Actualitate

Accident într-un sens giratoriu din Bistrița. O tânără de 16 ani a fost rănită

(FOTO) Duminică seară, în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Grigore Bălan și Tudor Vladimirescu din Bistrița (potrivit ISU BN), a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Crainimăt, și un motociclu.

”În urma impactului, conducătoarea motociclului, o tânără de 16 ani din Bistrița (care deține permis categoria A1) a fost rănită și transportată la spital. Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Foto: IPJ BN

Etichete

2 comentarii

  • Legea ne permite sa circulam pe doua roți. Noi suntem cei mai atenti, cei pe patru roti nu se uita la indicatoarele rutiere care reglementeaza prioritatea de trecere in intersectiile cu sens giratoriu. Intr-o zi….ne vom intalni intr-o intersecție. Hai in poligon, sa te invat sa circuli prudent, nu cu viteza. Cate accidente grave trebuie sa se intample, cati oameni sa mai moara, pana invata si inteleg conducatorii auto, sa circule in intersectia cu sens giratoriu cu 5 iesiri din Bistrita, str. GRANICERILOR, Avram Iancu….. Pe 4 roti nu sunteti in stare sa vedeti indicatoare, nici marcaje rutiere ….Noi, motociclistii, ne pregatim mult pentru examene, suntem atenti in trafic, voi ne loviti, nu va asigurați, degeaba aveti oglinzi, frână…..

  • Toate sensurile giratorii de oriunde din tara asta si din lume au si „cedeaza trecerea” din toate directiile care intra in intersectie, pentru ca in sensul giratoriu este prioritate de stanga, doar cei care circula in sens din partea stanga au priorutate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS