Recomandări Social

Accident pe DN 17, la intersecția Șintereag-Blăjeni. Doi bărbați și un copil au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc pe DN 17, la intersecția Șintereag-Blăjenii de Jos. Două autoturisme au fost implicate în accident. În urma impactului, o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au ajuns un echipaj de prim ajutor de la Beclean și o ambulanță SAJ-ISU.

 

În cele două mașini, serios avariate, se aflau șapte persoane, între care doi copii.

Doi bărbați, dar și una dintre fetele minore, care prezentau politraumatisme, au fost transportați la UPU SMURD pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Se pare că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate la intrarea pe DN 17.

Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, alternativ pe un sens.

Sursă foto: Știri din Beclean

6 comentarii

  • Acolo trebuie bandă de preselecție pentru virajul la stânga în direcția de mers Beclean – Bistrița și intersecția trebuie mai bine marcată, vizibilitatea fiind redusă pe timpul nopții. Câte accidente mai trebuie să se întâmple în zonă, până când administratorul drumului să -și îndeplinească obligațiile ?

  • sunt soferi inconstienti care venind dinspre Blajeni, vireaza spre Beclean fara sa schiteze un semn ca s-ar asigura ca vine ceva din stanga cu prioritate pe DN…de multe ori a trebuit sa franez sa nu existe evenimente rutiere…cat despre solutii, avand in vedere cate accidente urate au fost acolo ar trebui pus semafor ca la Jucu

    • Ar fi aiurea sa se puna semafor, dar s-ar putea pune ceva pentru a-i incetini pe cei care vin dinspre Blajeni, inclusiv niste lumini de avertizare. Eu circul foarte rar pe acolo, probabil o data pe an, dar tot timpul ma gandeam ca e o intersectie periculoasa si eram foarte atent.
      Are dreptate si „un cetatean” ca trebuie o banda de preselectie + marcaje si lumini.
      Are dreptate si margelatu ca sunt inconstienti si superficiali, dar tocmai ca trebuie sa facem ceva sa ii ferim pe ei de neatentia lor.

  • Io cre c-ar fi de-ajuns ca conducătorii (auto, nu ăialalți) să respecte regulile , (aialalți oricum nu le respectă).
    PSD are verde permanent, (și pentru înapoi).

  • Conducatorii auto romani sunt cei mai periculosi deoarece nu respecta legile circulatiei… sunt multi cocalari si popandai la volan

  • Eram în trecere. Văd că se zice doar despre 2 bărbați și un copil că ar fi fost răniți, dar mai era o femeie în mașina albă care și ea a fost dusă de urgență la spital deoarece ar fi zis cineva că avea sternul rupt.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS