Actualitate Recomandări

Cum a votat PSD BN. Radu Moldovan: Se încheie o etapă. Liviu Dragnea, omul potrivit

ACTUALIZARE 2 – După închiderea urnelor și centralizarea voturilor, situația la scrutinul intern al PSD pentru alegerea președintelui la nivel național arată astfel în Bistrița-Năsăud: din totalul de 7.312 membri aflați în evidențele PSD BN, s-au prezentat la vot 6.695, adică 91,56%, din care 6.590 (98,4%) au bifat ”Da” în dreptul numelui unicului candidat Liviu Dragnea, iar 88 (1,33%) au votat ”Nu”, 17 voturi fiind nule.

”Vreau să îi felicit și să le mulțumesc în același timp celor 6.695 de colegi social-democrați din întreg județul, pentru faptul că astăzi au participat la scrutinul intern PSD! Chiar dacă vremea nu a fost cea mai bună astăzi, colegii mei au demonstrat că sunt interesați să participe la deciziile importante pentru ei și pentru țara lor!”, a scris pe Facebook liderul PSD BN Radu Moldovan.

La nivelul întregii țări, Liviu Dragnea a fost votat de 97% dintre membrii de partid care s-au prezentat la scrutinul de duminică, alţi 2,2% dintre social-democraţi votând împotriva acestuia, iar 0,8% dintre buletine au fost nule. 85,8% dintre cei 533.189 de membri PSD s-au prezentat la urne.

Liviu Dragnea urmează să fie validat în funcţia de preşedinte al PSD în 18 octombrie, la Congresul partidului, unde vor fi alese şi restul funcţiilor de conducere din Biroul Permanent Naţional.

(FOTO) ACTUALIZARE 1 – Președintele PSD Bistrița-Năsăud, șeful CJ Emil Radu Moldovan, liderul Organizației Municipale PSD Bistrița, deputatul Doina Pană, dar și fostul președinte al CJ Gheorghe Marinescu, au votat în același timp la scrutinul intern pentru alegerea liderului PSD la nivel național, unicul candidat fiind interimarul Liviu Dragnea.

21 marinescu moldovan 11 oct 15 22 moldovan pana votare 11 oct 15 23 pana marinescu votare 11 oct 15 bogdan ivan vot psd 11 oct 15

”Ținând cont că anul 2016 este unul extrem de complicat din punct de vedere electoral, mă bucur că s-a luat decizia ca în această toamnă PSD să își finalizeze alegerile interne. Congresul va fi duminica viitoare, atunci când PSD va avea o nouă conducere aleasă conform statutului. Am votat astăzi un om în care cred, un om care are foarte multă experiență organizatorică și administrativă și cred că este omul potrivit, are capacitatea necesară să conducă PSD în două victorii importante anul viitor: alegerile locale și alegerile parlamentare. În momentul de față se încheie o etapă în PSD, o etapă bună, nu foarte bună fiindcă am pierdut alegerile prezidențiale, în care PSD a crescut foarte mult și a câștigat alegeri importante, locale și parlamentare. În 2012, PSD a înregistrat cele mai bune scoruri în existența lui postdecembristă. Se încheie etapa Victor Ponta, începe o nouă etapă a PSD care va fi marcată de noul președinte Liviu Dragnea. Sper să fie cel puțin la fel de bună precum ce ape care o încheiem”, a declarat președintele PSD BN, Emil Radu Moldovan.

”Am votat pentru un nou preşedinte. Un nou preşedinte care are anvergura necesară. Este şi o zi specială, deoarece, ca proaspăt preşedinte, am ocazia să-mi întâlnesc astăzi organizaţia”, a spus preşedintele PSD Bistriţa, deputatul Doina Pană.

24 moldovan pana votare 11 oct 5 26 pana votare psd 11 oct 15 27 moldovan votare psd 11 oct 15 denes votare psd 11 oct 15

”Împreună cu colegii din TSD Beclean am votat pentru viitorul partidului. Sperăm că vom ieși triumfători din viitorul an electoral și că vom câștiga alegerile locale și parlamentare”, a menționat senatorul Ioan Deneș.

ȘTIREA INIȚIALĂ – Social-democraţii din Bistrița-Năsăud au început să vină la urne pentru a alege preşedintele partidului. Aproape 533.000 de membri ai partidului din întreaga țară, din care circa 7.200 în Bistrița-Năsăud, sunt aşteptaţi să voteze până la ora 20.00.

5 psd votare oct 15 6 psd votare oct 15 7 psd votare oct 15 8 psd votare oct 15

Secţii de votare au fost amplasate în fiecare localitate în care există organizație PSD BN, mai exact 82 de secții în 62 de localități.

La Bistrița, secții de votare sunt la sediul PSD BN de pe str. Gheorghe Șincai, în Sigmir, Viișoara, Sărata, Slătinița și Ghinda la Căminele Culturale și într-o sală din Unirea.

”Este un moment foarte important pentru partidul nostru. Îmi doresc ca acest scrutin să fie o reușită. Liviu Dragnea este un lider foarte cunoscut, apreciat în interiorul PSD și pe care ni-l asumăm cu toții. Se poate exprima și opțiunea împotriva domnului Dragnea pe buletinul de vot. Fiecare votează cum îi dictează conștiința”, a spus vineri, într-o conferință de presă, președintele PSD BN, Emil Radu Moldovan.

psd votare 10 oct 15 9 psd votare oct 15 10 psd votare oct 15 11 psd votare oct 15

Vor avea drept de vot doar membrii PSD care au cotizaţiile plătite la zi şi se află în evidenţa actualizată. Membrii PSD vor trebui să voteze în secţiile deschise în localitatea unde sunt înregistraţi ca membri, însă va fi posibil şi votul în altă secţie, pe baza unei adeverinţe din partea organizaţiei de bază, în cazul în care respectivul membru PSD se află în alt oraş.

Liste cu membrii PSD se vor regăsi în fiecare secţie de vot, iar cei care se vor prezenta la urne vor putea vota pe bază de buletin. Fiecare secţie de vot va putea decide când să oprească procesul, având în vedere că există localităţi unde sunt puţini membri, iar astfel nu va fi nevoie de o perioadă lungă de timp pentru vot.

Comisiile locale vor transmite, la finalul procesului de votare, procese verbale către comisia județeană, care la rândul ei le va trimite, pentru centralizare, către Comisia Electorală Centrală.

1 votare psd 11 oct 15 2 votare psd 11 oct 15 3 votare psd 11 oct 15 buletin vot dragnea psd

Foto: PSD Bistrița

26 comentarii

  • Acest sistem de vot e foarte bun. Cu cât votează mai mulți cu atât mai bine, este în spiritul Democrației. Dar să fie un singur candidat !?!… Cu un singur candidat nu mai are rost tot acest efort de a aduce la vot 500000 de oameni. Faci un congres cu reprezentantii filialelor si ai rezolvat cazul… Mă rog ce se întâmplă în interiorul partidelor este în primul rând problema partidelor…

    • Mai ciumete pesedist. Acest sistem de vot, foarte bun dupa cum zici tu, era sistemul lui Ceausescu care dorea si el sa dea impresia de democratie. Alegerile cu un singur candidat nu au niciun sens. Degeaba voteaza multi daca n-au ce alege. Exprimarea adeziunii fata de conducatorul iubit este exact sistemul communist in care te-ai format si tu si Dragnea si toti conducatorii vostri, fi de generali securisti sau membrii ai CC al PCR.

    • În primul rând, domnule vasile, atenție le limbaj și la tonul folosit. Un comportament decent este obligatoriu între OAMENI, ca să putem avea un dialog și să putem comunica înr-un mod civilizat. În al doilea rând, dacă ați fi citit ce am scris eu atunci poate că ați fi și înțeles. Cu alte cuvinte și într-un mod mai civilizat şi eu am spus acelaşi lucru sau, ma rog, aproape același lucru. Dar sigur că întâi „dăm cu paru și după aia ne gândim”…

      p.s. fi convins ca eu cu Dragnea am fost colegi de banca si ne-am format in acelasi timp si in acelasi mod…

    • „În legătură cu sistemul lui Ceauşescu la care văd că tot faceţi referire, vedeţi că încurcaţi rău lucrurile şi personajele. Îi atribuiţi lui Ceauşescu mai multă putere de decizie decât avea în realitate, dar asta e altă chestiune şi faceţi şi comparaţii care nu-şi au locul.” Poftim si dovada daca mai era nevoie. Doar slugile inregimentate in sistemul administrativ a lui Ceausescu sau mai rau in sistemul represiv, mai sustin ca acesta nu avea puteri dictatoriale depline.
      „sunt un apologet al referendumului” Bravo! Nu votul la referendum a fost o catastrofa pentru democratia din Romania ci idea de a-l organiza asa cum a fost organizat si condus. Motiv pentru care onor candidatul unic al PSD a fost deja condamnat in prima instanta. Doar trompetele lui Voiculescu nu au acceptat nici astazi aceasta evidenta.

    • Reformulez. Acest sistem de vot, foarte bun dupa cum ziceti dumneavoastra, era sistemul lui Ceausescu care dorea si el sa dea impresia de democratie. Alegerile cu un singur candidat nu au niciun sens. Degeaba voteaza multi daca n-au ce alege. Exprimarea adeziunii fata de conducatorul iubit este exact sistemul communist in care v-ati format dumneavoastra ca si dl. Dragnea si toti conducatorii vostri, fi de generali securisti sau membrii ai CC al PCR. Nu mira defel pozitia dumneavoastra de apreciere a unui exercitiu de supunere gregara atata timp cat v-ati asumat din start statutul de flasneta a lui voiculescu prin nick-name-ul ales. Si nu am spus acelasi lucru si nici nu aveam cum sa spunem pentru ca dumneavoastra sunteti un apologet am catastrofei de referendum din 2012 si un slujbas al psd-ului in folosul caruia postati si astazi cu cateva inflorituri pe alocuri de care sa se mire (pardon) prostii.

    • Repet, în ceea ce priveşte alegerile cu un singur candidat, exact asta am spus şi eu, că nu are sens, nu ştiu de ce e aşa de greu de înţeles, trecem peste asta. În legătură cu sistemul lui Ceauşescu la care văd că tot faceţi referire, vedeţi că încurcaţi rău lucrurile şi personajele. Îi atribuiţi lui Ceauşescu mai multă putere de decizie decât avea în realitate, dar asta e altă chestiune şi faceţi şi comparaţii care nu-şi au locul. Una este alegerea conducerii la nivelul ţării şi cu totul altceva sunt alegeriile în cadrul unei organizaţii de orice fel ar fi ea inclusiv cele politice. Este strict problema organizaţiei politice cum şi în ce fel îşi alege conducerea. Într-un partid politic nu este obligatoriu să se aplice, în cel mai strict sens, principiile democraţiei spre deosebire desigur de cum se alege conducerea ţării în întregul ei… În ceea ce priveşte aprecierile pe care le faceţi la adresa mea, de genul „supunere gregara” sau „apologet al catastrofei de referendum” sau „slujbas al psd-ului”, nu aveţi nici un temei pentru asemenea afirmaţii nu aduceţi nici un argument şi nu există nici un fel de logică în ce spuneţi, sunt doar nişte afirmaţii provenite dintr-o propagandă răsuflată, o reminiscenţă băsistă, nişte idei preluate în mod automat şi redate fara nici un minim de filtru rational… În altă ordine de idei este evident că nu puteţi gândi decât în „alb şi negru”, nu există nuanţe de gri, devreme ce, dacă sunt un apologet al referendumului atunci automat sunt un susţinător al lui Voiculescu, iar dacă îl înjur pe Voiculescu automat sunt un fan al lui Băsescu. În mintea dumneavoastră nu există şi o altă posibilitate, de exemplu să-i critici pe amândoi în acelaşi timp pentru că oricum ei defapt sunt cei mai buni prieteni, unul fără celălalt le-ar fi fost extrem de greu, dar asta e altă chestiune… Iar în ceea ce priveşte „catastrofa de referendum”, dumneavoastră sunteţi o catastrofă şi i-o spun oricui care afirmă despre votul a 7.400.000 de fraţi ai mei că ar fi o catastrofă, asta ca să fim bine înţeleşi şi nu are legătură nici cu politica nici cu propaganda, are legătură cu respectul faţă de semeni mei…

    • „În legătură cu sistemul lui Ceauşescu la care văd că tot faceţi referire, vedeţi că încurcaţi rău lucrurile şi personajele. Îi atribuiţi lui Ceauşescu mai multă putere de decizie decât avea în realitate” Poftim dovada! Doar slugile lui Ceausescu, inregimentate in aparatul administrative sau mai rau in aparatul represiv mai sustin astazi ca acesta nu avea puteri dictatoriale absolute.
      „sunt un apologet al referendumului” Bravo! Nu votul oamenilor ci insasi idea de a organiza referendumul a fost o catastrofa pentru avansul democratiei in Romania. Doar trompetele lui Voiculescu nu au realizat si nu accepta nici astazi acest lucru. A fost o catastrofa si modul in care a fost organizat si condus. Motiv pentru care onor presedintele de astazi al PSD si fost condamnat in prima instanta.

    • Deci, eu sunt sluga lui Ceausescu, uau, va recomand un control de specialitate… Ideea de a organiza un referendum este prevăzută în CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, nu înţeleg care e problema cu respectarea în spiritul şi litera legii a celei mai importante legi a statului… „Avansul democraţiei” de care vorbiţi, era defapt avansul camarilei portocalii, continuatorii în spirit al acesteia fiind în ziua de azi PSD-ul în frunte cu Ponta şi Dragnea, Rus, Oprea etc. lista poate continua… Ceea ce a făcut Liviu Dragnea la referendum, atâta poate atâta face, îl priveşte doar pe el şi în nici un caz nu poate să denatureze votul a peste 7.400.000 de cetăţeni…

      p.s. Ceausescu rulsz… heheheheh

  • Ce- am fost si unde am ajuns, in acelasi loc, acu 25-30 ani. Sa nu ai dect un candidat in asa partid? Sa mai mergi la vot pentru o formalitate? E prea mult, e o gargara ieftina.

    • Am o intrebare Trolule..mortii voteaza si acum? Ca suntem in plina era Dragnea. Evident ma refer la cei care au avut carnet de partid la voi. Nu e cam sinistru Dragnea asta al vostru..?

  • PE CARE AM PUTUT SA O VAD IN VIATA POLITICA DIN ROMANIA!!!
    NU INTELEG NIMIC….
    OARE acesti membri pesedisti nu vad ca sunt manipulati CA NISTE PROSTI?????
    si asta pentru ce?
    pentru beneficiile primite si asteptate….
    PS ….niste prosti!!!!

  • Dupa modelul PUTIN al Rusiei sa candidezi singur ! Daca tot e singur candidat de ce mai era nevoie de mascarada de azi? Mai are Dragnea un contracandidat: DNA-ul ! Dupa ultimele dezvăluiri isi face Craciunul la Beciul Domnesc !

  • Iata ce declara Doina Pana dupa ce a votat candidatul unic la sefia PSD: ”Am votat pentru un nou preşedinte. Un nou preşedinte care are anvergura necesară.” De unde stia Doina Pana ca Dragnea are ‘anvergura necesara’ ? Probabil de la episodul cu inundatiile din aprilie 2014, din judetul Teleorman, cand in barca lui Dragnea trasa de jandarmi se afla si dansa spre surprinderea lui Ponta care a intrebat-o scurt: „„Tu ce faci, fă, Doina aici? Aveai tu chef de nişte inundaţii?” Surprinsă probabil şi ea de felul în care a fost abordată în faţa camerelor de luat vederi, Doina Pană a răspuns incurcata, doar atât: „Pai nu aveam chef, dar…”

  • Cine a fost in comisia de VALIDARE/NUMARARE a voturilor…????
    Daca nu a facut parte din comisie… macar …un ONG… atunci exista suspiciunea ca voturile s-au numarat ca in 1947…. cu diferentele de rigoare ( acum Dragnea, CANDIDAT /condamnat s-a luptat cu umbra lui …..si a castigat ! )
    Daca tot a fost o alegere INTERNA de partid ….de ce atata tambalau ???

  • Poate ca nu au votat de data asta si mortii, dar cu siguranta au votat multi nemembrii PSD. Un exemplu este mama mea care are 76 de ani, nu a fost niciodata membra vreunui partid. A fost dusa la vot, explicandui-se ca este un „minireferendum”. A fost o singura intrebare: Vreti sau nu ca Liviu Dragnea sa fie presedintele PSD? Asta pentru ca, localitatea unde traiesc parintii mei, sa aiba aiba indeplinita norma de 250 de votanti. Angajata primariei care a scos-o la vot avea norma sa convinga 22 de persoane. Curat democratie, ce sa spun.

  • Un act de democratie as putea numi alegerile interne de ieri ale PSD. Restul candidatilor neindeplinind cerintele prevazute in statut nu au putut candida, dar oricum cu siguranta ca ar fi iesit tot Dragnea in fata unor colegi de-ai dansului cu siguranta mai slabi cotati si cu mai putina notorietate.

  • Ta-ra-ta-ta goarnele noi sunăm
    Ta-ra-ta-ta și-ntr-un glas noi cântăm
    Mulțumim din inimă partidului
    Mulțumim din inimă partidului
    Că-ntr-o zi de sărbătoare
    Ne-a dăruit cel mai iubit conducător
    Mîngâiați de blândul soare
    O să-i aducem veșnic onor
    Și chiar dacă a fost unicul candidat
    Noi doar pe el l-am votat…

    Jenant

  • INTREBARE :
    DRAGNEA S-A LUPTAT VANJOS IN ALEGERILE DE PARID… CU UMBRA LUI !
    A FOST VOTAT SI A CASTIGAT…. DEMOCRATIC, IN DAUNA …. UMBREI !
    CINE VA MERGE LA PUSCARIE ? …DRAGNEA SAU UMBRA LUI ???
    P.S.D.= PARTIDUL – SMECHERILOR – DEMODATI

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS