Recomandări Social

A venit iarna încă din octombrie! În Munţii Rodnei a căzut prima ninsoare

FOTO A căzut prima ninsoare în Munţii Rodnei, anunţă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. În zona Pasului Rotunda, ninge abundent, iar stratul de zăpadă măsoară chiar şi zece centimetri.

„Jandarmii montani din Rodna care au efectuat o acţiune de patrulare în cursul acestei dimineţi în Pasul Rotunda au ninsoare 2constatat că ninge abundent, ca urmare le recomandă tuturor celor interesaţi de traversarea DN 17 D – Valea Mare – Pasul Rotunda – Cârlibaba să evite să facă acest lucru, stratul de zăpadă fiind deja în zonă de aproape 10 cm”, anunţă IJJ Bistriţa-Năsăud.


Potrivit Biroului de presă, jandarmii montani din Rodna execută patrulări  în zona Pasul ninsoare 3Rotunda, Valea Blaznei şi Valea Măriilor pentru a-i ajuta pe cei ce se află în zonă, iar cei Piatra Fîntînele ţin permanent sub observaţie zonele în care turiştii s-ar putea confrunta cu situaţii dificile din cauza condiţiilor meteorologice, organizând acţiuni de patrulare în special pe traseele cele mai frecventate. Până acum nu au fost probleme din cauza ninsorii.

ninsoare 4Jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care intenţionează să organizeze drumeţii în zonă, să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

FOTO: Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS