Actualitate

Abonamentele de transport rutier pentru elevi, decontate integral. ”Plătești pentru cât arunci”

Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar, a decis Guvernul.

Operatorii de transport vor avea obligaţia să emită abonamente pentru transportul elevilor, care vor fi decontate integral din bugetul de stat pentru distanţe de până la 50 de kilometri.

”Începând cu anul 2013 mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat şi nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori, distanţa medie la nivel naţional pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri, preţul mediu al unui abonament lunar pentru această distanţă este de circa 150 de lei. Din această sumă, elevului i se decontau până în prezent 56 de lei, astfel că 100 de lei trebuiau acoperiţi lunar din bugetul familiei. Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociaţiile reprezentative ale elevilor”, a precizat Executivul.

În altă ordine de idei, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă cu scopul de a încuraja reciclarea deşeurilor, prin care autorităţile publice au, începând din acest an, posibilitatea aplicării principiului “Plăteşti pentru cât arunci”. Executivul informează că aplicarea acestui instrument are drept scop reducerea cantităţii de deşeuri care ajunge la depozitare şi creşterea ratei de reutilizare/reciclare. Acest principiu se bazează pe două direcţii de ghidare ale politicii de mediu: ”poluatorul plăteşte” şi “responsabilitatea comună“ şi se aplică în moduri diferite atât în state membre UE, cât şi în alte ţări, în funcţie de frecvenţa de preluare a deşeurilor, tipul de recipienţi, cantitatea şi tipul de deşeu şi de condiţiile tehnico-economice locale.

Modificările introduse prin ordonanţa de urgenţă vizează eliminarea obligativităţii existenţei Planurilor Regionale de gestionare a deşeurilor; introducerea de obligaţii etapizate privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, care să ajute la îndeplinirea, până în 2020, a unui nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări şi crearea bazei legale pentru elaborarea de reglementări care să asigure gestionarea deşeurilor provenite din construcţii şi desfiinţări, conform cerinţelor Comisiei Europene.

”Producătorii de deşeuri şi autorităţile publice locale sunt obligaţi să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală. Potrivit raportărilor la Eurostat, rata de reciclare în România la nivelul anului 2013 a fost de 4,3%, iar rata de reciclare şi compostare este de 13,4%, în condiţiile în care obiectivele de reutilizare reciclare sunt de 50%”, arată Guvernul.

Caracterul de urgenţă al transpunerii actului normativ adoptat este justificat de faptul că există riscul declanşării unor alte proceduri de infringement împotriva României în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiilor privind atingerea ţintelor de reciclare globală şi a ţintelor privind reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile eliminate final. Pentru implementarea acestui principiu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va elabora un Ghid de aplicare a prevederilor propuse, care va oferi autorităţilor publice locale posibilitatea de a alege cele mai potrivite şi mai eficiente metode de aplicare la nivel local, în funcţie de specificul şi contextul tehnico-economic.

2 comentarii

  • În sfârșit principii normale și de bun simț: “Plăteşti pentru cât arunci” și ”poluatorul plăteşte”. De când spunem, ăștia mai zdraveni la cap, de aceste lucruri!…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS