Recomandări Social

Accident la Chintelnic. Femeie în stare gravă după ce a fost lovită de o mașină

(FOTO) O femeie a fost grav rănită după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce încerca să traverseze drumul prin loc nemarcat în localitatea Chintelnic.

Potrivit unor martori oculari, femeia ar fi venit cu o mașină de ocazie, aceasta ar fi lăsat-o la marginea drumului pe care ea a încercat să-l traverseze, fiind lovită de un autoturism Dacia înmatriculat în Brașov.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, un echipaj de terapie intensivă SMURD a intervenit la locul accidentului: ”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a găsit la locul indicat o victimă de sex feminin – 51 de ani, care a fost preluată în stare gravă, intubată și stabilizată pentru a fi transportată la UPU SMURD Bistrița”.

”Un accident a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția drumului național 17 cu drumul comunal 31B (Chintelnic); Conform primelor verificări, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Șieu Sfântu, în timp ce conducea un autoturism între localitățile Podirei și Șieu Măgheruș, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 51 de ani, din Chintelnic, care în calitate de pieton s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS