Actualitate Recomandări

Accesul spre cimitirul nou din Bistrița, cu urne funerare ”ca în Scandinavia”, blocat de 5 ani

În Cimitirul municipal din Bistrița nu mai sunt locuri în care să fie înmormântați cei care trec la cele veșnice, accesul spre cimitirul nou de pe strada Tărpiului fiind blocat de cinci ani, atrage atenția fostul consilier local Alexandru Toniuc.

”Primăria a dat dispoziție ca persoanele decedate să fie înmormântate în 24 de ore. Doar că nu sunt locuri în cimitirul municipal. Adică ar fi cel puțin încă 1500 în prelungirea Cimitirului municipal dar, de cinci ani de zile, Primăria n-a reușit să deschidă accesul spre investiția începută acum 10 ani și recepționată acum 5. Având în vedere rapiditatea cu care decurg lucrurile la SJU, poate găsesc de urgență o soluție. Împreună cu comitetul, cu comitele, cu comisiile, cu cine vor ei. Ar fi timpul”, a scris pe Facebook fostul consilier municipal Alexandru Toniuc.

827.000 de lei au fost prevăzuți în 2015 pentru finalizarea lucrărilor de amenajare a cimitirului nou de pe str. Tărpiului.

Atunci, primarul Ovidiu Creţu a menţionat că, pe lângă partea clasică, cimitirul va avea şi un sistem foarte practicat în Scandinavia: ”Nu cred că trebuie să fie cazemate de beton în cimitir”.

Conform studiului de fezabilitate aprobat în decembrie 2011, noul cimitir are 1.504 locuri de veci şi 150 de compartimente pentru urne funerare în sistem clasic (suprastructură beton) cu alei de circulaţie amenajate şi o zonă cu locuri de veci la suprafaţa terenului (fără suprastructură, numai cu plăci de identificare marcate la suprafaţa înierbată a terenului şi fără spatii de circulaţie între locurile de veci).

5 comentarii

  • Chiar daca in cimitirul municipal din Bistrița nu mai sunt locuri în care să fie înmormântați cei care trec la cele veșnice, situatia nu este chiar atât de dramatică, având in vedere că incă din anul 2013 pe strada Tărpiului a fost amenajat un nou cimitir, situat vis-a-vis de cel vechi unde au fost îngropate deja câteva stute persoane decedate. Nu este vorba de cel promis de primarie de ani buni, terenul fiind cumparat cu sute de milioane, ci de un altul, al Protopopiatului Ortodox Bistriţa. Dupa unele informatii aici, un loc de veci pentru o singură persoană costă 750 de lei, pentru o perioadă de 20 de ani, iar cele de familie, cu două locuri, costă 1.500 de lei (fără ramă) şi 2.500 de lei (cu ramă), tot pentru 20 de ani.
    Totusi ar fi momentul ca si Primăria Bistrita să deschidă accesul către acea extindere din partea se nord-est a Cimitirului Municipal de pe strada Tărpiului.
    Vezi si: https://timponline.ro/ce-ii-cere-asociatia-bistrita-civica-primarului-bistritei-ovidiu-cretu/

  • La ce-s bune cimitirele? Blochează investiții, blochează dezvoltarea unor zone, cel mai bun exemplu str Tărpiului, nu se poate amenaja drumul din cauza cimitirului! Sau la Domus, în buricul târgului ditamai cimitirul cu monumente de prost gust, care mai de care, acolo ar trebui nivelat totul cu buldozerul și amenajat un parc cu alei, băncuțe, copaci, locuri de relaxare! Acum e un loc sinistru, de întristare! Morții ar trebui incinerați și urna cu cenușă dată familiei! Suntem înapoiați! Morții cu morții, în morții mă-sii!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS