Actualitate

O femeie din Bistriţa-Năsăud a vrut să scoată ilegal din ţară o fetiţă de 4 ani

O fetiţă în vârstă de patru ani a fost găsită ascunsă sub o pătură, într-un microbuz ajuns la Punctul de Frontieră Petea (Satu Mare), în timp ce bunica ei încerca să o scoată ilegal din România, anunţă Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetul Marmaţiei.

„În data de 11 martie 2016, în jurul orei 5.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român conducând un microbuz marca Ford, în care se afla ca pasageră Sonia V., de 59 ani, domiciliată pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud”, conform ITPF.

În momentul în care poliţiştii au început să verifice microbuzul, în compartimentul de marfă al maşinii au descoperit o fetiţă în vârstă de patru ani ascunsă sub o pătură. Din primele verificări se pare că fetiţa este nepoata pasagerei, care în timpul audierilor a declarat că voia s-o duc pe fetiţă în Germania, la părinţii ei. Pentru că nu deţinea împuternicire notarială din partea părinţilor, femeia a decis să-şi ascundă nepoata sub o pătură.

„Drept urmare, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor două persoane, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, se spune în comunicat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.