Actualitate

A fost odată ca niciodată Cetatea Bistriţa (FOTO)

Punctul culminant al momentelor istorice pregătite de organizatorii Serbărilor Bistriţei Medievale este construirea la scară a unei replici a vechii Cetăţi, care a fost ridicată din lemn pe pietonalul Liviu Rebreanu.

Cetatea în miniatură, reconstituită din lemn în toate detaliile, conform descrierilor şi planurilor din documentele vremii, a fost amplasată în capătul dinspre Domus al pietonalului.

Până şi unghiurile zidurilor cetăţii au fost redate cu exactitate de către proiectanţi. Bistriţenii pot vedea astfel cum arătau turnurile breslelor, cele trei porţi, zidurile de apărare ale Cetăţii Medievale de odinioară.

Zidul cetăţii reconstruită la scară după cea originală, însă la dimensiuni mult mai mici, are un metru şi jumătate înălţime, turnurile breselor – 1,60-1,80 metri, iar cele trei porţi, a Lemnelor, Ungurească şi a Spitalului au patru metri.

Cetatea va fi binecuvântată şi sfinţită duminică seara.

Fortificaţia completă a oraşului Bistriţa s-a realizat în intervalul 1464-1484 şi cuprindea trei porţi principale: Poarta Lemnelor, Poarta Ungurească şi Poarta Spitalului. Breslele oraşului au întărit zidurile cu turnuri care le purtau numele: Funarilor, Tâmplarilor, Aurarilor, Măcelarilor, Şelarilor, Fierarilor, Croitorilor, Curelarilor, Rotarilor si Dogarilor. Zidul avea o înălţime de circa 10 metri şi grosime de circa 1,5 metri, iar in faţa acestora erau amenajate cursuri de apă şi heleştee care ţineau departe artileria adversă. În secolul al XIX-lea fortificaţia oraşului a fost demolată – azi se păstrează ruine ale acesteia pe laturile de sud si de est.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.