansa), dar el era la naiba-n praznic. Putea sa-si arate acolo priceperea de mare manager. Unde a fost? N-are decat povesti servite la cheie, interviuri la tava pe care le citesti deodata in 3 publicatii (mai putin aici unde vad ca a raspuns la intrebari) scenarii de sertar. Asa ca las-o balta cu independenta. E candidat inventat in laborator si nimic mai mult

  • Am recitit toate articolele scrise despre el (a fost simplu erau doar două) dar nu am observat nicăieri că ar fi candidatul ALDE.Doar pe un post TV l-am auzit pe Popescu că e dea lui,doar că și Popescu e interimar .Complicat rău ,poate se hotărăsc si ăștia să caute vreun solist prin Bucuresti si circul e complet,pâine nu ne trebuie avem mămăliga.
    PĂREREA MEA!

    • P.S.Din păcate…
      Iarăși am avut dreptate
      Și după comunicat
      Te-ai cam făcut de c…t
      Mergi Mirciuca la Mărie
      Dau-o naibi primarie
      Că și mosu sa culca
      Asta e PĂREREA MEA!

    • Nea Ioane esti frustrat
      Esti frustrat si infometat,
      Pe o bere si cinci lei
      Scrii frumos de penelei.

  • postacii si vreo doi din societatea civila s -au pus pe comentat. stati linistiti ca nu-l puteti discredita asa de usor pe mircea cu comentarii de doi bani

  • D-le PADURARU, si altii; mi-a sarit mustarul dar nu pt. D-nul ARCHIUDEAN. Nu sunt curva cu ismene sa-i votez din papagal pe toti. Vorbesc la modul general ca suntem noi romanii cei mai buricosi si nu ne place nimic si de nimeni. Descurajam in general orice initiativa. Votul meu va merge pt. D-nul RECTOR ADRIAN TITIENI. PUNCT !

  • ka kam asta e politica in romania
    chiar si comunicatul alde e plin de…. „smecherii”!
    asta credea ca politica se invata asa usor si e ca un angajat care daca nu stie sa taie pal il inveti si gata!
    nu…politica in romania e ka kam …urat mirositoare…. adica nu miroase … dar pute!

  • Eu sunt convins ca Mircea Archiudean ar face cea mai frumoasa figura in cazul ajungerii in functia de primar! E tanar,e destept,e omul acestor vremi E legat de acest oras..Noi pensionarii sa stam la postat comentarii!!! Sigur ca,sa nu se inconjoare de fripturisti,sa nu se lase corupt ,sa nu-l doboare aburii orgolilui dat de putere,sa nu-l invinga ispitelele feminine!!! Altfel eu cred in tine ,Mirciulica! Succes!E vremea voastra ,a celor tineri!

  • Bine ai grait domnule maris ,sa nu se lase corupt de veverite si sa inlature pe cei 20-30 lingai, pupatori de ghiul, lingusitori si oameni fara caracter care in momentul de fata sunt de neatins.
    Doamne cat le doresc sa intre in randul celorlalti angajati sa nu te priveasca de sus cand mergi pe la primarie. Domnule srchiudean nu va inconjursti de asfel decspecimente fara caracter printre carecdi cateva veverite nu multe 2,3.succes

  • domnule Mircea Archiudean, nu va lasati intimidat de toti postacii alde si pnl care incearca sa va discrediteze. asta e rolul lor si sunt platiti pentru asta. eu v-am urmarit postarile si cred ca aveti idei bune si sper sa aduceti langa dvs oameni seriosi si sa spargeti clasa politica infecta din Bistrita

  • Domnul Mircea Archiudean a anuntat saptamana trecuta ca a identificat o variantă ocolitoare pentru traficul din Bistrița, pe care promitea ca o va face publica pe larg, săptămâna aceasta, urmând să facă parte din platforma sa electorală. Asteptam cu interes oferta sa de program electoral pentru Bistrita. Restul e cancan.

    • Poate îşi face singur o platformă din ….. PAL.! Ce variantă ocolitoare mai scorneşte şi ăsta, şi nu au găsit-o profesorii de la UBB? Prin Jelna, Monariu? Adicătelea, scoatem traficul din Bistriţa şi-l mutăm în altă comună, dar pe ăia i-a întrebat cineva dacă acceptă? Nu există altă variantă, decât modernizarea actualei Centuri la 4 benzi.
      Parcă Mirciulică ăsta era vânător, nu o fi fost aruncat în luptă de ER Moldovan ca şi iepure pentru Creţu?

  • Domnule Archiudean , dumneata spui ca ai fost membru ALDE si ai demisionat , partidul spune ca nu ai fost membru ALDE , ci doar invitat . trebuie sa faceti dovada ca ati fost membru ALDE , respectiv sa ne aratati si noua o adeziune semnata si inregistrata de catre partid . Altfel cum mai puteti fi credibil ?

  • Auzi la el ca a identificat un traseu al centurii ocolitoare care nu este ocolitoare.
    Bine ca o iei si tu pe urmele lui Cretu, alti bani aruncati pe studii de fezabilitate pentru proiecte care nu respecta nici macar titlul proiectului.

  • Archidean a zis intr-un interviu publicat in ziar ca ” veti afla la timpul potrivit din partea carui pardit candidez.” Timpul a venit si uite ca zice ca e de la ALDE, dar ALDE zice ca nu e membru.
    Bravo Mirciulica, alba neagra. Uite ALDE nu e ALDE!
    Pe la care partide ai mai umblat?

  • A spus ca este independent acum o luna, iar acuma recunoaste ca simpatiza cu alde, cine il sustine?popescu desigur. Am avut incredere dar m-a dezamagit

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.