Actualitate

A crescut procentul de valorificare a deșeurilor. Cristian Niculae: Suntem pe drumul cel bun

Conform rapoartelor intermediare de sortare întocmite de operatorul de tratare și depozitare a deșeurilor de la Tărpiu, s-a înregistrat o creștere semnificativă a procentului de reciclare a deșeurilor colectate din județ, spune directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.

”Rezultatele obținute în ultima vreme în reciclarea deșeurilor ne arată că suntem pe drumul cel bun. De la începutul lunii iulie până în prezent, procentul de valorificare a deșeurilor (valorificare materială și energetică) este de peste 40% din totalul deșeurilor colectate ca reciclabile din județul nostru. Practic a crescut calitatea colectării selective, lucru îmbucurător și încurajator.


Acest rezultat vine cu siguranță ca urmare a implementării măsurii ”colectare de la poarta casei” pe 4 fracții distincte a deșeurilor din toate zonele de case ale județului nostru. Peste 70% din utilizatorii casnici ai serviciului de salubrizare locuiesc la case. Preocuparea noastră de a înlesni efortul de colectare a cetățenilor, prin ridicarea tuturor fracțiilor de deșeuri de la poarta casei a început să dea roade.

Până la această dată, în anul 2022 s-au obținut din valorificarea deșeurilor reciclabile 1.345.000 lei, bani care se vor întoarce în comunitățile județului nostru, la fel cum am procedat cu sumele obținute din valorificarea deșeurilor anul trecut. Acest fapt confirmă creșterea procentului de valorificare a deșeurilor reciclabile, dacă ne gândim că pe întreg anul 2021 suma aceasta a fost de 1,5 milioane lei realizată cu o medie de reciclare a deșeurilor de aproximativ 14%.

Felicitări tuturor cetățenilor care au înțeles importanța reciclării deșeurilor! Efortul fiecăruia dintre noi în gestionarea corectă a deșeurilor încă din gospodărie se vede clar în acești indicatori de performanță. Este important să continuăm pe această direcție cu responsabilitate și spirit civic pentru a ne bucura de un județ mai curat la costuri de salubrizare rezonabile. Împreună putem face lucrurile și mai bine pe viitor, totul depinde doar de implicarea noastră”, a postat Cristian Niculae pe Facebook.

10 comentarii

  • Cand vom ajunge sa reciclam si sticlele pe care le aruncam cu nepasare ,in timp ce nemtii si francezii le revalorifica ,atunc vom intra pe un culoar al normalitatii!

    • Mai simplu ar fi să le ridice pe toate într-o zi sa nu mai am de scos gunoiul la poarta in fiecare săptămână. Acum trebuie să-mi mai bat capul si cu asta. Ba uit să le scot, ba scot hârtia în loc de sticlă și-mi lasa sacul la poartă… ca la balamuc.

    • Nu ar fi mai simplu să le arunci pe toate în spatele curții tale să admiri priveliștea în fiecare zi și să simți și mireasma lor? Cred că nu si mai avea atâtea bătăi de cap cocalarule!

    • O bună parte din ambalajele din sticlă se reutlizează, e adevărat că e loc de mai bine și aici, performanță ar fi ca producătorii de băuturi să pună pe piață și ambalaje din plastic returnabile și reutilizabile precum pet-urile. Atunci într-adevăr am economisi mari resurse. Cu asta se laudă guvernul de vreun an, sa vedem cand e in stare sa implementeze aceasta masura.

    • Trebuie sa reciclam toate deseurile. Si plastic, si carton, si sticla si metal. In occident asa se face. Sa speram ca se trezesc si romanii

  • Este mult mai bine că se ridică și sticla și cartonul din fața porții. Nu mai avem de cărat gunoiul la semiîngropate unde era veșnic mizerie de îți era greață să te apropii de ele.

    • Atât timp cât sunt unii care caută în gunoi și scot pungile de gunoi afară din tomberoane și le împrăștie pe lângă ,nu o să fie curățenie în zonele de colectare . Bine că am plătit de două ori cartele pentru spațiul în care se adună gunoiul dar nu sunt utile. A fost doar o spălare de bani?

    • Cei care caută în gunoi au spart și au distrus și ușile prevăzute cu cartele. Au funcționat bine câteva zile până le-am găsit rupte. De ce nu face poliția nimic cu acești indivizi care distrug tot?
      Unde e autoritatea publică și instituțiile statului plătite să asigure ordinea publică.
      Am dori să știm pe câți i-au prins și pe câți i-au sancționat poliția locală, că-s sparte o gramadă de casete în tot orașul și nu face nimeni nimic în acest sens.
      Polițiști locali se plimbă ca niște șerifi pe pietonal si prin parc la umbră și cerșetorii colcăie pe lângă ei.

  • Si eu recilclez si ma bucur sa bad ca efortul meu se simte. Sper ca tot mai multi oameni sa recicleze deseurile, ca sa avem un judet cat mai curat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS