Actualitate

Accident cu trei răniți la ieșirea din Lechința. Unul dintre șoferi era băut

Pompierii militari de la Punctul de lucru Lechința au intervenit la un accident produs la ieșirea din Lechința spre Herina, pe DJ 172E.

În accidentul petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 07.30, au fost implicate trei persoane, dintre care una rămăsese blocată în autoturism.

Toate cele trei victime, conștiente, au fost transportate la spital (UPU SMURD Bistrița) pentru investigații medicale amănunțite, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

“Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 172E, între Herina și Lechința. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Lechința, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 21 de ani din Lechința. În urma accidentului cei doi șoferi cât și un pasager din autoturismul condus de tânărul de 21 de ani au fost răniți. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul de 36 de ani se afla sub influența alcoolului, rezultând valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis Inspectoratul de Poliție Judeețan Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS