Social

A venit iarna în Pasul Tihuţa!

Codul galben emis de meteorologi a intrat în vigoare, iar în zona de munte a judeţului Bistriţa-Năsăud a venit iarna. În Pasul Tihuţa, zăpada s-a depus în timp ce la Valea Blaznei în Munţii Rodnei a început să ningă abia luni dimineaţa. La Bistriţa, în schimb, plouă abundent încă din noaptea de duminică spre luni. Meteorologii anunţă pentru începutul săptămânii doar ploi.

ANM a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului pentru mai multe judeţe, printre care şi Bistriţa-Năsăud.

Luni 25 noiembrie, între orele 4.0 – 22.00, în zona montană, iar în a doua parte a zilei de luni şi în Maramureş, nordul Crişanei şi al Tihuta 2Moldovei şi local în Transilvania, vor predomina ninsorile. În aceste zone cantităţile de apă vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp şi izolat vor depăşi 30 l/mp. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu rafale mai puternice, de 70…80 km/h, la munte şi trecător în nordul Moldovei, unde ninsoarea va fi viscolită.

În zona de munte, mai precis în Pasul Tihuţa, camerele de luat vederi de pe Hotel-Castel Dracula arată că muntele s-a albit şi că peisajul hibernal s-a instalat. În Munţii Rodnei, la Valea Blaznei, a început să ningă abia luni dimineaţa.

Şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat că drumarii au acţionat cu şase utilaje şi au împrăştiat deja 30 de tone de sare. „A fost mai mult lapoviţă, dar a trebuit să acţionăm preventiv. Am înţeles că se va răci vremea şi va ninge peste tot, însă, deocamdată, avem precipitaţii sub formă de ninsoare doar pe DN 17 în Pasul Tihuţa”, a spus Slavita.

Conform Jandarmeriei Montane Rodna, în urmă cu două ore a început ninsoarea şi în Pasul Rotunda. La 1.271 m altitudine stratul de zăpadă atinge deja 4 cm. În zona Pasului Tihuţa ninge, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 5 cm, informează jandarmii montani.

Meteorologii anunţă că din 1 decembrie, zilnic, la nivel local, vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsori.

În această iarnă, DN 17, DN 17 C, DN 17 D, dar şi varianta Bistriţei, vor fi deszăpezite de firma SC Ritorsa Trans SRL din Sălaj. Contractul pentru deszăpezirea DN 15 A a fost câştigat de asocierea SC Valdex Impex SRL – SC Delta ACM 93 – SC Vectra Service SRL.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS