Un accident rutier grav s-a petrecut în localitatea Crainimăt, la intersecția DN 17 cu DN 15 A, circulația fiind blocată mai bine de o jumătate de oră.
Implicate au fost două mașini în care se aflau două, respectiv trei persoane, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus. Șoferul din primul autoturism a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția echipajelor ISU. Din fericire, bărbatul era conștient și cooperant, primind apoi îngrijiri medicale. Fiul său, aflat pe locul din dreapta, a ieșit singur din mașină.
În celălalt autoturism erau trei persoane, doi bărbați și o femeie cu probleme locomotorii, care a avut nevoie de ajutor pentru a ieși din autorurism. Niciunul dintre pasageri nu a suferit răni grave, toți refuzând transportul la spital.
Circulația în zonă a fost blocată peste 30 de minute, formându-se o coloană de mașini, după care a traficul a fost deschis pe un sens de mers.
Foto: ISU Bistrița
Adaugă comentariu