Actualitate

Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, o sută de ani, o sută de motive de mândrie! (FOTO)

Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa şi-a deschis porţile pentru oaspeţi de seamă care au venit să onoreze cu prezenţa lor această şcoală de prestigiu din oraş. ”Andrei Mureşanu” a intrat în clubul select al liceelor cu 100 de ani de existenţă, serie deschisă anul trecut de Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.

Joi seară, în prima zi de sărbătoare, gazdă ospitalieră a fost profesoara Camelia Tabără, directorul Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu”, dar şi celelalte cadre didactice ale şcolii au fost pregătite să răspundă oricăror întrebări venite din partea invitaţilor.

Toţi oaspeţii, începând cu Vasile Marc, inspectorul şcolar general, Constantin Rus, directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” – şcoala vecină, directorii celorlalte şcoli din oraş,  primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul George Avram, deputaţii Emil Radu Moldovan şi Ioan Oltean, vicepreşedintele CJ Luca Iancu, preoţi de la aproape toate confesiunile, mai mulţi consilieri locali şi judeţeni, dar şi delegaţii din Ungaria şi Franţa au fost poftiţi într-o sală aflată la parter, unde Camelia Tabără a sunat clopoţelul şi a vorbit despre istoricul şcolii pe care o conduce şi ce reprezintă ea pentru profesorii şi elevii de acum.

Rând pe rând, au fost invitaţi să adreseze mesaje primarul Ovidiu Creţu, fost elev al şcolii, care a vorbit despre cei o sută de ani de istorie locală şi despre importanţa educaţiei în viaţa fiecărui om. Edilul a spus că este fericit că, în mandatul lui, în şcoală au fost investiţi două milioane de euro, bani accesaţi din surse europene şi de la bugetul local.

De asemenea, a mai luat cuvântul şi prefectul Ani Bob care i-a felicitat pe profesori şi elevi pentru performanţele lor şi a urat şcolii viaţă lungă şi multe aniversări şi de acum înainte.

Inspectorul general Vasile Marc a spus, la rândul lui, că felul în care arată CN „Andrei Mureşanu” după reabilitare îi dă dreptul să se numească „şcoală europeană”, el felicitând-o pe Camelia Tabără şi pe profesorii şcolii pentru tot efortul depus pentru organizarea evenimentelor care marchează centenarul şcolii.

Trei ”soli” de la colegiul rival, ”Liviu Rebreanu”, gătiţi de sărbătoare, au transmis salutul şcolii, iar Grupul Şcolar Sanitar a trimis un mic arbore, ca semn al prieteniei.

Invitatul surpriză a fost un fost elev al şcolii, Ioan Lumperdean, acum prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. El şi-a amintit de anii în care a fost elev, de disciplina pe care a deprins-o în această şcoală, de profesori şi de colegi, printre aceştia numărându-se şi primarul Ovidiu Creţu. De asemenea, domnul Lumperdean a mărturisit încântat că i-a fost profesor şi deputatului Emil Radu Moldovan pe care l-a felicitat pentru ascensiunea în politică.

Parlamentarul PSD a vorbit la rândul lui spunând că regretă că nu a absolvit CN „Andrei Mureşanu”, ci Liceul Economic din Cluj şi că el crede că cel mai important lucru care trebuie să existe în vizorul clasei politice este educaţia.

Au mai transmis mesaje de felicitare oaspeţii străini, după care toată lumea a fost invitată să facă un tur al şcolii, să asiste la un minispectacol al trupei Corint, să cunoască istoria liceului în 100 de fotografii pentru 100 de ani şi să participe la lansarea cărţii ”File din istoria unui centenar”.

Petrecerea continuă!

Mai multe imagini din prima zi de celebrare a centenarului la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” – pe pagina noastră de facebook!

Cristiana Sabău

       

2 comentarii

  • Ce sa vezi…….. MAFIA LOCALA ….. USL-PDL …….. in par !
    Niste jegosii care nu se mai satura de furaciuni !
    Codoasa …..Tabara …a devenit …moderatoarea…. lui mister ” Drujba” la AS TV….!!!
    Oare vom scapa odata de acestia ????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS