Actualitate

A început evaluarea efectivelor de urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică

Agenţia pentru Protecţia Mediului, ITRSV Cluj împreună cu cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud şi Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu evaluează în această perioadă populaţiile speciilor de animale sălbatice strict protejate: urs brun, lup, râs, pisică sălbatică.

”În perioada martie – aprilie 2013 are loc evaluarea populaţiilor speciilor de animale strict protejate (urs brun, lup, râs, pisică sălbatică) de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud. Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, împreună cu cei 24 de gestionari ai fondurilor cinegetice de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud şi Comisariatul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Gărzii Naţionale de Mediu organizează acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, conform metodologiei de evaluare stabilită de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice”, se arată într-un comunicat al APM BN.

Gestionarii fondurilor cinegetice au realizat şi transmis Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud programarea acţiunilor de evaluare a efectivelor de urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică pentru primăvara anului 2013. Pe baza acestei programări, gestionarii fondurilor cinegetice, împreună cu reprezentanţii instituţiilor mai sus menţionate vor participa la acţiunea de evaluare în teren şi vor  verifica corectitudinea datelor înregistrate. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, evaluarea se va face separat pentru aceste suprafeţe, iar la evaluare vor participa şi administratorii sau custozii acestor arii protejate.

Evaluarea se va întocmi pe fonduri cinegetice şi se va centraliza la nivel de judeţ, pe gestionari. Situaţiile analizate şi centralizate la nivel de judeţ de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud vor fi transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Odată cu centralizarea datelor se vor face şi propuneri de plafon maxim de intervenţie pentru speciile urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, pe fonduri cinegetice şi gestionari, pentru sezonul de vânătoare 2013/2014. Propunerile de plafon maxim de intervenţie vor avea la bază nivelul pagubelor înregistrate, situaţia efectivelor reale comparative cu cele optime, tendinţa şi structura populaţiei.

Foto: Agenţia pentru Protecţia Mediului

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.